Un must see pentru fanii filmelor romantice mai...altfel.
Printre sunete de vioara asistam la o poveste mai speciala de atractie intre doua persoane.
Ea, superba Emmanuelle Béart, este iubita partenerului de afaceri al lui si se simte atrasa pana la obsesie de el. El, Daniel Auteuil intr-un rol care ii vine ca o manusa, are o mare problema cu reprimarea sentimentelor fiind o persoana foarte inchisa si aparent lipsita de orice fel de sentimente, lucru de care e constient dar de care nu poate scapa. Indiferent de ipostaza in care se afla prefera mai mult sa observe decat sa participe la discutii si la lucruri care se intampla in jurul lui.
Mi s-a parut foarte interesant cum regizorul Claude Sautet reuseste sa transmita subtil vibratia dintre cei doi si sa te faca sa crezi in legatura lor speciala si foarte puternica desi ceea ce vedem pe ecran poate parea doar o fuga obsesiva dintr-o parte dupa un om total dezinteresat. Si tot foarte interesant este faptul ca este un maestru in reparatul viorilor, dar nu-i in stare sa repare nimic la propria persoana. Mai este pe acolo si o metafora interesanta cu privire la muzica si cat de importanta este pentru suflet si un final care lasa loc de notite, de presupuneri si de multe observatii.
lili22
pe 25 Iunie 2015 17:59
Are un scenariu straniu si neverosimil, interpretarea a fost buna.
Spikos
pe 27 Martie 2013 17:25
Un film prea sofisticat pentru o poveste de dragoste asa de simpla ; ne-a placut totusi sensibilitatea , linistea si calmul romantei infiripate intre un lutier modern si o violonista , redata in putine cuvinte si mai multa muzica ; frumusetea ei te " prinde " treptat , si sfarseste prin a-ti placea ; dialogurile sunt remarcabile ; filmul este mai mult pentru visatori decat pentru temperamentali ; noata 8 .
Tsotsi
pe 26 Noiembrie 2012 20:52
Un film ca un dosar al singuratatii sau cum poti fi fericit cu tine insuti. Sa te afli in propria carapace din care refuzi sa iesi, poate sa nu fie un lucru tocmai rau, te ajuta sa capeti un echilibru, sa fii demn, sa respingi orice e menit sa iti deraieze viata. Te simti imbatabil. Dar ce se intampla atunci cand esti iubit si nu poti raspunde cu aceeasi moneda ? Se transforma totul intr-un handicap imens ? Trairile nu se pot demistifica, nimeni nu se poate lauda cu atata aroganta, este si foarte greu sa faci asta... Personajul contrazice. Finalul este greu de deslusit, prefer sa il consider ca find optimist. Am asteptat un zambet, o grimasa de tristete, ceva, orice...Dar nu a venit. Aceeasi inima inghetata incapabila sa ofere, incapabila sa primeasca, dar fericita cu sine.. De altfel si spune, la un moment dat...’am vrut sa te seduc, dar fara sa ma indragostesc’. Sa fie doar o acceptare a incapacitatii sale emotionale sau o incercare disperata de a-si experimenta trairile, de a se cunoaste pe sine sau poate un simplu joc ? Este doar cel care fabrica viorile, de care altii se bucura. Este un intermediar, doar un jucator, e rolul lui la care nu renunta. Pasiunea pentru sunet, pentru mesajul sau interior transcende o iubire de suprafata, usor detectabila, pe care o refuza cu zambetul pe buze. Asa cum spune chiar el...’La musique c'est du rêve’... Un personaj misterios, ce intriga foarte mult, e fascinant acest zid pe care il construieste in juru-i. Jocul lui Daniel Auteuil e fenomenal. Emmanuelle Béart, magnifica !
keira
pe 10 August 2010 12:14
Eu sunt mai pragmatica din fire si nu prea-mi place cand oamenii complica ceea ce ar putea fi, de fapt, simplu. Filmul pare promitator la inceput si devine surprinzator atunci cand el o refuza pe ea, pretextand ca a vrut doar sa o induca in eroare. Dupa acest moment si pana la final, nu se mai intampla nimic notabil, ci toata lumea e mahnita si incearca sa-si vada de viata sa.
Nu ca as fi asteptat o poveste siropoasa, dar aceasta este destul de trista si complicata, cand totul ar fi putut fi simplu sau... relativ simplu (din cauza existentei prietenului).
Probabil, daca ne concentram asupra personalitatii lui Stephane, putem intelege ca nici macar o femeie frumoasa si talentata nu ar fi putut sa-l scoata din cochilia lui si din banalul cotidian, caracterizat doar de munca si de evitarea implicarii afective in orice fel de relatie. (De remarcat ca el neaga pana si prietenia cu vechiul lui partener de afaceri.) De fapt, chiar titlul filmului (Un coeur en hiver) se refera la Stephane si la firea lui introvertita, rezervata, care respinge orice sentiment de afectiune.
Daca ma gandesc mai bine, filmul este interesant din punct de vedere psihologic, datorita crearii acestui personaj aparte. Totusi, povestea in ansamblu te lasa la final oarecum nesatisfacut si mahnit.
pe 09 Iunie 2006 10:54
mi-a placut foarte mult filmul.... mi-a amintit de perioada studentiei si de cinemateca...
a reusit sa transmita emotie fara multe cuvinte, sa comunice stari complicate si imposibile pe care le simtim si nu stim ce sa facem cu ele...
Printre sunete de vioara asistam la o poveste mai speciala de atractie intre doua persoane.
Ea, superba Emmanuelle Béart, este iubita partenerului de afaceri al lui si se simte atrasa pana la obsesie de el. El, Daniel Auteuil intr-un rol care ii vine ca o manusa, are o mare problema cu reprimarea sentimentelor fiind o persoana foarte inchisa si aparent lipsita de orice fel de sentimente, lucru de care e constient dar de care nu poate scapa. Indiferent de ipostaza in care se afla prefera mai mult sa observe decat sa participe la discutii si la lucruri care se intampla in jurul lui.
Mi s-a parut foarte interesant cum regizorul Claude Sautet reuseste sa transmita subtil vibratia dintre cei doi si sa te faca sa crezi in legatura lor speciala si foarte puternica desi ceea ce vedem pe ecran poate parea doar o fuga obsesiva dintr-o parte dupa un om total dezinteresat. Si tot foarte interesant este faptul ca este un maestru in reparatul viorilor, dar nu-i in stare sa repare nimic la propria persoana. Mai este pe acolo si o metafora interesanta cu privire la muzica si cat de importanta este pentru suflet si un final care lasa loc de notite, de presupuneri si de multe observatii.
Nu ca as fi asteptat o poveste siropoasa, dar aceasta este destul de trista si complicata, cand totul ar fi putut fi simplu sau... relativ simplu (din cauza existentei prietenului).
Probabil, daca ne concentram asupra personalitatii lui Stephane, putem intelege ca nici macar o femeie frumoasa si talentata nu ar fi putut sa-l scoata din cochilia lui si din banalul cotidian, caracterizat doar de munca si de evitarea implicarii afective in orice fel de relatie. (De remarcat ca el neaga pana si prietenia cu vechiul lui partener de afaceri.) De fapt, chiar titlul filmului (Un coeur en hiver) se refera la Stephane si la firea lui introvertita, rezervata, care respinge orice sentiment de afectiune.
Daca ma gandesc mai bine, filmul este interesant din punct de vedere psihologic, datorita crearii acestui personaj aparte. Totusi, povestea in ansamblu te lasa la final oarecum nesatisfacut si mahnit.
a reusit sa transmita emotie fara multe cuvinte, sa comunice stari complicate si imposibile pe care le simtim si nu stim ce sa facem cu ele...