Acest documentar prezintă cele mai importante episoade care au marcat viața lui Alexandru Macedon, oferind o interpretare autentică a acestora, construită pe baza probelor istorice. Campania militară condusă de Alexandru în Asia a condus la destrămarea Imperiului Persan și la apariția unui nou spațiu politic și cultural, care, după moartea regelui macedonean, s-a conturat în ceea ce numim în prezent "lumea elenistică". Dar cine a fost într-adevăr Alexandru? Un adept al ideii de "uniune a tuturor", un idealist care a crezut în parteneriatul egal al civilizațiilor cucerite, după cum Sir William Tarn susține? Sau a fost un manipulator de geniu a cărui grandomanie și dorință de glorie militară nu aveau limite? Documentarul și-a propus să răspundă acestor întrebări, aducând totodată în prim-plan și personajele care au beneficiat în urma morții subite a lui Alexandru, în iunie 323 a.Chr.