Un chien andalou (1929)

O capodopera mondiala in care se vede contributia lui Dali

Un film remarcabil foarte bine jucat si cu o coloana sonora interesanta.

"Deși unele filme experimentale devin populare, o caracteristică a regizorilor experimentaliști este aceea că ei nu se gândesc de la început la ce vor crede oamenii despre opera lor sau la succesul filmului, ci îl fac din pasiune, de multe ori pentru ei înșiși, pentru a-și expune anumite idei și gânduri personale. Totuși, se întâmplă uneori ca tocmai atributele ciudate și diferite ale filmelor experimentale să le aducă succesul. Cel mai bun exemplu este scurtmetrajul realizat de Luis Buñuel și Salvador Dali în 1928, Un Chien Andalou (The Andalusian Dog). Acesta este considerat a fi cel mai emblematic film experimental. Buñuel și Dali au urmărit ca filmul să fie unul complet irațional, fără absolut nici o logică, nici o scenă să nu poată fi explicată, deoarece ei au folosit doar imagini care îi surprindeau fără motiv. Intenția lui Buñuel a fost să șocheze și să insulte intelectualii, filmul fiind o reacție violentă împotriva a ceea ce era numit avangardă. Totuși, filmul a avut succes tocmai în rândul intelectualilor, a fost un film experimental de la început, lucru ce l-a infuriat pe Buñuel: “Ce pot să fac eu cu oamenii care adoră tot ce este nou, chiar dacă este împotriva convingerilor lor, sau cu presa nesinceră și coruptă, sau cu turma de proști care au văzut frumusețe și poezie în ceea ce era de fapt doar un strigăt disperat pentru crimă? ”

sursa:
https://filmesicafea.wordpress.com/2014/08/16/6/

Un film foarte curajos si avangardist. Un Bunuel genial.

Nu întotdeauna mă întorc la anii de început ai cinema-ului, dar trebuie să recunosc că prin comparaţie cu unele realizări moderne de o calitate cel puţin îndoielnică, atunci când o fac de obicei am de câştigat. A viziona "Un chien andalou" reprezintă o experienţă cinematografică unică, aparte, chiar dacă eşti sau nu de acord cu introducerea unor elemente şocante, stranii, mai ales pentru acea perioadă. Elementele suprarealiste alungă orice tentă de banal dintr-o peliculă mai puţin simplă decât pare la prima vedere, jocul actorilor îl găsesc remarcabil, iar fondul muzical - inspirat ales. Colaborarea dintre Dali şi Bunuel anunţa deja marile realizări de mai târziu.

Am avut odată un vis în care eram la un dineu împreună cu persoane importante, desigur toți în frac și rochii și serveam fiecare câte o farfurie cu iarbă și salată până când un un majordom venea pe la fiecare și cu mâneca sa albă ’peria’ totul din farfurie. Cu un zâmbet subtil își trecea palma sa deasupra porțelanului dând la o parte fiecare fir de iarbă. Foarte revoltător, știu. Dar nu pare atât de avangardist precum visul furtului părului de la subraț.

Totul pare a fi alcătuit coşmaresc, cu singurul scop de a şoca, aşa încât încercarea de a citi această suită de imagini într-o cheie socială sau politică eşuează. Sigur, poate fi o revoltă, un gest de anarhism, „un puternic strigăt de furie neputincioasă, a cărei sinceritate îi dă o tragică umanitate.” (G. Sadoul). Câinele andaluz era fără îndoială „un adevărat film revoluţionar”, după cum spunea Geo Bogza, prin „maniera cu totul descătuşată de frivolitate în care tratează scenele erotice.”

Este evident că din combinaţia emanaţiilor a două minţi atipice, care - sub pretextul libertăţii de exprimare date de curentul suprarealist - transpun în cele mai bizare imagini universul subconştientului uman, nu putea ieşi decat o operă de un morbid strident, obositor.
Parafrazându-l pe Francisco Goya (un alt artist artist spaniol preocupat de explorarea şi reprezentarea fără menajamente a sufletului omenesc) care spunea că somnul raţiunii naşte monştri, voi spune şi eu că somnul nopţii are propriile creaturi anormale. Însă Salvador Dali şi Luis Bunuel împing imaginaţia pâna la absurd atunci când creează acest film de scurt metraj.
Pornind de la prezentarea Lunii (care în astrologie este asociată atât cu sufletul, cât şi cu subconştientul) în toată splendoarea şi lumina ei, cei doi artişti aleg să ne arate totuşi (simbolic vorbind) faţa întunecată şi hâdă a acesteia. Este un punct de vedere pe care nu încerc să îl contest, căci „frumuseţea stă în ochiul ce priveşte”...

Un manifest suprarealist făcut în primul rând să şocheze. Dali şi Buñuel şi-au umplut buzunarele cu pietre la premieră, deoarece se aşteptau (şi chiar îşi doreau) la o reacţie violentă a publicului, dar au fost sideraţi să observe că publicului i-a plăcut filmul, considerându-l ceva nou în comparaţie cu filmele pline de clişee ale anilor cinematografului mut. Totuşi, după vizionare, unii spectatori au cerut înapoi banii pe bilete, reclamând că au fost minţiţi şi că nu au văzut în film niciun câine.

Indiferent dacă filmul vă place sau nu (mie nu mi-a plăcut, dar asta nu înseamnă că îl consider un film prost), consider că el trebuie să fie văzut de un cinefil care se respectă. Filmul acesta face parte din cultura cinematografică a amatorilor de filme şi el nu trebuie să fie ratat. Secvenţele nu trebuie disecate, ci pur şi simplu privite fără a încerca să le înţelegi. Nu are niciun rost, deoarece Buñuel a intenţionat să elimine din film orice putea fi raţional. Vizionare plăcută.

nu imi place intrucat sunt fanul realismului........ :-)

Nu ma pricep eu la suprarealism dar mi-a placut amalgamul de cadre diferite fara logica fara o conexiune intre ele dar placut de privit.
Pritty distrurbing but still good.
Pentru oarecare explicatii cititi review lui zeno.marin

Revazut - dechide perspective si trateaza teme interesante cel putin in viziunea mea. Sunt departe de a-l intelege dar am inceput cu pasi marunti sa ma initiez in surrealism - desprinderea mesajelor din astfel de filme e cam grea dar imi stimuleaza creativitatea asta ruginita.

Film de arta sau nu?... Aceasta ar fi cam prima intrebare pe care poti incerca sa ti-o pui dupa ce traversezi rapid acest scurt metraj sa spunem intens si plin de continut "de avangarda". Su sa-i spunem pe nume, fara menajamente stilistice - dezechilibrat, pentru ca insiruirea anarhica a secventelor care se doresc a fi suprearealiste mi se par doar "mildly disturbing" (usor deranjante). Putem cauta oricate simboluri, interpretari si sensuri ascunse dar ar fi o risipa de timp si chiar ridicol, intrucat Dali si Bunuel nu au intentionat decat sa redea un fel de dicteu cinematografic automat, o pura manifestare a unui potential subconstient eliberat de guvernarea ratiunii.

Si au reusit spectaculos speculand intr-un fel morbid fobiile noastre comune! Sa luam sper exemplu pasajul din debut cu umoarea apoasa scurgandu-se dintr-un ochi taiat cu briciul exploateaza nivelul normal de aihmofobie care se afla in instinctul de conservare al fiecaruia dintre noi. Paralela cu luna pe langa care trece un nor e doar o diversiune pregatitoare pentru impactul psihic de soc si repulsie. Orice incercare de a face alte legaturi la nivelul acestei alegorii e o dovada de snobism critic. O mana taiata in mijlocul strazii - apotemnophobia. Apoi tanatofobia amestecata cu mirmecofobia si entomophobia (furnicile iesind din palma, fluturele cap-de-mort si desigur omniprezenta moarte)... Aproape ca tot filmul miroase a cadaverina. Si pentru ca tot veni vorba, ca fapt divers, ambii actori Pierre Batcheff si Simone Mareuil s-au sinucis (actrita dandu-si foc intr-o piata publica)...

Filmul are consistenta celor petrecute intr-un vis, unde orice absurditate are sens, dar cand revii la realitate - slava Domnului - constati ca universul tau lucid e cel "corect". Daca privim filmul doar ca pe un cosmar cu multiple episoade, atunci e suficient caci legaturile sau tranzitiile intre acte vor capta o logica destul de coerenta.
O logica-patologica, venita drept din Iad.

Norul care taie ochiul lunii, furnicile din palmă, bărbatul care trage după el doi preoți și un măgăruș mort, femeia care fuge din calea pasiunii și se aruncă în valurile nebuniei. Sunt imagini pe care Un chien andalou le oferă într-un mod ce poate vorbi în n feluri. Un filmuleț diferit cu fiecare vizionare.

Nu ar trebui uitate si meritele lui Salvador Dali in realizarea acestui film.

Capodopera intr-adevar, un dus rece pentru perceptie!
1929? Incredibil!

O insulta la adresa burghezimii de atunci! Un film curajos!

extraordinar