Realizat în stilul neorealist filmul descrie viața precară în Italia de după Al doilea război mondial. Un pensionar împreună cu câinele său riscă să fie aruncați în stradă dacă nu își achită chiria, astfel începe o aventură disperată pentru a face rost de bani.
user-5c9f8c2e87074
pe 22 Septembrie 2019 19:55
Sumbră frescă socială italiană neorealista zugrăvită maiastru de V.de Sica. Tulburătoare legatura pensionar- caine amândouă categoriile marginalizate împinse în mizerie derizoriu când nu sunt pur si simplu eliminate fizic- cutremurătoare imaginea cu cuptoarele de incinerare la ecarisaj. Valoarea omului era data de banii si titlurile pe care acesta le deținea. Ca si acum. Sufletul nu impresiona pe nimeni. Un film minunat.
Horatiucrisan
pe 11 August 2019 00:37
Un film excelent al marelui De Sica., un al doilea Ladri de biciclette, de data aceasta cu o poveste puțin diferită. În locul adultului pauper a cărui bunăstare depinde de un loc de muncă, în centrul acțiunii se află singuraticul pensionar care dupa 30 de ani de muncă se alege cu o pensie de mizerie si amenintat cu evacuarea ajunge sa ia decizii radicale mergând până la tentativa de suicid, stopată totusi de dragostea pentru unicul prieten ramas, un cățel. Finalul filmului, desi trist se aseamănă mult cu finalul capodoperei Ladri di..., joacă bătrânului cu cățelul semnificând poate speranta în ieșirea din acea situație grava
Iulidesprefilme
pe 24 Ianuarie 2019 14:59
Un film tulburător, realizat în plin neorealism de un regizor genial ca Vittorio de Sica. El știa atât de bine să dirijeze actori neprofesioniști sau foarte puțin cunoscuți, să atingă cele mai sensibile coarde ale sufletului, să pună în lumină destine simple, dar încărcate de mari dureri. În plus, a redat strânsa legătură dintre un sărman pensionar și minunata necuvântătoare, cățelușul Fraik, cu atentă observație psihologică, încât să înduioșeze orice inimă de piatră...Finalul deschis, incert, încarcă filmul cu și mai multe semnificații, lăsând spectatorul să continue povestea...Memorabil regizor acest Vittorio de Sica, minunat scenarist Zavattini...
lili22
pe 23 Ianuarie 2019 21:51
Cat atasament fata de un catel.La urma urmei te poti atasa de oricine.
Un film foarte sensibil.
Stephen2D
pe 17 Martie 2016 11:20
cezarika21
pe 04 Noiembrie 2014 12:50
Toată lumea iubeşte copiii, dar puţini iubesc bătrânii. Urmând legea firii, pe măsură ce timpul trece numărul colegilor de generaţie se reduce, iar singurătatea începe să-i apese pe oameni. Odată cu ieşirea la pensie, bătrânii pierd şi puţinul respect al societăţii, fiind consideraţi inutili sau "asistaţi sociali", după cum se exprimă nişte ticăloşi la adresa vârstnicilor. Puţinii bani pe care-i primesc pentru a-şi plăti întreţinerea, masa zilnică sau medicamentele sunt considerate "pensii nesimţite", conducătorii statului uitând că bătrânii de acum i-au crescut pe ei din acei bani, le-au plătit medicamentele când erau bolnavi şi i-au susţinut la şcoli ca să ajungă nişte oameni care să se poată întreţine singuri. Aud tot mai des tineri care-i acuză pe bătrâni că-şi vând votul pentru 2 kg de ulei sau de zahăr, dar asta se întâmplă tocmai pentru că bătrânii încearcă să supravieţuiască cum pot după ce au fost abandonaţi de cei care ar trebui să le poarte de grijă.
Soarta bătrânului Umberto D. poate fi considerată soarta majorităţii pensionarilor din România. Un om bătrân ajuns la vârsta pensiei dat afară din camera în care locuise 20 de ani de o proprietăreasă rapace care-i măreşte chiria tocmai pentru a fi sigură că nu o va putea plăti. Un funcţionar modest ignorat de foştii colegi de serviciu mai tineri care se prefac surzi atunci când bătrânul le cere o sumă modestă sub formă de împrumut. Un om bun de jumulit de tot felul de indivizi care încearcă să-şi plătească datoriile lor cu ultimii bani ai bătrânului. În afară de menajera casei (ea însăşi cu multe probleme pe cap) şi de un căţel cuminte, pensionarul nu are pe nimeni pe lume. Abandonat de aproape toţi, bătrânul "asistat social" este împins încetul cu încetul spre moarte.
Ca şi în " Ladri di biciclette" (1948), regizorul italian Vittorio De Sica construieşte o poveste simplă, pe care o pune excelent în valoare, lăsându-i finalul deschis pentru a ne determina pe fiecare dintre noi să încercăm să găsim o soluţie la problema bătrânului, care va fi în viitor şi problema majorităţii dintre noi. Realismul filmului se datorează în mare proporţie şi interpretării autentice a profesorului Carlo Battisti, actor neprofesionist. Imaginile neutre sunt alternate cu prim-planuri sugestive, iar muzica tristă apropie mult spectatorii de drama ce se derulează pe ecran. Un film obligatoriu de văzut de către toţi cinefilii, care face să ne dorim să fim în primul rând oameni.
DeadSea07
pe 06 Iulie 2013 15:12
Parerea Mea Despre Acest Film O Puteti Vedea Pe Contul Meu (Vechi) KaRgo
cosmin_kedii
pe 14 Aprilie 2013 11:20
Una dintre cele mai mari succese ale neorealismului și, de asemenea, preferat de autorul său Vittorio De Sica, probabil si cel mai personal, deoarece este un dispozitiv conceput pentru tatăl său
KarGo
pe 16 Martie 2013 05:51
EXCEPTIONAL Nimic nu se compara cu dragostea neconditionata pe care ti-o daruieste un caine. Filmul este extrem de emotionant si merita vazut mai ales ca seamana cu situatia majoritatii pensionarilor de astazi din Romania, de care dragilor nostrii guvernanti nu le pasa deloc. Tragic, chiar nu poti sa-ti stapanesti lacrimile de neputinta. Merita vazut mai ales de catre cei care iubesc animalele, si ma intreb cum pot unii sa nu-i iubeasca, poate li s-a pietrificat sufletul. Feritiva de cei ce nu iubesc animalele fiindca nu sunt in stare sa-i iubeasca sincer nici pe oameni, doar se prefac. Cu alte cuvinte 10\10 va recomand din suflet sa il vedeti si de ce nu sa il revedeti CPODOPERA!!!!
cosmin742000
pe 22 Septembrie 2012 09:47
Margott a zis despre acest film foarte ine. Eu mai adaug ca in timpurile acelea era suficient sa existe un regizor bun care sa puna in valoare niste actori necunoscuti. Azi numeri regizorii buni pe degetele de la o singura , ei nu mai pun in valoare nimic , lor le trebuie vedete sau efecte speciale ca sa se duca cineva la film .Mai sunt si exceptii , dar numai ca sa confirme regula.
margott
pe 18 Iulie 2012 13:31
Spoilere
Daca filmul Hachiko - A Dog's Story vorbeste despre loialitatea unui caine pentru stapanul sau, Umberto D e o poveste tot despre loialitate, cea a omului pentru cainele sau. Despre Umberto nu stim prea multe, cine e si de unde vine, si de ce a ajuns sa fie chiriasul unei femei insensibile care ameninta permanent sa-l dea afara din cauza banilor. De Sica a pus accentul pe acele calitati ale batranului care contureaza portretul unui personaj milos, plin de compasiune pentru menajera proprietaresei, se intereseaza de soarta acesteia si isi asuma oarecum rolul de sfatuitor al ei, povatuind-o sa urmeze scoala mai departe. Dar cel mai important personaj din viata batranului e cainele acestuia, Flike, al carui soarta il preocupa obsesiv pe batran, mergand pana intr-acolo incat, cu cainele in brate, se aseaza pe calea ferata in fata trenului, gestul disperat nefiind totusi dus la capat. Finalul e unul deschis care, desi departe de a fi fericit, lasa loc optimismului, Umberto si Flike regasind bucuria companiei lor impreuna.
Un film foarte sensibil.
Soarta bătrânului Umberto D. poate fi considerată soarta majorităţii pensionarilor din România. Un om bătrân ajuns la vârsta pensiei dat afară din camera în care locuise 20 de ani de o proprietăreasă rapace care-i măreşte chiria tocmai pentru a fi sigură că nu o va putea plăti. Un funcţionar modest ignorat de foştii colegi de serviciu mai tineri care se prefac surzi atunci când bătrânul le cere o sumă modestă sub formă de împrumut. Un om bun de jumulit de tot felul de indivizi care încearcă să-şi plătească datoriile lor cu ultimii bani ai bătrânului. În afară de menajera casei (ea însăşi cu multe probleme pe cap) şi de un căţel cuminte, pensionarul nu are pe nimeni pe lume. Abandonat de aproape toţi, bătrânul "asistat social" este împins încetul cu încetul spre moarte.
Ca şi în " Ladri di biciclette" (1948), regizorul italian Vittorio De Sica construieşte o poveste simplă, pe care o pune excelent în valoare, lăsându-i finalul deschis pentru a ne determina pe fiecare dintre noi să încercăm să găsim o soluţie la problema bătrânului, care va fi în viitor şi problema majorităţii dintre noi. Realismul filmului se datorează în mare proporţie şi interpretării autentice a profesorului Carlo Battisti, actor neprofesionist. Imaginile neutre sunt alternate cu prim-planuri sugestive, iar muzica tristă apropie mult spectatorii de drama ce se derulează pe ecran. Un film obligatoriu de văzut de către toţi cinefilii, care face să ne dorim să fim în primul rând oameni.
Daca filmul Hachiko - A Dog's Story vorbeste despre loialitatea unui caine pentru stapanul sau, Umberto D e o poveste tot despre loialitate, cea a omului pentru cainele sau. Despre Umberto nu stim prea multe, cine e si de unde vine, si de ce a ajuns sa fie chiriasul unei femei insensibile care ameninta permanent sa-l dea afara din cauza banilor. De Sica a pus accentul pe acele calitati ale batranului care contureaza portretul unui personaj milos, plin de compasiune pentru menajera proprietaresei, se intereseaza de soarta acesteia si isi asuma oarecum rolul de sfatuitor al ei, povatuind-o sa urmeze scoala mai departe. Dar cel mai important personaj din viata batranului e cainele acestuia, Flike, al carui soarta il preocupa obsesiv pe batran, mergand pana intr-acolo incat, cu cainele in brate, se aseaza pe calea ferata in fata trenului, gestul disperat nefiind totusi dus la capat. Finalul e unul deschis care, desi departe de a fi fericit, lasa loc optimismului, Umberto si Flike regasind bucuria companiei lor impreuna.