Destul de misterios în ceea ce privește desfășurarea lucrurilor, atmosfera cel puțin, e una foarte intrigantă, are și o poveste pe care puțini o vor regurgita..Acțiune lentă și o poveste care stârnește gândurile cele mai profunde ale sentimentelor, plus 2 actori care fac magie din actorie, merită vizionat, clar!
Mihai_Moise
pe 08 Martie 2024 16:20
Am avut alte așteptări de la acest film, tocmai pentru că am vazut cateva creații ale lui Bertolucci. Din păcate, în ciuda premiilor și aprecierilor, n-am reușit să găsesc ceva care sa ma încânte... poate doar atmosfera din Parisul anilor '70. Și cam atât.
Nimic din psihologia personajelor, din acțiunile și dialogurile lor nu m-au atras. Rămâne un film aparte al acelei epoci, dar eu n-as putea sa explic cuiva ce i-a atras atâtea laude și recenzii pozitive. Ca sa nu mai vorbesc de premii și nominalizări.
Il prefer pe Marlon Brando din "Un tramvai numit dorință " sau "Salbaticul", ori "Pe chei".
emi4bt
pe 29 Februarie 2024 12:34
Povestea unei relatii atipice. O atmosfera pariziana de invidiat. Totul se invirte in jurul podului Bir Hakain. De remarcat prezenta romancei, Veronica Lazar in rolul defunctei Rose. Un film de telecinemateca.
blackmore
pe 10 Iulie 2019 12:05
Cel mai cunoscut si cel mai slab film al lui Bernardo Bertolucci
balta67verde
pe 21 Octombrie 2016 15:43
Se stie ca Marlon Brando era un actor genial, un om excentric si nebun. Dar daca intrebi pe cineva despre acest film ce parere are, aproape toti isi amintesc de o scena erotica in care untul joaca un rol important, dar nimeni nu mai stie despre ce e vorba in film. Prea putin pentru a fi un film de calitate.
berti1092
pe 17 Decembrie 2015 16:11
In afara de ideea unei astfel de relatii si sfarsit, nu mi-a placut nimic la acest film.
cosmin_kedii
pe 11 Martie 2013 13:16
Marlon Brando este excepțional în acest film, o parte din filmele mari de ale anilor 70. Bertolucci merită să fie citat ca fiind unul dintre cei mai mari regizori italieni
alex_il_fenomeno
pe 22 Septembrie 2012 17:34
un film extrem de frumos, o productie de o culoare aparte, prezentand relatia atat de ciudata ce se stabileste intre doi oameni, iar pasivitatea dintre ei releva si din simplul fapt ca nu vor sa isi afle numele decat atunci cand e prea tarziu... Marlon Brando a facut alt rol in stilul sau caracteristic, iar filmul mai atrage prin peisajele pariziene, cursul atat de neobisnuit si dramatismul, tristetea din fiecare cadru... merita urmarit, cu mentiunea ca doar de cei de peste 16 ani.
lili22
pe 28 August 2012 15:39
Doi actori mari care se intilnesc in ceruri acum, daca nu ar fi o anumita secventa filmul ar putea fi programat si la alte ore, sa il dai de la 1 A.M. e prea de tot.
margott
pe 04 Iulie 2012 12:16
Un pic plictisitor, chit ca subiectul nu-i unul cliseic sau unul care sa treaca neobservat, mai ales pentru vremea la care a fost realizat. Mi-a placut de Brando in rolul personajului blazat si cinic.
CRYSTY54
pe 03 August 2011 23:54
SUPER TARE FILMUL SI VREAU SA-L MAI VAD ...................................
Eu cred că Bernardo Bertoluci e unul dintre regizorii care au probleme la mansardă printre care se mai numără şi David Lynch, Federico Fellini sau Ingmar Bergman… dacă ei înşişi au declarat asta cine sunt eu să îi contrazic? Ceea ce am observat eu e că nu mă înţeleg foarte bine cu regizorii tino-nino în condiţiile în care „Persona”, „Blue Velvet” sau „La Dolce Vita” mi s-au părut filme care se adresează unor persoane printre care eu nu mă număr… din fericire, aş zice eu.
Este unul dintre filmele care înaintează frustrant de încet şi de anost în acelaşi timp, la un moment dat simţi că îţi vine să te zgârii pe creier mai ales când şi personajul principal şi anume cel făr de nume al lui Marlon Brando… exact, Marlon Brando, este incredibil de frustrant. E bezmetic, pare idiot, pare un ratat, pare că vine din nişte cercuri cu care sper să nu am vreo legătură. Este bosumflat, zici că toate oalele din lume s-au spart în capul lui şi te rogi ca împrejurările în care afli motivele pentru care este supărat să fie cât mai interesante, însă îţi vei da seama că este doar una din rugăciunile la care Dumnezeu nu vrea să răspundă… ca şi cele în care îi ceri să câştigi la loto.
Supărător e şi schimbul acela de limbi, ba se vorbeşte în franceză, ba se vorbeşte în engleză. Dacă ai într-o mână un croisant (Franţa) şi în cealaltă o ceaşcă de ceai (Anglia) şi le alternezi în funcţie de cum se alternează limbile în film vei ajunge să savurezi o cină delicioasă combinându-le pe cele două într-un mod armonios.
Acţiunea se petrece… bănuiesc că în Paris că altfel se numea „Last tango in Cluj Napoca” şi e ciudat că e un film italian care se petrece în Franţa iar personajul principal e american… tino-nino din nou. În momentul în care dă de un apartament pe care ar vrea să îl închirieze o întâlneşte Mouchette care se afla acolo din aceleaşi motive. Nu ştiu cum reuşeşte dar în cinci minute o seduce urmând ca în următoarele zece minute să vedem cum … nu ştiu cum să zic că poate se uită şi minori… să vedem cum o mângâie pe păr, ok? În cinci minute o seduce… e film. Apartamentul respectiv devine un cuibuşor de nebunii în care cei doi … se mângâie reciproc pe păr în condiţiile în care identitatea din exterior nu mai contează în apartament, de aceea ei nu află niciodată cum se numeşte partenerul de mângâiat pe păr.
După ce se mângâie de câteva ori pe păr parcă începe şi Brando să nu mai fie aşa de bosumflat. Şi cam asta se întâmplă pe parcursul a două ore. Acum modul în care se întâmplă se vrea a include filmul în categoria filmelor nonconformiste. Full of shit din nou. Ca un film să fie nonconformist trebuie să aibă un fir narativ cu început şi încheiere. Aici dacă pui finalul la mijloc şi începutul în final tot acolo e. Să vă dau un exemplu să vedeţi că filmul este pur idiot şi nicidecum nonconformist… „Cannibal Holocaust” este nonconformist.. prezintă scalpări, violuri, avorturi, dezmembrări şi cam tot ce cuprinde imaginaţia umană… dar are un fir narativ şi dacă elimini „nonconformismul” rămâi cu ceva.
Acesta e mai mult grotesc. E grotesc să îl vezi pe viitorul Vito Corleone pe care mulţi îl au ca idol în ipostaze în care nici un bărbat sănătos nu şi-ar dori să ajungă. Imaginaţia nu îmi mai permite să îi ofer o viziune mai plastică . La un moment dat înjură o persoană moartă, moment în care mi-am dat iar seama că Bertoluci e tino-nino. „Am auzit” că cică Brando ar muri la finalul filmului, până moare pare că îi ia o veşnicie… la un moment dat ai o reacţie de genul „că mori odată!!”. Eu nu zic că moare la final, doar aşa am auzit vorbindu-se prin piaţă.
În timpul filmului mi-am adus aminte că mă doare o măsea… aşa e când nu ai altceva la ce să te gândeşti. Uneori mă jucam cu mouse-ul pe ecran, uneori verificam dacă îmi pot atinge toţi dinţii cu limba, pot, în cazul în care sunteţi curioşi. Cea mai interesantă fază din film mi s-a părut faptul că am văzut o Dacie la un moment dat pe străzile Parisului. Filmul parcă ţine 15 ore iar la 75% din el mi-am dat seama că habar nu am ce vrea să zică. Numeri minutele rămase mai ceva ca la Revelion. Înaintea acestui film atinsesem cota de 1200 de filme înregistrate în celebra bază de date. De la numărul acesta îţi dai seama că raportul filmelor bune din totalul de filme văzute începe să scadă vertiginos pentru că le-am cam văzut pe toate cele bune. Mai apar meteoric unele filme ca „Das Leben der Anderen” care îmi ridică moralul şi mă fac să continui cu gândul că poate nu le-am văzut chiar pe toate cele bune. Greu e să fii pasionat de filme.
cosmin742000
pe 07 Martie 2011 16:06
Filmul e ingrozitor de plictisitor si de pretentios , chiar rizibil , uneori , in eforturile de a face " ARTA" din bici (sau buci).Povestea e penibila de-a dreptul . Este doar un film cu sex " deviant" , cu funduri unse cu unt , si cu Marlon Brando pe podea , o groaznica pierdere de timp. Daca vreti sa vedeti un film adevarat cu sex de acelasi regizor , recomand The Dreamers 2003
MihaelaElena
pe 02 Martie 2011 14:03
:) Interesting! Ma rezum la a spune atat. Sunt sigura ca peste un timp o sa-l revad. E de studiat jocul actorilor.
Spaghete
pe 14 Februarie 2011 19:42
Ce putea fi mai potrivit de "valentine's day"decat un film cu tematica?!( ahahaha )
Initial filmul a fost privit ca un "pornache"al vremurilor respective ce fractura din greu nervul optic, dand voluptos la "gioale" cinefilului
neavizat si pudibond, marturie stand scenele hiper-realiste de pasiune carnala.
Din cate-am inteles unele au fost chiar scoase, altele chiar amanate din considerente...morale sau...termice, Brando platind tribut lipsei
caloriferelor din sordidul hotel, fiind realmente jenat de efectul frigului asupra... "masculinitatii" sale.
Jeanne, frumoasa eroina dezhibata ce-si exploreaza profund sexualitatea mi-a adus aminte pentru cateva clipe de Lolita lui Nabokov si a
lui Kubrick.
Ea este cadoul sortii pentru placidul Paul, fiindu-i pansamentul perfect in momentele de chin si suferinta adanca, pricinuite de pierderea
sotiei adulterine. Fiecare regaseste inconstient in celalat o cale pentru cicatrizarea ranilor, el plutind in deriva precum o corabie fara
catarg, ancorat inca in pasiunea pentru sotia sa, neintelegand gestul acesteia, dar incercand s-o faca uitata, dezradacinand-o din inima
incet-incet cu ajutorul lui Jeanne, intre ei consumandu-se "rendez-vous-uri" lipsite de obligatii, extatice, extrem de pasionale,
memorabila fiind scena cu untul, dand astfel sens inalt gastronomiei, itindu-se de nicaieri un rival de temut al sintagmei..."unt pe paine". Ea, inercand sa inlocuiasca imaginea tatalui mort in razboi, ce-i aparea
obsesiv in memorie, cu Paul caruia tinde sa ii acorde
valente paterne si de care se indragosteste inexorabil.
Filmul e plin de "contorsionari situationale"si intr-un final Paul moare in serenitate, ucis din greseala de...ghiciti cine, evident de catre
"Jana" lui.
Un film destul de bun despre pasiune si tradare pe care unii il vad ca fiind un motiv pueril pentru exhibarea unor fantezii, dar care dupa
mine ar trebui sa aiba un efect persuasiv putand fi ghidul perfect pentru toate cele care vor sa se marite inainte de a gusta
din...untul pasiunii :)
A scandalizat multa lume cica, atunci cand a aparut pe panza cinematografului, fiind chiar interzis in unele tari mai pudice din fire, chiar
si in Italia lui Bertolucci, dar in ciuda tuturor criticilor fiind nominalizat la Oscar.
Pe mine m-a scandalizat pilozitatea extrema a domnisoarei, dandu-mi idei antreprenoriale, gandindu-ma la domnii ce sufera de calvitie.
Moda impusa vremurilor de King Gillette probabil, care din omisiune nu a inclus in ghidul de folosire a lamei si utilizarea ei in zone intime.
De amintit ca Maria Schneider, aka Jeanne, are origini romanesti, si a murit zilele trecute.
Deviind lesnicios pe panta plictisului,filmul poate fi recomandarea ideala pentru cei rapusi de insomnii.
titihenry
pe 05 Iunie 2010 00:57
un film ce trebuie vazut, o capodopera in care Marlon Brando uimeste din nou prin maestria sa
Nimic din psihologia personajelor, din acțiunile și dialogurile lor nu m-au atras. Rămâne un film aparte al acelei epoci, dar eu n-as putea sa explic cuiva ce i-a atras atâtea laude și recenzii pozitive. Ca sa nu mai vorbesc de premii și nominalizări.
Il prefer pe Marlon Brando din "Un tramvai numit dorință " sau "Salbaticul", ori "Pe chei".
Este unul dintre filmele care înaintează frustrant de încet şi de anost în acelaşi timp, la un moment dat simţi că îţi vine să te zgârii pe creier mai ales când şi personajul principal şi anume cel făr de nume al lui Marlon Brando… exact, Marlon Brando, este incredibil de frustrant. E bezmetic, pare idiot, pare un ratat, pare că vine din nişte cercuri cu care sper să nu am vreo legătură. Este bosumflat, zici că toate oalele din lume s-au spart în capul lui şi te rogi ca împrejurările în care afli motivele pentru care este supărat să fie cât mai interesante, însă îţi vei da seama că este doar una din rugăciunile la care Dumnezeu nu vrea să răspundă… ca şi cele în care îi ceri să câştigi la loto.
Supărător e şi schimbul acela de limbi, ba se vorbeşte în franceză, ba se vorbeşte în engleză. Dacă ai într-o mână un croisant (Franţa) şi în cealaltă o ceaşcă de ceai (Anglia) şi le alternezi în funcţie de cum se alternează limbile în film vei ajunge să savurezi o cină delicioasă combinându-le pe cele două într-un mod armonios.
Acţiunea se petrece… bănuiesc că în Paris că altfel se numea „Last tango in Cluj Napoca” şi e ciudat că e un film italian care se petrece în Franţa iar personajul principal e american… tino-nino din nou. În momentul în care dă de un apartament pe care ar vrea să îl închirieze o întâlneşte Mouchette care se afla acolo din aceleaşi motive. Nu ştiu cum reuşeşte dar în cinci minute o seduce urmând ca în următoarele zece minute să vedem cum … nu ştiu cum să zic că poate se uită şi minori… să vedem cum o mângâie pe păr, ok? În cinci minute o seduce… e film. Apartamentul respectiv devine un cuibuşor de nebunii în care cei doi … se mângâie reciproc pe păr în condiţiile în care identitatea din exterior nu mai contează în apartament, de aceea ei nu află niciodată cum se numeşte partenerul de mângâiat pe păr.
După ce se mângâie de câteva ori pe păr parcă începe şi Brando să nu mai fie aşa de bosumflat. Şi cam asta se întâmplă pe parcursul a două ore. Acum modul în care se întâmplă se vrea a include filmul în categoria filmelor nonconformiste. Full of shit din nou. Ca un film să fie nonconformist trebuie să aibă un fir narativ cu început şi încheiere. Aici dacă pui finalul la mijloc şi începutul în final tot acolo e. Să vă dau un exemplu să vedeţi că filmul este pur idiot şi nicidecum nonconformist… „Cannibal Holocaust” este nonconformist.. prezintă scalpări, violuri, avorturi, dezmembrări şi cam tot ce cuprinde imaginaţia umană… dar are un fir narativ şi dacă elimini „nonconformismul” rămâi cu ceva.
Acesta e mai mult grotesc. E grotesc să îl vezi pe viitorul Vito Corleone pe care mulţi îl au ca idol în ipostaze în care nici un bărbat sănătos nu şi-ar dori să ajungă. Imaginaţia nu îmi mai permite să îi ofer o viziune mai plastică . La un moment dat înjură o persoană moartă, moment în care mi-am dat iar seama că Bertoluci e tino-nino. „Am auzit” că cică Brando ar muri la finalul filmului, până moare pare că îi ia o veşnicie… la un moment dat ai o reacţie de genul „că mori odată!!”. Eu nu zic că moare la final, doar aşa am auzit vorbindu-se prin piaţă.
În timpul filmului mi-am adus aminte că mă doare o măsea… aşa e când nu ai altceva la ce să te gândeşti. Uneori mă jucam cu mouse-ul pe ecran, uneori verificam dacă îmi pot atinge toţi dinţii cu limba, pot, în cazul în care sunteţi curioşi. Cea mai interesantă fază din film mi s-a părut faptul că am văzut o Dacie la un moment dat pe străzile Parisului. Filmul parcă ţine 15 ore iar la 75% din el mi-am dat seama că habar nu am ce vrea să zică. Numeri minutele rămase mai ceva ca la Revelion. Înaintea acestui film atinsesem cota de 1200 de filme înregistrate în celebra bază de date. De la numărul acesta îţi dai seama că raportul filmelor bune din totalul de filme văzute începe să scadă vertiginos pentru că le-am cam văzut pe toate cele bune. Mai apar meteoric unele filme ca „Das Leben der Anderen” care îmi ridică moralul şi mă fac să continui cu gândul că poate nu le-am văzut chiar pe toate cele bune. Greu e să fii pasionat de filme.
Initial filmul a fost privit ca un "pornache"al vremurilor respective ce fractura din greu nervul optic, dand voluptos la "gioale" cinefilului
neavizat si pudibond, marturie stand scenele hiper-realiste de pasiune carnala.
Din cate-am inteles unele au fost chiar scoase, altele chiar amanate din considerente...morale sau...termice, Brando platind tribut lipsei
caloriferelor din sordidul hotel, fiind realmente jenat de efectul frigului asupra... "masculinitatii" sale.
Jeanne, frumoasa eroina dezhibata ce-si exploreaza profund sexualitatea mi-a adus aminte pentru cateva clipe de Lolita lui Nabokov si a
lui Kubrick.
Ea este cadoul sortii pentru placidul Paul, fiindu-i pansamentul perfect in momentele de chin si suferinta adanca, pricinuite de pierderea
sotiei adulterine. Fiecare regaseste inconstient in celalat o cale pentru cicatrizarea ranilor, el plutind in deriva precum o corabie fara
catarg, ancorat inca in pasiunea pentru sotia sa, neintelegand gestul acesteia, dar incercand s-o faca uitata, dezradacinand-o din inima
incet-incet cu ajutorul lui Jeanne, intre ei consumandu-se "rendez-vous-uri" lipsite de obligatii, extatice, extrem de pasionale,
memorabila fiind scena cu untul, dand astfel sens inalt gastronomiei, itindu-se de nicaieri un rival de temut al sintagmei..."unt pe paine". Ea, inercand sa inlocuiasca imaginea tatalui mort in razboi, ce-i aparea
obsesiv in memorie, cu Paul caruia tinde sa ii acorde
valente paterne si de care se indragosteste inexorabil.
Filmul e plin de "contorsionari situationale"si intr-un final Paul moare in serenitate, ucis din greseala de...ghiciti cine, evident de catre
"Jana" lui.
Un film destul de bun despre pasiune si tradare pe care unii il vad ca fiind un motiv pueril pentru exhibarea unor fantezii, dar care dupa
mine ar trebui sa aiba un efect persuasiv putand fi ghidul perfect pentru toate cele care vor sa se marite inainte de a gusta
din...untul pasiunii :)
A scandalizat multa lume cica, atunci cand a aparut pe panza cinematografului, fiind chiar interzis in unele tari mai pudice din fire, chiar
si in Italia lui Bertolucci, dar in ciuda tuturor criticilor fiind nominalizat la Oscar.
Pe mine m-a scandalizat pilozitatea extrema a domnisoarei, dandu-mi idei antreprenoriale, gandindu-ma la domnii ce sufera de calvitie.
Moda impusa vremurilor de King Gillette probabil, care din omisiune nu a inclus in ghidul de folosire a lamei si utilizarea ei in zone intime.
De amintit ca Maria Schneider, aka Jeanne, are origini romanesti, si a murit zilele trecute.
Deviind lesnicios pe panta plictisului,filmul poate fi recomandarea ideala pentru cei rapusi de insomnii.