Un condamne a mort s'est echappe (1956)

O evadare descrisa cu scrupulozitate cu toate detaliile "materiale " progresiv pe etape dar aceste detalii fizice sunt însoțite si de anxietățile ,emoțiile, trăirile duse la extrem ale povestitorului. Foarte inspirat redat punctul de cotitura cand se decide sa îl coopteze si pe Jost in planul de evadare. Nu mai zic de muzica lui Mozart sublima care însoțește permanent gândurile și acțiunile locotenentului francez din Rezistenta de altfel f bine explicat rolul muzicii in acest film mai jos de un pertinent comentator. Filmul este un "documentar" artistic de excepție pe care l-am văzut a doua oara cu aceeași emoție dar parca cu mai multa tensiune.

Un film extraordinar, de departe cel mai bun film despre detenție si inchisoare.

Posibil sa fie cel mai accesibil film al lui Bresson pentru publicul larg si ma regasesc cumva in acest public larg. Stim din titlu deznodamantul si suntem anuntati inca de la inceput ca este o poveste fara exagerari cinematografice inspirata din realitate, asa ca n-ar fi loc de surprize, de prea mult suspans sau de cine stie ce actiune. Cu toate astea, felul in care este narata si detaliata toata aceasta operatiune de evadare, prin gandurile personajului principal, mi s-a parut foarte captivant. Ingeniozitatea, curajul, determinarea, increderea, riscul, cat si doza de teama, ambalate si servite foarte frumos.

Un film remarcabil din cinematografia franceză a cărei valoare nu poate fi contestată. Filmul poate fi privit sub forma unui documentar sau a unei evadări povestite de către personajul principal de-a lungul tuturor etapelor planificate. Desi l-am văzut pentru prima oară în anii 70 în cadrul celebrei Telecinemateca, filmul nu-și trădează vârsta păstrând suspansul în ciuda trecerii câtorva decenii desi asa cum afirmam mai sus, pare mai mult un documentar fiind lipsit de artificiile hollywoodiene si conferindu-i în acest fel un realism desăvârșit.

Un episod din cel de-al doilea razboi mondial, povestea unei evadari considerata ca fiind aproape imposibila, un film care isi dezvaluie finalul inca din titlu. Nu luasem contact pana acum cu cinematografia lui Robert Bresson, cel considerat a fi unul dintre cei mai importanti cineasti francezi si europeni ai secolului XX, un fel de Stanley Kubrick al Frantei adica un regizor cu putine filme la activ dar toate considerate a fi importante. Evadarea locotenetului Fontaine mi-a adus aminte de "Inchisoarea ingerilor", fabulosul film din 1994 cu Tim Robbins si Morgan Freeman in rolurile principale. E greu sa-i reprosezi ceva lui Bresson din punct de vedere tehnic, pregatirile pentru evadare sunt filmate minutios si bine motivate insa marea hiba a povestii adevarate petrecute in cel de-al doilea razboi mondial e ca ea nu transmite emotia pe care o emana scrierea lui Stephen King, sunt chiar momente in care "Un condamne..." plictiseste privitorul prin lipsa aproape totala de tensiune. La aceasta senzatie contribuie si jocul plat al actorilor, poate cu un Yves Montand in rolul principal alta ar fi fost situatia.

Mi-a plăcut, e ceva de tipul The Shawshank Redemption numai că mai vechișor și în stilul lui Robert Bresson.

　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　

Aparent, o consemnare neutră a unor evenimente din Franța celui de al doilea război mondial. În fond, o mărturie vibrantă despre cum evadarea dintr-o închisoare nazistă poate fi oficiată întocmai ca o liturghie, sau, invers, despre cum liturghia, dacă e luată în serios, poate deveni cea mai gravă și mai palpitantă aventură a omului. Marea misă în do minor, de Mozart, însoțește permanent, ca un înger păzitor, chiar dacă în cea mai mare parte a timpului e inaudibilă, războiul de natură în primul rînd spirituală în care se angajează Fontaine, iar apoi și Jost. Drumul parcurs este de la Kyrie eleison la Agnus Dei, adică de la moarte la viață, de la robie la libertate, sau, în alt registru, de la rezistența franceză la "milizia santa" a poetului ghibelin. Cum nu se poate mai nimerite cuvintele lui Jost, de la final, după ieșirea din burta chitului: "Dacă m-ar vedea mama acum!" Pe bună dreptate, căci cel născut a doua oară realizează prăpastia și lipsa de comună măsură dintre nașterea biologică și nașterea spirituală. Le vent souffle où il veut... Vîntul suflă unde voiește (şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul) - Ioan 3, 8.

Bresson face parte din grupul alarmant de restrîns al cineaștilor capabili să dea seamă despre sursa invizibilă a imaginilor.

Fontaine este închis și mai apoi condamnat la moarte. Viața între patru pereți este grea dar asta nu-l împiedică să facă planuri îndrăznețe pentru a-și salva sufletul. De aici încolo asistăm la ingeniozitatea și încrederea pe care o are în cei din jur. Felul în care schimbă impresii și se împrietenește cu ceilalți oameni din închisoare îl vor ajuta să reușească ce și-a propus. De fapt, asta se spune încă din titlu: un condamnat la moarte a evadat. Filmul este inspirat din fapte reale.