Ca multe altele in care Alain Delon a jucat rolul unui politist, rece, fara sentimente , grabit sa judece si sa ucida.Vazut la ani distanta, ceva din farmecul filmului se pastreaza.
Iulidesprefilme
pe 08 Aprilie 2014 21:29
Film poliţist fără strălucire, chiar dacă în distribuţie apar prima oară împreună "frumoşii" ecranului francez, Alain Delon şi Catherine Deneuve...în rest, e un film bun...să te ia somnul...
cezarika21
pe 04 Aprilie 2014 07:03
Ca şi celelalte filme ale lui Jean Pierre Melville, şi acest ultim film are o latură filozofică. Plecând de la o frază atribuită lui François-Eugene Vidocq (un fost condamnat ce a devenit şef al poliţiei) şi plasată ca epigraf la începutul filmului: "Singurele sentimente pe care omul le inspiră poliţistului sunt indiferenţa şi dispreţul.", Melville îşi ţese povestea prezentând în paralel două planuri care se împletesc din când în când: viaţa poliţistului dur şi indiferent (Édouard Coleman, reprezentat aici de Alain Delon) şi viaţa infractorului simpatic (Simon, interpretat de Richard Crenna). Cei doi sunt legaţi între ei de destin (ca în "Cercul roşu") , iar filmul prilejuieşte spectatorului posibilitatea unei paralele între existenţa acestora.
Mediul din film este unul tipic melvillian: o atmosferă calmă şi rece, culori discrete și dialog puțin, scene de acţiune perfect dirijate, personaje cu o moralitate ambiguă, ideea destinului care leagă oamenii între ei, final sumbru şi meditativ. Majoritatea secvenţelor dezvăluie talentul lui Melville în a reconstitui cu meticulozitate acţiuni complexe: jaful băncii din Vandeea (ce durează 12 minute şi este aproape complet lipsit de replici) sau atacul trenului dintr-un elicopter.
Atmosfera este rece, de o frumuseţe glacială, în care apar culori cenuşii: malul mării şi digul de beton din Saint-Jean -de-Monts învăluite într-o ceaţă profundă şi sumbră, noaptea ceţoasă în care are loc acţiunea din tren sau zorii zilei în care se petrece ultimul act. Poliţistul lui Melville este rece, lipsit cu totul de emoţii, incapabil de a se ataşa de cineva. În ciuda relaţiei între poliţist şi infractor, Coleman rezolvă cazul cu calm şi fără vreo implicare emoţională, potrivit filozofiei lui Vidocq evocată la început. Poliţistul se transformă în judecător şi apoi în cel care pune sentinţa în aplicare, dându-i infractorului ocazia să aibă parte de un sfârşit demn şi salvându-l de chinul unei vieţi lipsite de libertate.
nick-azh
pe 03 Aprilie 2014 22:18
Face parte din seria de poliţiste franţuzeşti din anii 1970, de o calitate superioară multora din cele prezente. Interpretările deosebite ale actorilor sporeşte mult calitatea filmului. L-am remarcat în mod deosebit pe Richard Crenna, aici în rol negativ.
cosmin_kedii
pe 12 Martie 2013 18:39
Pentru a treia colaborare cu Jean-Pierre Melville, Alain Delon joacă un politist care are legături strânse cu lumea interlopă
margott
pe 19 Noiembrie 2011 14:23
Stiu ca are o nota mare pe imdb, dar mie nu mi s-a parut prea interesanta povestea filmului. Pentru Alain Delon merge vazut.
Mediul din film este unul tipic melvillian: o atmosferă calmă şi rece, culori discrete și dialog puțin, scene de acţiune perfect dirijate, personaje cu o moralitate ambiguă, ideea destinului care leagă oamenii între ei, final sumbru şi meditativ. Majoritatea secvenţelor dezvăluie talentul lui Melville în a reconstitui cu meticulozitate acţiuni complexe: jaful băncii din Vandeea (ce durează 12 minute şi este aproape complet lipsit de replici) sau atacul trenului dintr-un elicopter.
Atmosfera este rece, de o frumuseţe glacială, în care apar culori cenuşii: malul mării şi digul de beton din Saint-Jean -de-Monts învăluite într-o ceaţă profundă şi sumbră, noaptea ceţoasă în care are loc acţiunea din tren sau zorii zilei în care se petrece ultimul act. Poliţistul lui Melville este rece, lipsit cu totul de emoţii, incapabil de a se ataşa de cineva. În ciuda relaţiei între poliţist şi infractor, Coleman rezolvă cazul cu calm şi fără vreo implicare emoţională, potrivit filozofiei lui Vidocq evocată la început. Poliţistul se transformă în judecător şi apoi în cel care pune sentinţa în aplicare, dându-i infractorului ocazia să aibă parte de un sfârşit demn şi salvându-l de chinul unei vieţi lipsite de libertate.