Un bullshit cu pretenții.
Autorul filmului se pretinde a fi absolvent de seminar. Filmul dovedește că ar fi fost mai degrabă un chiulangiu de seminar. Un chiulangiu la greu de seminar. Pe ce mă bazez? Păi pe înseși materialele filmate! Un cunoscător, un simplu credincios chiar!, ar fi știut ar fi putut să-i explice că la ieșirea preotului cu Cinstitele Daruri atitudinea credincioșilor este cu totul alta! Un absolvent de seminar, dar și credincioși fără cine știe ce pretenții!, ar fi știut cum sunt aranjate lucrurile în Sfântul Altar, ar fi venit și cu explicații asupra simbolisticii. Adică ar fi avut nevoie de o minimă documentare, dom' regizor! Dar dânsul pretinde că ar fi absolvit seminarul. Eu bănuiesc că m-ai degrabă a fost o loază.
crintea_valerica
pe 02 Martie 2023 20:05
L-am văzut aseară! Încântat să constat că e filmat la Liceul Unirea din Focșani și are cadre chiar și din Parcul din centrul municipiului.
Nimeni nu o să pună stop și să înceteze să îl urmarească pentru că te atrage de la început.... Paralela de la final filmări reale vs întâmplări din film a fost bine introdusă!
Felicitări , un film bun in care toți actorii au fost implicați.
Vlad Ivanov de la actorul care viola studenta gravida pentru a accepta să facă un "chiuretaj" ( filmul 4,3,2) la habotnicul total a făcut trecerea superb....
Recomand și celălalt film 4,3,2
Nelushookoo
pe 22 Decembrie 2022 23:20
Realitatea ilustrată cu profesionalism și naturalețe. Nota 9!!!
AdriAdrianna98
pe 19 Iulie 2021 13:39
Foarte bun, atinge mai multe problematici, atât ce se întâmplă de multe ori în „biserici”, cât și tot felul de aspecte ce țin de moralitate, loialitate, prietenie, sinceritate, integritate. E și amuzant pe alocuri, așteptându-mă inițial la un film sobru de la început până la sfârșit.
Vlad Ivanov face un mare rol aici, părerea mea :)
sirin_carmen_salar
pe 15 August 2020 19:06
Este un film care merită, fără doar și poate, să-l vizionați. Vă asigur că nu veți regreta.
MariusCiprian87
pe 21 Iunie 2020 23:51
Fața nevăzută și nestiută de mulți dintre noi, cei din exterior, a începuturilor bisericești și nu numai... un film cu coloană vertebrală, roluri jucate aproape perfect, cu un scenariu bine structurat și foarte bine gândit, o palmă serioasă dată anumitor practici ale bisericii chiar și în aceste vremuri... Un film românesc cum demult nu mai văzusem, plus o imagine a filmării de o calitate excepțională, o oglindă redată impecabil a teologiei practicate în România!
user-5e473283a60aa
pe 25 Aprilie 2020 01:55
Un film șocant, prezintă seminarul că o școală de șmecheri, de derbedei, de tineri veniți acolo sa se distreze, să-și facă de cap, să învețe cum să devină unși cu toate alifiile, nu să devină viitori preoți ortodocși.
Eu sunt ateu convins, însă sunt și credincioși adevărați care au respect față de religia lor. Elevii ăștia seminariști care erau niste șmecheri, niste bișnițari și se comportau că niște mafioți ce mama dracului căutau la seminar? Doar viitorul unei slujbe bine plătite și a unei pensii bune? Păi nu e banu ochiul dracului? Astfel de caractere care se vor viitori preoți sau chiar vor deveni clerici reflectă o imagine extrem de sumbră a Bisericii. In film totul e șmechereala și mâncătorie. Nu exista principii, nimeni nu știe ce sunt alea, supraviețuiește cel mai puternic, cel mai șmecher, cel mai lipsit de scrupule.
Personaje care-mi aduc aminte nici mai mult, nici mai puțin de monștrii "aliens" ai lui Ridley Scott. Aia "săracii" vroiau doar sa supraviețuiesca, sa procreeze in virtutea instinctului de supravietuire si de reproducere. Șmecherașii din film supraviețuiesc și în final chiar biruiesc și vor absolvi seminarul și vor ajunge acolo unde vor, însă cu prețul de a calca in picioare toate valorile pe care ar trebui sa le reprezinte.
"Your higher power maybe God or Jesus Christ
It doesn't really matter much to me
Without each others help there ain't no hope for us
I'm living in a dream of fantasy, oh yeah yeah yeah!" sunt versurile melodiei "Dreamer" a lui Ozzy. Nu vreau sa fiu al dracului, dar parcă totuși contractul ăla social al lui Roussou ne mai umanizează...și vrând-nevrând civilizează! Amin!
pisicuta1
pe 23 Aprilie 2020 01:45
un film extraordinar,bine jucat si foarte real!...............
gbanescu
pe 02 Martie 2020 20:43
Am vazut un film despre un seminar teologic ortodox, despre practicile reprobabile care s-ar intampla intr-un astfel de liceu si despre maturizare. Cei care au apucat sa faca armata inainte de 1990 vor gasi cateva similitudini cu ceea ce se intampla intr-o cazarma in care tineri de 18-19 ani, dupa terminarea liceului, isi satisfaceau stagiul militar (1 an si 4 luni pentru cei care nu intrau la facultate si 9 luni – termen redus, pentru viitorii studenti).
Fost elev la seminarul cu pricina, regizorul Daniel Sandu „face o declaratie” in acest film despre faptul ca multi dascali nu au ce cauta intr-o asemenea cariera, din motive ce tin de caracter si de lipsa cunostintelor de pedagogie (abilitatea de a sti CUM sa îi educi pe cei carora le predai, cum sa te comporti cu ei, cum sa fii empatic cu ei). „Dascalul” din film, in loc sa formeze viitori adulti responsbili, reuseste sa faca din elevii lui niste turnatori, niste oportunisti si, in final, niste indivizi infirmi sufleteste. Si a mai vrut sa spuna regizorul ca lucrurile sunt cunoscute de mai-marii bisericii si ca, unele dintre ele, sunt tolerate.
Cei care au stat suficient pe bancile scolilor (fie ele preuniversitare, facultati ori postuniversitare) stiu ca aceasta stare de fapt (cea cu lipsa competentelor pedagogice) este omniprezenta in invatamantul romanesc: chiar daca au bifat niste cursuri de pregatire pedagogica, prea putini dintre profesori stiu sa-si apropie elevii / studentii si sa-i faca sa prinda drag de materia respectiva. Chiar daca, din fericire, consecintele nu sunt atat de grave ca cele pe care le vedem in acest film, un astfel de profesor, fara har si fara dorinta de a fi „aproape” de elev, reuseste sa te indeparteze de un domeniu de studiu pe care, in alte circumstante, l-ai indragi.
Evident, perspectiva celui care semneaza acest film, ca fost elev al scolii teologice in cauza, este una subiectiva. Experienta aceea nu doar ca l-a marcat profund, dar, din ce transmite filmul, l-a deraiat cu 180 de grade in raport cu ceea ce are ca obiectiv un seminar ortodox. Nu stiu care îi erau convingerile la varsta adolescentei (atatea cate poate avea un tanar la acea varsta), dar sunt aproape convins ca acum este ateu.
Intr-un alt registru insa, nu ai cum sa vezi acest film si sa nu te gandesti ca astfel de practici sunt folosite si in sistemului judiciar romanesc, o adaptare trista a deja lemnosului „rule of law”. Cu perfidie si prin santaj, parintele Ivan solicita unui elev sa dea „o declaratie ca sa il ajutam pe coleg sa nu fie exmatriculat”. Atata doar ca declaratia este folosita tocmai pentru a-l exmatricula. Si bineinteles pentru a-l avea apoi „la mână” pe semnatar. „Daca stii, sa nu spui. Daca spui, sa nu scrii. Daca scrii, sa nu semnezi. Daca semnezi, sa nu te miri.” Suna cunoscut?
Desi din aprecierile facute de regizor si actori in legatura cu acest film nu reiese ca s-ar fi urmarit o astfel de parabola, oglindirea celor doua ipostaze (una in cealalta) este destul de fidela..
Filmul este bine facut de regizorul Daniel Sandu, actorii joaca foarte bine, in pofida varstei fragede a multora dintre ei: pe langa excelentul Vlad Ivanov, ii remarc in mod deosebit pe Stefan Iancu (Gabriel), Ali Amir (Aid), Toto Dumitrescu, fiul domnului Ilie Dumitrescu – o surpriza foarte placuta (Olah) si Cristian Bota (Voinea). Sunetul este bun (spre deosebire de multe alte filme romanesti), dialogurile savuroase, iar inserarea unor replici „mai putin elevate” este bine dozata si deloc suparatoare.
Apreciez si ca filmul pune ceva si pe celalalt taler al balantei (putin, dar pune): regizorul il crediteaza pe maleficul parinte Ivan cu faptul ca tirania sa ar fi rodul convingerii ca scoala de viitori preoti trebuie sa se asigure ca nu va da girul spre a imbraca haina preotesca unor baieti care sunt NU cu un pas, ci cu mult mai multi pasi in urma serafimilor, fiind departe de a fi niste ingeri: mint, chiulesc, dau bani cu camata, intimideaza.
Ramanand in acest siaj, al asezarii in balanta a tuturor opiniilor, pentru ca, mai apoi, sa ne facem fiecare o parere in consens cu convingerile proprii si cat mai aproape de adevar, este util sa parcurgem si comentariul dezaprobator la adresa filmului semnat de parintele Cristian Marius Dima si aparut la sfarsitul lui octombrie 2017 in revista Dilema Veche si pe site-ul Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei. Ne aflam oare in paradigma cu intelepciunea rabinului: „Si tu ai dreptate. Si tu ai dreptate. Pai cum sa aiba amandoi dreptate ? Si tu ai dreptate.”?
Important este sa ne luam informatiile din cat mai multe surse credibile si apoi sa gandim cu mintea noastra.
user-5df7f0b5911fc
pe 16 Decembrie 2019 23:04
Sincer, pe mine m-a impresionat cam tot la film. Regie bună, scenariu bun, actori extraordinari. M-a ținut captiv tot filmul si culmea, mi-a parut rau ca s-a terminat. Parca mai vroiam. Felicitări tuturor celor implicați în proiect si mai ales felicitări frumoasei actrițe ce a interpretat-o pe Bianca.
Jos pălăria în fața voastră, felicitări HBO.
CodrutCorneanu
pe 04 Noiembrie 2019 22:50
Mizerie ambalată în staniol. Hai să leşinăm de admiraţie când biserica e terfelită.
rodica_margareta
pe 10 Octombrie 2019 11:35
Am vazut filmul si cu greu am rezistat pana la sfarsit.Sunt tentata sa critic,dar voi incepe cu ce mi-a placut.Mi-a placut tanarul care l-a interpretat pe Gabriel,Stefan Iancu.Cred ca merita un scenariu mai bun.Mi-a placut imaginea filmului si apreciez progresele fata de filmele din trecut.
Acum am sa ma refer la poveste si la felul cum este ea vazuta.Pot sa cred ca niste baieti intre 14 si 20 ani se antreneaza sa faca pozne cum ar fi bataia cu perne din dormitor sau ideea de a scrie fetelor si farsa cu retrimitere de raspunsuri sau chiar ca ar putea sa degenereze spre ceva cu mult mai complicat,cum apare in film.Ce nu pot sa cred este ca tinerii aceia voiau doar sa bea alcool,sa fumeze,sa chiuleasca sau sa imprumute bani cu dobanda.Asta arunca o lumina prea urata asupra generatiei tinere,asupra parintilor lor si asupra noastra.Eu cunosc multi dintre tinerii generatiei lui Gabriel si sunt mama unui baiat si nu am vazut aceste apucaturi printre ei.Eu cred ca tinerii pot gresi,pot incerca sa gresesca si pot esua,dar cred si ca nu sunt atat de rai precum sunt prezentati in film.Eu cunosc deja multi tineri ce au idealuri si cu siguranta multi sunt chiar in seminarii teologice.
Urmeaza profesorii:eu cred ca sunt severi si ca pot deveni absurzi,dar nu cred ca ei acolo,in seminar au ca scop doar sa ii indemne sa minta si sa exagereze adevarul,sa se "toarne"si sa fie atat de absurzi in aceste vremuri.Mie nu mi-a inspirat incredere acest scenariu.Asteptam altceva de la un film al anului 2017.
kasmyn
pe 09 Octombrie 2019 22:26
IN FINAL UN FILM FOARTE BUN DAR CARE LOVESTE IN ORTODOXIE
zdraveius
pe 15 Iunie 2018 21:36
Va sa zica "sfintii parinti" incep scolarizarea de tineri, in regim de internat, cu sarcini precise, cu program, cu indoctrinare, cu prosteala. Multi dintre ei sunt niste golani crescuti si educati pe maidan, violenti, prosti, incuiati la minte, care folosesc un limbaj vulgar si care nu se sfiesc sa jigneasca sau sa loveasca cu pumnul, care cred ca la seminar este ceva asemanator cu liceul de mecanica fina, la seral, dar care au impresia ca preotia inseamna o viata simpla, plina de huzur, cu bani multi, post bun, casa de serviciu, pensie sigura.
Iar cei care si termina studiile se si cred zei, intangibili, se cred supraoameni, ne privesc de sus, aroganti, ingamfati, si se comporta ca atare. Ei, care au devenit niste prefacuti, niste ipocriti, niste instrumente de manipulare si minciuna, niste roboti.
Evident, exista si multe exceptii. Si culmea, am intalnit preoti fara studii care chiar aveau harul de a te face sa fii mai atent la cele "sfinte", fara sa-ti impuna nimic, fara sa te conditioneze, fara sa ceara ceva, fara sa te atentioneze ca orice derapaj va fi pedepsit pe lumea cealalta, in focurile iadului.
Nu este nimic "sfant" la niciunul dintre ei, sunt oameni intre oameni, muritori, cu sau fara educatie si cultura.
Seminarul teologic este o forma de invatamant superior care nu transforma golanii in sfinti, ci doar ii slefuieste un pic si ii invata cum sa prosteasca, la randul lor, oile care nu vor sa gandeasca cu capul lor, pentru ei.
"Preotul este cea mai influenta persoana din societate."
"Asta inseamna sa fii preot. Sa ai stofa, sa ai tupeu, trebuie sa conduci, nu sa fii condus."
"Avem incredere unul in celalalt? Ia zi?" Si bobocul e impins de pe pod. "Lectia unu: sa n-ai incredere in nimeni!".
Exact. Pai cine e, mah, preotul asta, ca eu sa trebuiasca sa am incredere in el, ah? De ce sa ii impartasesc unui strain toate secretele si gandurile care ma apasa? De ce sa fac ce imi dicteaza un necunoscut?
Niste prefacuti penibili care sunt in stare sa te trimita sau sa-ti citeasca la infinit din biblie. Biblia fiind doar o colectie de scrieri, cugetari, filozofii ale unor presupuse personaje, carte tradusa, interpretata si reinterpretata de miliarde de ori.
Faceti un exercitiu. Considerand Google translate traducatorul obisnuit, care se descurca, dar nu exceleaza, scrieti 10-15 fraze si dati traducere in engleza. Rezultatul traduceti-l in germana. Sau in orice ordine va place. Si tot asa, in alte limbi, de 10 ori. Ultima traducere faceti-o in romana. Comparati textul de la care ati pornit cu ultima traducere. Cam asa e biblia.
"Minciuna este un instrument de supravietuire. Voi daca stiti sa-l folositi cum trebuie, o sa va scoata din multe belele."
"Uite-i cum se calca in picioare pentru Dzeu si pentru noi" (student senior catre student boboc, la o procesiune religioasa), urmata de o trecere super inspirata de la cantare religioasa la Snow - Informer.
Asta este adevarata lor impresie despre oile care le pupa mana.
La club, despre tinerii seminaristi. "Ei nu au ce cauta aici. Tigari, bautura, fete. Ei sunt alesi. Se pregatesc pentru altceva."
Crede si nu cerceta, zice. Va sa zica noi sa credem pur si simplu, ca asa zice credinta, stiinta fiind prea lenta, cu toate dovezile de care are nevoie ca sa demonstreze ceva.
Cum vedem ca preotul e muritor si el? Pai bea, fumeaza, mananca, se bese, se imbata, joaca la pacanele, mai incurca cantarile, conduce beat, injura, cere bani, face sex, poate avea familie, uneori are si amanta si/sau e pedofil.
"E regretabil ca acesti baieti au cazut in pacatul poftelor trupesti". Serios? Pai fara pofte si fara "pacat", nu erau pe acest pamant. Valabil si pentru "sfintii" preoti. Ca NIMENI nu a aparut pe planeta cazut din cer sau zamislit din fecioara. Asa se fac copiii, frate, cu un el si o ea care TREBUIE sa faca pacatul.
"Avem epidemie de imoralitate." Si ei sunt plini de aur, frate, circula cu limuzine ultimul model, ii vezi cum mustesc de empatie, de modestie si smerenie.
"Dumnezeu" nu alege pe nimeni sa fie ucenic invatacel, ci selectia se face cat se poate de pamantean, in urma unor evaluari/examene la care candidatii primesc note/calificative. Credem, dar si cercetam, nu?
Iar pe la Seminar e mereu cate unu' de-asta care vrea sa fie rege, care taie si spanzura, care face legea. Cu frica de Dzeu si smerenie.
Plecaciuni, inchinaciuni, ochii in podea, umili, sarutat de maini, inele, cruci si icoane. Preotii cu rang se poarta de parca ar fi Dzeu insusi. BAH! Asta nu este credinta, asta este imbecilitate pe care preotimea si biserica o exploateaza si de pe urma careia isi fac averi MATERIALE.
Nu pot sa nu vad. Brasov, centrul vechi. Stim cam pe unde erau limitele orasului medieval, vedem cam cum erau casele si institutiile. Si in mijloc Biserica Neagra. De pe Luna o vezi. Ca sa te simti marunt, umil, muritor. Oamenii au construit cladirea aia, ca asta este biserica. Ziduri. Oamenii cu mainile si banii lor. N-a coborat nicio zeitate de nicaieri sa faca minuni si totusi ni se cere sa ne inchinam la desene pe lemn ori sticla, sa stam in genunchi cand pupam oase.
Conie
pe 03 Iunie 2018 23:43
Uau! Ce film de calitate! Superb din toate punctele de vedere.
teodor_teo65
pe 11 Mai 2018 22:42
O pierdere de vreme! Anuntat cu surle si trambite, fimul dezamageste profund! Desi se vrea desprinsa din realitate, intriga nu convinge, e fortata si pusa deasupra adevarului!
sabinalin
pe 05 Mai 2018 17:55
Mai rar in ultima vreme un film romanesc care sa starneasca atatea reactii pozitive asa ca imi voi asuma riscul de a inota contra curentului... Nu, domnul Daniel Sandu nu a descoperit apa calda si mersul pe jos, s-au mai facut filme care critica virulent biserica, e adevarat, nu pe cea ortodoxa, ultimul exemplu imi vine in minte este fabulosul serial "The young pope", capodopera marelui regizor italian Paolo Sorrentino. Din pacate, in ciuda avalansei de premii Gopo, "Un pas in urma serafimilor" e departe de a fi o capodopera, ba mai mult, mi s-a parut a fi un film foarte putin credibil. Cea mai trasa de par dintre toate mi s-a parut scena spovedaniei, la ce biserica din Romania o fi vazut domnul Sandu ca se aude in microfon ce spune preotul atunci cand cineva se spovedeste? Nu neg ca sunt probleme foarte mari in ceea ce priveste Biserica Ortodoxa Romana care e supusa unor atacuri tot mai concertate in ultima vreme, parte integranta a procesului de desnationalizare si distrugerii a identitatii poporului roman. Atunci cand iti doresti sa distrugi un popor lovesti in ce are el mai sfant si mai important: in credinta, in sanatate si in cultura. Sa reuseasca oare capitalistii ceea ce nu au reusit nici macar mult hulitii comunisti? Imi place sa cred ca nu... Pacat de sonorizarea remarcabila pe care rar am intalnit-o la un film romanesc contemporan, pacat de prestatia foarte buna a lui Vlad Ivanov, probabil singurul premiu Gopo cu adevarat meritat.
Sandro_botticelli
pe 18 Aprilie 2018 23:50
1.Preotul Ivan prin atitudinea sa pare a fi personaj negativ dar nu este de fapt.
2.Printre putinele filme in care personajul pozitiv(preotul Ivan) pierde in final si isi porta singur in spate crucea parasind seminarul in urma destituirii.
3.Felul cum preotul "dur" rezista presiunilor din partea conducerii seminarului in a deveni corupt, LUPTA SINGUR in numele ordinii,dreptatii si eticii, m-a impresionat.
4.Tot in numele eticii tine piept adolescentilor din seminar care nici macar rebeli nu sunt ci mai de graba "bagabonti".
5.Filme asemanatoare in care "eroul" nu se lasa influientat, lupta cu sistemul, nesustinut de nimeni si rezista greu ar fi: Serpico(1973), Mere rosii(1976).
podutflorian
pe 04 Aprilie 2018 22:04
E un film făcut in trendul secularizării de tip neomarxist care a cuprins societatea contemporană... Trist.. Bolșevicii vechi și noi...
emy_sinaia
pe 02 Aprilie 2018 20:22
O drama cam amara as zice, cu toate nedreptatile care trebuie sa le indure seminaristii teologi si cu toate astea unii mai au timp si de escapade la fete. Bravo lor.
Ghemot
pe 09 Martie 2018 23:51
Un film românesc foarte interesant! Se spune că filmul nu este tot același lucru cu realitatea. Poate că așa este, însă dacă realitatea nu ar avea puncte cel puțin discutabile, filmul nu ar avea motive să fie conceput!
Nota mea reflectă faptul că filmul este foarte bun pentru că prezintă un fapt real eminamente rău, deși mi-ași fi dorit ca acest raport să fie opus!
lili22
pe 07 Martie 2018 23:35
Cam monoton si putea fi salvat cu alt final.Trebuie sa existe o rasucire de situatie ca nu asta e ideea.Hai sa facem un film despre seminaristi.Din viata de toate zilele stiu de ce ajunge un baiat preot.Ca nu e bun nici la matematica si nici la engleza.
Sunt greseli multe in film, actori prosti distribuiti, Anca Sigartau de exemplu.Prea frumusei si distinsi seminaristii, parca erau elevii din Beverly Hills.Sau avem doar barbati frumosi in tara si nu stiu eu.
Vlad Ivanov e ca de obicei foarte bun.
catacris2003
pe 18 Februarie 2018 11:22
Film anost, fara o acțiune propriu-zisă, nu excelează în nimic. Unele personaje dispar fara o legatura, actiunea se muta aiurea in alta parte.
Actorii in regula, scenariul praf.
Mai mult reclama de film.
De văzut doar din lipsă de ocupație.
Nota 4 cu indulgență.
gofaster
pe 17 Ianuarie 2018 19:26
Cand apare si el intr-un cinematograf normal, care sa fie capabil sa-l ruleze zilnic timp de o saptamana, la diferite ore din zi si care eventual sa ofere si parcare...cer prea mult? Cum ar fi poate un rahat de Mall...
valentin-ilie
pe 15 Ianuarie 2018 09:29
Excelent. filmul merita vazut. anii frumosi ai tineretii
SorinPop
pe 02 Ianuarie 2018 19:49
Despre actorul Ștefan Iancu, se poate spune că avem un "nou" Florin Piersic în miniatură.
SYNDJ
pe 04 Decembrie 2017 23:07
Chiar mi-a placut. Nu m-am plictisit nicio clipa. Actorii au jucat minunat; si-au intrat toti foarte bine in rol - Vlad Ivanov e senzational, iar lui Toto Dumitrescu si Stefan Iancu le prevad un viitor actoricesc stralucit. Coloana sonora remarcabila, un pic de actiune, replici bune, scene comice, nu lipseste nici erotismul. Una peste alta, un lung metraj romanesc care chiar merita vazut si nu e de mirare ca a avut atat de bune incasari.
O sa-i dau o nota foarte mare: 9 cu felicitari. Deci, se poate!
24bik
pe 24 Noiembrie 2017 17:21
de unde se poate descarca filmul ? ma poate ajuta cineva ?
Asil
pe 16 Noiembrie 2017 16:04
Nu ma asteptam sa fie atat de bun, si atat de bine jucat, acum ma gandesc cand sa-l revad.
lizzy_tunc
pe 29 Octombrie 2017 12:46
m-a amuzat teribil filmul... mi-a adus aminte de tinerete.... fix asa se comportau baietii de la seminar. Noi le ziceam "dracusorii"... si trageau niste betii mostru.... cum e vorba aia "stapanul face sluga hoatza"..... si da, rezultatul educatiei de atunci se vede la preotii maturi de azi, ramasi in sistem, ce-s invatati "sa nu spuna", ghioceiii....
Si cunosc cativa si din categ celor exmatriculati... mai oameni decat multi, pentru ca Domnezeu e in inima fiecaruia, acolo nu-i decat o cabina telefonica.....
victor_homescu
pe 27 Octombrie 2017 20:19
Un pas in urma serafimilor/2017/ reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu și îi are în rolurile principale pe Ștefan Iancu și Vlad Ivanov. Filmul este inspirat din experiențele trăite de regizor ca elev la un seminar teologic ortodox.
Nyghty
pe 20 Octombrie 2017 16:09
”Un pas în urma serafimilor” sau ”Vorbești de bani, bani, și tu, și eu vreau”...sistemul de formare al viitorilor mai mari ai bisericilor din România nu e putred de ieri sau de azi, nu excelează în arta complotului și a manipulării de prea mult sau prea puțin timp. Dar cert e că știe cum să controleze în detaliu, de la cel mai mic la cel mai mare, tot ce are de-a face cu puterea de decizie a fiecăruia. Pentru că nu răspunsurile sunt problema, ci întrebările care te-au adus până acolo :)
Plusuri și minusuri:
+ dialoguri smart, poate la același nivel pe care l-a ridicat Jude în ultimii ani
+ no more puli aruncate când nu e locul, super echilibru la nivel de argou
+ no more secvențe de la o masă tipică
+ accent pe inepția de a-ți pune copilul să-și aleagă o carieră pentru tot restul vieții de la o vârstă prea fragedă, în lipsa unei îndrumări
+ aia veche românească: nu contează cum ai ajuns acolo, contează că ai ajuns
+ derivat de mai sus, meteahna noastră de a avea în șpagă o ultima plasă de salvare
+ un public bun și cizelat la cinema, semn că filmul a creat așteptări corecte
+ primul lungmetraj al lui Daniel, semn că există un potențial imens
+ actorii și coloana sonoră
+ Vlad Ivanov excelează din nou (nu credeam că după ”Câini” o să existe un rol care să i se potrivească și mai bine)
+ cum există și o dovadă a unei secvențe din film, e dovedită și veridicitatea
- un pic artificial cum a fost conturat Gabriel pe latura lui negativă
- numărul mare de cadre mișcate a fost un pic deranjant
- din nou, filmul românesc are această problemă a finalului. Iar am avut impresia că filmul s-a terminat mai devreme
- pelicula s-a păstrat totuși cuminte, abuzurile acestor oameni iluștri nefiind doar de ordinul șantajului psihic și emoțional. Dar poate la un moment dat se va vorbi și despre asta...
mirodoni
pe 15 Octombrie 2017 08:17
„Un pas în urma serafimilor” – sau „Aproape îngeri”
-regia Daniel Sandu
https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=102675
După câte știu eu, scenariul lui Daniel Sandu a fost respins de vreo 5 ori la CNC. Văzând filmul, nu mă mai mir decât că, în sfârșit, acesta a apărut, judecând după subiect! Dacă-mi aduc aminte spusele unui vașnic membru în comisiile de selecție, cum că nu valoarea unui scenariu contează, ci conjunctura în care este evaluat, nu mă mai miră chiar nimic!
E suficient să spun că „acțiunea” se petrece într-un seminar teologic creștin ortodox, ceea ce, trebuie să recunoaștem, așa ceva n-am mai văzut. Acesta cred că este și motivul pentru care sala de cinema era aproape plină. Și totuși, trebuie să mai spun că în sinopsisul oficial se exagerează mult, voluntar sau involuntar. Nici pe departe filmul nu caută să generalizeze! E vorba doar de clasa unuia dintre profesori, nu de toți seminariștii și nu de tot sistemul care ar fi „complet corupt și abuziv”. Ce-i drept, în film este vorba despre minciună, furt, manipulare și trădare, dar nu sunt prezentate ca „aptitudini pe care elevii trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar”. De fapt, niciun elev care a fost corect nu a avut de suferit. Problema este că aceștia nu sunt îngeri, sunt doar aproape îngeri, adică oameni, adolescenți, și nu toți trebuie, și chiar nu toți ajung preoți.
Un cronicar spunea că filmul ar fi trebuit să fie mult mai tăios. Într-adevăr, și eu am multe de reproșat Bisericii de astăzi, dar regizorul scenarist Daniel Sandu nu și-a propus să abordeze decât aspectele pe care el le-a cunoscut îndeaproape. Pare să atragă atenția că moravurile societății actuale, corupția, abuzul, ipocrizia, lupta pentru putere, manipularea și trădarea au pătruns și acolo unde nu ar avea ce căuta. Putem să tragem concluzia că, în această situație, salvarea nu mai poate veni de la frica de Dumnezeu, ci de la frica de lege. Astfel, nici măcar ucenicii nu mai pot fi îmbrobodiți cu percepte și canoane bisericești. Replica unuia dintre ei vine scurt: „Dar este legal?!”
Meritul filmului „Un pas în urma serafimilor” este acela că, până la urmă, nici nu mai contază că acțiunea se petrece într-un seminar teologic. Acesta este doar oglinda în care se reflectă societatea actuală.
Secretul succesului este acela că scenaristul nu a căutat cu disperare un subiect de senzație, ci a scris cu sinceritate despre ce a cunoscut el mai bine. Ca regizor, a reconstituit cu minuțiozitate povestea pe care el însuși a trăit-o. Toate acestea , cred eu, judecând după rezultat, cu gândul la spectator.
Astfel, și-a ales fără reproș interpreții. Deși, pentru autenticitate, a folosit, cum era și firesc, neprofesioniști, necunoscuți, pentru unul dintre rolurile principale, părintele Ivan, l-a ales pe Vlad Ivanov. Aceasta înseamnă că știe măsura vedetei de cinema. Pentru că, fără îndoială, acest actor a atins statutul de vedetă. Nu raportat la popularitate, număr de roluri jucate, sau încasări, ci la modul cum reușește să se plieze pe osatura personajului, cum reușește să-i dea viață. Vorbele, privirea, gesturile devin ale personajului, nu mai sunt ale actorului. În cazul de față se putea numi părintele Ivanov! Cineva spunea că nu și-l poate imagina pe Vlad Ivanov în rol de preot, că nu i s-ar potrivi. I s-a potrivit, pentru că preotul Ivan este unul atipic.
Cel de-al doilea personaj important, Gabriel, cel prin ochii căruia se derulează întreaga poveste, este interpretat de un adolescent, pe care l-am remarcat acum câțiva ani în Kyra Kyralyna, Ștefan Iancu. Cu chipul său angelic, de-ți vine să-i ierți toate păcatele făcute cu fapta, cu vorba sau cu gândul, se remarcă încă de la începutul filmului. Desigur, aici este și contribuția regizorului scenarist, pentru că și interpretarea este naturală, firească, fără cusur, iar vorbele i se potrivesc mănușă.
Gabriel nu este dispus să creadă fără a cerceta, așa că încă de la început merge să vadă ce este în spatele peretelui cu icoane. Mai mult, vrea să vadă… cu ochii lui, așa că-și distruge ochelarii pe care părinții i-i impuneau.
Daniel Sandu nu-și bazează scenariul pe senzațional, dar în fiecare moment are grijă să-i ofere spectatorului un motiv să fie curios ce va urma. Surprinzător pentru un film românesc, dialogurile, replicile, vorbele nu sunt doar de umplutură, și nici ostentative prin abundență nu sunt. Astfel, nici scenele erotice, sau cuvintele triviale nu devin obscene. Aceasta pentru că și-a ales/construit personaje inteligente, reușind să se ridice la nivelul lor. Nu le împarte în „pozitive” și „negative”, ci sunt personaje umane. Nu se ocupă de proști, ca mulți alți cineaști români, iar filmul, chiar dacă este pentru public, se adresează oamenilor inteligenți.
Părintele Ivan nu este un personaj negativ, cum afirmă unii cronicari, nu este malefic, ci doar diabolic. Păcatul lui este că ia totul personal, ajungând să folosească metode de educare mai puțin ortodoxe. „Mă faceți voi pe mine?!”, își spune el. În fond, nu vrea decât să-i „cearnă” pe elevii săi, pentru a nu ajunge oricine preot.
Tot așa, nici Gabriel nu este un personaj eminamente pozitiv.
De aceea, filmul ajunge ușor la sufletul spectatorului. Regizorul intervine discret, dar eficient, contând pe inteligența acestuia. Astfel, construiește momente profunde, pline de semnificație, din gesturi simple, cum ar fi refugiul personajului în spatele icoanelor pentru a plânge când e dezamăgit și derutat, sau locul păstrat de colegi în careu pentru „oaia rătăcită”. Reușește să evite didacticismul, atribuind „pildele” unor personaje episodice, interpretate credibil, cum este preotul paroh din satul unde Gabriel face, obligatoriu, practica în timpul vacanței de iarnă. Și, spre deosebire de multe alte filme românești, acesta are o miză: câți din acești puști vor ajunge preoți?!
Filmul mai are și unele „păcate”, dar tind să cred că regizorul este conștient de acestea. De exemplu, nu se justifică de ce un director de la ROMSILVA și-ar trimite fiul la seminarul teologic, sau de ce un șmecheraș vrea să se facă preot cu orice preț. Dar este vorba și de o secvență la care regizorul cred că ține, dar nu pică bine. Este vorba de obiceiul mascaților din satul în care Gabriel face practica. Zâmbetul acestuia îi dispare când observă, în trecere, printere altele, și masca… morții. Am crezut că este secventa de final, pentru că nu știam că filmul are 150 de minute, și mi-a mai scăzut puțin interesul pentru ce avea să urmeze, deși nu era de umplutură. Mai mult decât atât, măștile, mult prea elaborate și profesional lucrate, păreau de serie.
Deși este un regizor debutant în lungmetraj, este surprinzătoare amploarea proiectului în care Daniel Sandu s-a implicat și l-a dus cu brio la bun sfârșit. Este vorba de durata filmului și numărul mare de personaje, figurație multă, exterioare și interioare, condiții de filmare uneori dificile, respectiv ploaie sau ninsoare, lumină sau întuneric, rezultatul fiind un adevărat spectacol cinematografic.
Probabil că se vor găsi voci care să considere filmul „Un pas în urma serafimilor” un atac la Biserica Ortodoxă, dar eu cred că, fără patimă și încrâncenare, chiar cu umor, Daniel Sandu nu a vrut să arate decât că în preoție, ca și în cinematografie, sunt mulți veniți, puțini chemați! Vorba unui personaj… secundar: „Nu are nicio importanță dacă nu vei ajunge preot, dar dacă ajungi, contează ce fel de preot vei fi!
Mihai_Moise
pe 29 Septembrie 2017 17:01
Imaginati-va o cruce!...
Nu, mai bine o busola! Si acum inlocuiti punctele cardinale, in orice ordine doriti, cu urmatoarele: Ipocrizie, Pervertire, Santaj si Coruptie. Iar acum puneti-va in centrul busolei, cu dilema sau mai bine exprimat, cu intentia de a gasi o rezolvare ecuatiei Adevar - Minciuna si incercati sa alegeti directia in care doriti sa va indreptati.
Cam greu. nu-i asa? Mai ales atunci cand ai doar 15 ani si intri intr-un micro-univers concentrationar, unde se presupune ca trebuie sa te formezi pentru a-i ajuta pe altii... Sa-l gaseasca pe Dumnezeu...
Ati reusit sa rezolvati ecuatia? Ei, ia ganditi-va ca, pe undeva pe acolo, printre punctele cardinale exista si Puterea. Ati fi tentati sa credeti ca cel mai putin letal binom ar fi Adevar - Putere, doar ca va inselati amarnic! Puterea corupe in mod iremediabil... Inutil sa intreb directia daca solutia ecuatiei e Minciuna. Cu oricare punct cardinal se va combina, rezultatul final e usor de dedus...
Filmul lui Daniel Sandu e cu mult peste asteptari sau, cel putin, asa l-am perceput eu. Initial, am crezut ca sala va fi goala, dar m-am inselat. Iar empatia publicului a fost de-a dreptul extraordinara. Sigur, pentru cei cu pretentii de cinefili adevarati, nu propune ceva deosebit. Din fericire, reteta aleasa de regizor e viabila, iar personajele veridice.
Dincolo de scenariu cu tenta oarecum hollywood-iana, foarte bine inchegat si personajele debordand de naturalete, nu pot sa nu remarc si alte plusuri : scena celor 2 spovedanii (cea a lui Gabriel e de-a dreptul electrizanta prin umorul cinic de calitate superioara); cea a simularii predicii; coloana sonora... Aaa, si un Vlad Ivanov fenomenal! Dupa rolul din "Caini", actorul asta e pe cale sa devina un etalon de bad guy in cinematografia romaneasca!...
P.S. Preotia este o meseria care se face din vocatie... E imposibil, la sfarsitul filmului, sa nu te intrebi ce se alege cu sacerdotii ce ajung in parohii. Si cum ii vor ghida ei pe enoriasi...
borisvultur
pe 26 Septembrie 2017 11:22
Un film inedit prin temă, care cucerește publicul, sălile sunt pline, empatia maximă. Unii se pot amuza, alții întrista, deoarece subtextul e complex. Un film iconoclast, mai ales prin personajul lui Vlad Ivanov : un părinte onctuos, ipocrit, șantajist, alunecos. care adună mereu informații adesea măsluite. El ar trebui să fie...modelul pentru elevi. Toți interpreții sunt dezinvolți, naturali. Nicio notă falsă.
Tudor-Cristian
pe 25 Septembrie 2017 12:14
Înainte să apreciezi un film, trebuie să ţii cont de coordonatele în care te afli. Este un film de debut pentru regizor, iar asta are importanţă. În plus, vorbim de întâmplări reale, iar asta dă filmului un spor de credibilitate şi interes.
Acțiunea se putea petrece foarte bine într-o scoală militară, într-un internat, undeva, oriunde într-un mediu semi-cazon, cum este acela de la un seminar teologic. Filmul nu e despre religie, despre credință, despre biserică. Da, Vlad Ivanov nu dă foarte bine în haine preoțești, dar face un rol mare, foarte credibil, dacă ne referim la ceea ce relevă spectatorului, la ceea ce transmite. Toată echipa, în frunte cu regizorul, cred că au făcut o treabă grozavă, se simte freamătul, energia, creativitatea din spatele fiecărui detaliu de pe peliculă.
Tentațiile vârstei nu ţin cont de rigorile mediului în care înveți, iar prezentarea - uneori în cheie comică a nebuniilor adolescentine, toate astea fac filmul ușor de accesat, făcând loc ca spectatorul să ajungă la mesajul cheie din interior.
Iar mesajul cheie pare să fie acela că dacă abuzuri se mai petrec în diferite medii, şi încă se vor mai petrece probabil, răspunsul tău va tine cont de cât de slab sau educat ești. E o lecție de viată din care aflăm că trebuie să avem curaj să înfruntăm nedreptatea, nu neapărat precipitat şi necalculat, ci mai degrabă inteligent şi metodic, în măsura în care valoarea interioară ne-o permite. Oricum ar fi, trebuie să avem demnitate şi să luptăm până la capăt pentru valorile în care credem.
Este un film puternic, bine dozat, cu o coloană sonoră potrivită, bine filmat şi montat. Ținând cont de coordonatele despre care am vorbit la început, îi dau nota 9.. Este o surpriză plăcută în peisajul filmului românesc actual!
ancota
pe 24 Septembrie 2017 00:34
Am sa adaug in continuarea titlului de mai sus - care sufera doar pentru ca nu este un film american. Spun asta pentru ca are tote ingredientele unei super productii.
L-am vazut astazi (23 septembrie 2017) si recunosc am avut ceva emotii. Mai ales ca am reusit s-o conving si pe sotia si pe fiica mea sa ma insoteasca. La final m-am linistit. Ie-a placut. Asta inseamna ca e un super film. Va rog sa ma credeti. Nu suporta filmele romanesti si se uita la mine ca la un ciudat cand aud ca vreau sa vad un film romanesc. Nu ne-am plictisit, nu ne-am uitat la ceas, nu ne-a furat somnul. Cred ca e cel mai bun film romanesc din ultimul timp. Foarte bine primit de catre public. Cu reactii foarte bune in sala. Cu minute intregi in care ne-am amuzat copios. Cu comentarii din public. Cu empatie pentru personaje. Ce mai, o atmosfera deosebita.
Actorii sunt foarte buni si foarte bine alesi fiecare pe rolul sau. Vlad Ivanov - foarte bun, ca de obicei - duce greul intregului film. Surpriza extraordinar de placuta, carismaticul Stefan Iancu - prototipul eroului tinerei generatii - o prestatie excelenta. Sunt convins ca va deveni in scurt timp idolul fetelor de liceu si nu numai. Foarte placut, foarte natural. Sunt convins ca il asteapta o cariera stralucita mai ales ca nu a apucat sa fie pervertit in nicio scoala de actorie. Este talent in stare pura. Prin prestatia din acest film dovedeste inca odata, daca mai era nevoie, ca scoala de actorie e vax si ca daca nu ai actoria in tine poti sa faci trei mastere si patru doctorate ca tot praf vei fi. Restul e doar ipocrizie si aliniere la regulile lumii in care traim si care ar putea oricand sa spuna despre un tip ca el ca este un impostor. Dar asta e alta poveste. Ca sa revin - am sa remarc, de asemenea prestatia lui Toto Dumitrescu - de asemenea o surpriza foarte placuta. O prestatie excelenta chiar daca ma asteptam la mai multa indrazneala in anumite momente. Adica avea de unde, putea, se simtea oarecum retinut. Parca cumva ingradit. Cam cumintel in scena din dormitor in care ma asteptam la ceva paturi rasturnate si macar cateva palme dupa ceafa colegilor. In fine, foarte bine. De asemenea Ali Amir - foarte bun. Discutia dintre el si Gabi pe banca a facut deliciul publicului. Repet, toti baietii sunt foarte buni. Scenele cu grupul de baieti ce interactioneaza cu grupul de fete sunt foarte bine facute, foarte placute, naturale, nu par fortate. Dialogurile sunt foarte bune. Cred ca este primul film romanesc in care nu apar injuraturi nemotivate. Desi nu sunt adeptul cuvintelor obscene in film sau in teatru, trebuie sa recunosc ca aici sunt ok. Nu se abuzeaza de limbajul trivial si asta da o nota buna filmului.
Referitor la scenariu - desi intriga nu este una foarte complicata, ci mai de graba un colaj de aventuri ale unor seminaristi, filmul reuseste sa mentina un ritm relativ alert si dinamic. Abia spre final se coaguleaza o directie de actiune comuna a personajelor ce determina cumva un final. Dar, inca odata spun, asta, surprinzator, nu deranjeaza. Actiunea in sine este bine condusa, ceea ce face ca filmul per ansamblu sa fie bine ritmat. Mi-au placut scenele de dragoste intre Gabi si prietena lui si ma asteptam sa se dezvolte mai mult pe aceasta relatie. Nu mi-a placut atitudinea lui fata de ea si consider ca a adus o nota negativa caracterului sau. Am simtit ca autorul si-a abandonat cumva personaju si nu-l mai sustine. Parca de teama de a nu-i atribui numai calitati, relatia cu iubita lui este prezentata in asa fel incat sa vedem ca nu e chiar un erou pozitiv si ca are si el hibele lui.
Imaginea - felicitari George Dascalescu - o imagine foarte buna, dinamica, miscari de camera foarte bune, unghiuri si incadraturi, de asemenea. Mi-au placut in mod special cadrele de urmarire prin gard - foarte reusite. De asemenea cadrele din clasa, miscari foarte bune in spatiu restrans. Foarte sugestive si in sprijinul actorilor, dinamice, proaspete, efervescente. Nu mi-au placut cadrele miscate in mod exagerat. Stiu ca asta este tendita in ultima vreme, cu filmarea din mana si cadrele miscate voit pentru a da cumva o nota de naturalete, dar nu-mi plac miscarile exagerate. Le consider deranjante, dar asta e doar parerea mea. Per ansamblu foarte bine - felicitari.
In conluzie - felicitari Daniel Sandu si intregii echipe - ati facut un film minunat.
Iar voua, cititorilor, va recomand sa vedeti acest film pe care eu insami imi doresc sa-l revad.
raftulcufilmero
pe 23 Septembrie 2017 18:50
Vlad Ivanov face, fără doar și poate, unul dintre cele mai bune roluri ale sale, cu toate că nici prestația din „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2004) nu este de ignorat, iar Ștefan Ivanov, de care nu auzisem până acum, s-a dovedit a fi o surpriză plăcută venită din partea cinematografiei românești. Așa cum a spus și Daniel Sandu, la casting s-au căutat actori cât mai necunoscuți și mai tineri. Iar asta s-a reușit, pe marile ecrane jucând nume precum Ilie Dumitrescu Junior, Ștefan Mihai, Ali Amir și Cristian Bota.
GabrielDanielSandu
pe 22 Septembrie 2017 22:24
Un film minunat dupa parerea mea,o capodomera a lumii cinematografice!
Actiunea se desfasoara agatat, fara credibilitate, prea smucit si uneori fara directie. Liniile se pierd prea devreme sau fara sa ne fi spus ceva cu adevarat.
Cred ca partea cea mai buna a acestui film este aceea dupa ce se incheie, partea in care apar imaginile reale.
Phantom_sub
pe 16 Septembrie 2017 10:01
Cred că e primul film românesc ce mă tentează să-l văd la cinema.
lavvw
pe 15 Septembrie 2017 16:54
alta mizerie romaneasca:))
oare cand vor face si ai nostri ceva bun, ceva la care sa mergem cu nerabdare la cinema pentru a viziona?
Autorul filmului se pretinde a fi absolvent de seminar. Filmul dovedește că ar fi fost mai degrabă un chiulangiu de seminar. Un chiulangiu la greu de seminar. Pe ce mă bazez? Păi pe înseși materialele filmate! Un cunoscător, un simplu credincios chiar!, ar fi știut ar fi putut să-i explice că la ieșirea preotului cu Cinstitele Daruri atitudinea credincioșilor este cu totul alta! Un absolvent de seminar, dar și credincioși fără cine știe ce pretenții!, ar fi știut cum sunt aranjate lucrurile în Sfântul Altar, ar fi venit și cu explicații asupra simbolisticii. Adică ar fi avut nevoie de o minimă documentare, dom' regizor! Dar dânsul pretinde că ar fi absolvit seminarul. Eu bănuiesc că m-ai degrabă a fost o loază.
Nimeni nu o să pună stop și să înceteze să îl urmarească pentru că te atrage de la început.... Paralela de la final filmări reale vs întâmplări din film a fost bine introdusă!
Felicitări , un film bun in care toți actorii au fost implicați.
Vlad Ivanov de la actorul care viola studenta gravida pentru a accepta să facă un "chiuretaj" ( filmul 4,3,2) la habotnicul total a făcut trecerea superb....
Recomand și celălalt film 4,3,2
Vlad Ivanov face un mare rol aici, părerea mea :)
Eu sunt ateu convins, însă sunt și credincioși adevărați care au respect față de religia lor. Elevii ăștia seminariști care erau niste șmecheri, niste bișnițari și se comportau că niște mafioți ce mama dracului căutau la seminar? Doar viitorul unei slujbe bine plătite și a unei pensii bune? Păi nu e banu ochiul dracului? Astfel de caractere care se vor viitori preoți sau chiar vor deveni clerici reflectă o imagine extrem de sumbră a Bisericii. In film totul e șmechereala și mâncătorie. Nu exista principii, nimeni nu știe ce sunt alea, supraviețuiește cel mai puternic, cel mai șmecher, cel mai lipsit de scrupule.
Personaje care-mi aduc aminte nici mai mult, nici mai puțin de monștrii "aliens" ai lui Ridley Scott. Aia "săracii" vroiau doar sa supraviețuiesca, sa procreeze in virtutea instinctului de supravietuire si de reproducere. Șmecherașii din film supraviețuiesc și în final chiar biruiesc și vor absolvi seminarul și vor ajunge acolo unde vor, însă cu prețul de a calca in picioare toate valorile pe care ar trebui sa le reprezinte.
"Your higher power maybe God or Jesus Christ
It doesn't really matter much to me
Without each others help there ain't no hope for us
I'm living in a dream of fantasy, oh yeah yeah yeah!" sunt versurile melodiei "Dreamer" a lui Ozzy. Nu vreau sa fiu al dracului, dar parcă totuși contractul ăla social al lui Roussou ne mai umanizează...și vrând-nevrând civilizează! Amin!
Fost elev la seminarul cu pricina, regizorul Daniel Sandu „face o declaratie” in acest film despre faptul ca multi dascali nu au ce cauta intr-o asemenea cariera, din motive ce tin de caracter si de lipsa cunostintelor de pedagogie (abilitatea de a sti CUM sa îi educi pe cei carora le predai, cum sa te comporti cu ei, cum sa fii empatic cu ei). „Dascalul” din film, in loc sa formeze viitori adulti responsbili, reuseste sa faca din elevii lui niste turnatori, niste oportunisti si, in final, niste indivizi infirmi sufleteste. Si a mai vrut sa spuna regizorul ca lucrurile sunt cunoscute de mai-marii bisericii si ca, unele dintre ele, sunt tolerate.
Cei care au stat suficient pe bancile scolilor (fie ele preuniversitare, facultati ori postuniversitare) stiu ca aceasta stare de fapt (cea cu lipsa competentelor pedagogice) este omniprezenta in invatamantul romanesc: chiar daca au bifat niste cursuri de pregatire pedagogica, prea putini dintre profesori stiu sa-si apropie elevii / studentii si sa-i faca sa prinda drag de materia respectiva. Chiar daca, din fericire, consecintele nu sunt atat de grave ca cele pe care le vedem in acest film, un astfel de profesor, fara har si fara dorinta de a fi „aproape” de elev, reuseste sa te indeparteze de un domeniu de studiu pe care, in alte circumstante, l-ai indragi.
Evident, perspectiva celui care semneaza acest film, ca fost elev al scolii teologice in cauza, este una subiectiva. Experienta aceea nu doar ca l-a marcat profund, dar, din ce transmite filmul, l-a deraiat cu 180 de grade in raport cu ceea ce are ca obiectiv un seminar ortodox. Nu stiu care îi erau convingerile la varsta adolescentei (atatea cate poate avea un tanar la acea varsta), dar sunt aproape convins ca acum este ateu.
Intr-un alt registru insa, nu ai cum sa vezi acest film si sa nu te gandesti ca astfel de practici sunt folosite si in sistemului judiciar romanesc, o adaptare trista a deja lemnosului „rule of law”. Cu perfidie si prin santaj, parintele Ivan solicita unui elev sa dea „o declaratie ca sa il ajutam pe coleg sa nu fie exmatriculat”. Atata doar ca declaratia este folosita tocmai pentru a-l exmatricula. Si bineinteles pentru a-l avea apoi „la mână” pe semnatar. „Daca stii, sa nu spui. Daca spui, sa nu scrii. Daca scrii, sa nu semnezi. Daca semnezi, sa nu te miri.” Suna cunoscut?
Desi din aprecierile facute de regizor si actori in legatura cu acest film nu reiese ca s-ar fi urmarit o astfel de parabola, oglindirea celor doua ipostaze (una in cealalta) este destul de fidela..
Filmul este bine facut de regizorul Daniel Sandu, actorii joaca foarte bine, in pofida varstei fragede a multora dintre ei: pe langa excelentul Vlad Ivanov, ii remarc in mod deosebit pe Stefan Iancu (Gabriel), Ali Amir (Aid), Toto Dumitrescu, fiul domnului Ilie Dumitrescu – o surpriza foarte placuta (Olah) si Cristian Bota (Voinea). Sunetul este bun (spre deosebire de multe alte filme romanesti), dialogurile savuroase, iar inserarea unor replici „mai putin elevate” este bine dozata si deloc suparatoare.
Apreciez si ca filmul pune ceva si pe celalalt taler al balantei (putin, dar pune): regizorul il crediteaza pe maleficul parinte Ivan cu faptul ca tirania sa ar fi rodul convingerii ca scoala de viitori preoti trebuie sa se asigure ca nu va da girul spre a imbraca haina preotesca unor baieti care sunt NU cu un pas, ci cu mult mai multi pasi in urma serafimilor, fiind departe de a fi niste ingeri: mint, chiulesc, dau bani cu camata, intimideaza.
Ramanand in acest siaj, al asezarii in balanta a tuturor opiniilor, pentru ca, mai apoi, sa ne facem fiecare o parere in consens cu convingerile proprii si cat mai aproape de adevar, este util sa parcurgem si comentariul dezaprobator la adresa filmului semnat de parintele Cristian Marius Dima si aparut la sfarsitul lui octombrie 2017 in revista Dilema Veche si pe site-ul Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei. Ne aflam oare in paradigma cu intelepciunea rabinului: „Si tu ai dreptate. Si tu ai dreptate. Pai cum sa aiba amandoi dreptate ? Si tu ai dreptate.”?
Important este sa ne luam informatiile din cat mai multe surse credibile si apoi sa gandim cu mintea noastra.
Jos pălăria în fața voastră, felicitări HBO.
Acum am sa ma refer la poveste si la felul cum este ea vazuta.Pot sa cred ca niste baieti intre 14 si 20 ani se antreneaza sa faca pozne cum ar fi bataia cu perne din dormitor sau ideea de a scrie fetelor si farsa cu retrimitere de raspunsuri sau chiar ca ar putea sa degenereze spre ceva cu mult mai complicat,cum apare in film.Ce nu pot sa cred este ca tinerii aceia voiau doar sa bea alcool,sa fumeze,sa chiuleasca sau sa imprumute bani cu dobanda.Asta arunca o lumina prea urata asupra generatiei tinere,asupra parintilor lor si asupra noastra.Eu cunosc multi dintre tinerii generatiei lui Gabriel si sunt mama unui baiat si nu am vazut aceste apucaturi printre ei.Eu cred ca tinerii pot gresi,pot incerca sa gresesca si pot esua,dar cred si ca nu sunt atat de rai precum sunt prezentati in film.Eu cunosc deja multi tineri ce au idealuri si cu siguranta multi sunt chiar in seminarii teologice.
Urmeaza profesorii:eu cred ca sunt severi si ca pot deveni absurzi,dar nu cred ca ei acolo,in seminar au ca scop doar sa ii indemne sa minta si sa exagereze adevarul,sa se "toarne"si sa fie atat de absurzi in aceste vremuri.Mie nu mi-a inspirat incredere acest scenariu.Asteptam altceva de la un film al anului 2017.
Iar cei care si termina studiile se si cred zei, intangibili, se cred supraoameni, ne privesc de sus, aroganti, ingamfati, si se comporta ca atare. Ei, care au devenit niste prefacuti, niste ipocriti, niste instrumente de manipulare si minciuna, niste roboti.
Evident, exista si multe exceptii. Si culmea, am intalnit preoti fara studii care chiar aveau harul de a te face sa fii mai atent la cele "sfinte", fara sa-ti impuna nimic, fara sa te conditioneze, fara sa ceara ceva, fara sa te atentioneze ca orice derapaj va fi pedepsit pe lumea cealalta, in focurile iadului.
Nu este nimic "sfant" la niciunul dintre ei, sunt oameni intre oameni, muritori, cu sau fara educatie si cultura.
Seminarul teologic este o forma de invatamant superior care nu transforma golanii in sfinti, ci doar ii slefuieste un pic si ii invata cum sa prosteasca, la randul lor, oile care nu vor sa gandeasca cu capul lor, pentru ei.
"Preotul este cea mai influenta persoana din societate."
"Asta inseamna sa fii preot. Sa ai stofa, sa ai tupeu, trebuie sa conduci, nu sa fii condus."
"Avem incredere unul in celalalt? Ia zi?" Si bobocul e impins de pe pod. "Lectia unu: sa n-ai incredere in nimeni!".
Exact. Pai cine e, mah, preotul asta, ca eu sa trebuiasca sa am incredere in el, ah? De ce sa ii impartasesc unui strain toate secretele si gandurile care ma apasa? De ce sa fac ce imi dicteaza un necunoscut?
Niste prefacuti penibili care sunt in stare sa te trimita sau sa-ti citeasca la infinit din biblie. Biblia fiind doar o colectie de scrieri, cugetari, filozofii ale unor presupuse personaje, carte tradusa, interpretata si reinterpretata de miliarde de ori.
Faceti un exercitiu. Considerand Google translate traducatorul obisnuit, care se descurca, dar nu exceleaza, scrieti 10-15 fraze si dati traducere in engleza. Rezultatul traduceti-l in germana. Sau in orice ordine va place. Si tot asa, in alte limbi, de 10 ori. Ultima traducere faceti-o in romana. Comparati textul de la care ati pornit cu ultima traducere. Cam asa e biblia.
"Minciuna este un instrument de supravietuire. Voi daca stiti sa-l folositi cum trebuie, o sa va scoata din multe belele."
"Uite-i cum se calca in picioare pentru Dzeu si pentru noi" (student senior catre student boboc, la o procesiune religioasa), urmata de o trecere super inspirata de la cantare religioasa la Snow - Informer.
Asta este adevarata lor impresie despre oile care le pupa mana.
La club, despre tinerii seminaristi. "Ei nu au ce cauta aici. Tigari, bautura, fete. Ei sunt alesi. Se pregatesc pentru altceva."
Crede si nu cerceta, zice. Va sa zica noi sa credem pur si simplu, ca asa zice credinta, stiinta fiind prea lenta, cu toate dovezile de care are nevoie ca sa demonstreze ceva.
Cum vedem ca preotul e muritor si el? Pai bea, fumeaza, mananca, se bese, se imbata, joaca la pacanele, mai incurca cantarile, conduce beat, injura, cere bani, face sex, poate avea familie, uneori are si amanta si/sau e pedofil.
"E regretabil ca acesti baieti au cazut in pacatul poftelor trupesti". Serios? Pai fara pofte si fara "pacat", nu erau pe acest pamant. Valabil si pentru "sfintii" preoti. Ca NIMENI nu a aparut pe planeta cazut din cer sau zamislit din fecioara. Asa se fac copiii, frate, cu un el si o ea care TREBUIE sa faca pacatul.
"Avem epidemie de imoralitate." Si ei sunt plini de aur, frate, circula cu limuzine ultimul model, ii vezi cum mustesc de empatie, de modestie si smerenie.
"Dumnezeu" nu alege pe nimeni sa fie ucenic invatacel, ci selectia se face cat se poate de pamantean, in urma unor evaluari/examene la care candidatii primesc note/calificative. Credem, dar si cercetam, nu?
Iar pe la Seminar e mereu cate unu' de-asta care vrea sa fie rege, care taie si spanzura, care face legea. Cu frica de Dzeu si smerenie.
Plecaciuni, inchinaciuni, ochii in podea, umili, sarutat de maini, inele, cruci si icoane. Preotii cu rang se poarta de parca ar fi Dzeu insusi. BAH! Asta nu este credinta, asta este imbecilitate pe care preotimea si biserica o exploateaza si de pe urma careia isi fac averi MATERIALE.
Nu pot sa nu vad. Brasov, centrul vechi. Stim cam pe unde erau limitele orasului medieval, vedem cam cum erau casele si institutiile. Si in mijloc Biserica Neagra. De pe Luna o vezi. Ca sa te simti marunt, umil, muritor. Oamenii au construit cladirea aia, ca asta este biserica. Ziduri. Oamenii cu mainile si banii lor. N-a coborat nicio zeitate de nicaieri sa faca minuni si totusi ni se cere sa ne inchinam la desene pe lemn ori sticla, sa stam in genunchi cand pupam oase.
2.Printre putinele filme in care personajul pozitiv(preotul Ivan) pierde in final si isi porta singur in spate crucea parasind seminarul in urma destituirii.
3.Felul cum preotul "dur" rezista presiunilor din partea conducerii seminarului in a deveni corupt, LUPTA SINGUR in numele ordinii,dreptatii si eticii, m-a impresionat.
4.Tot in numele eticii tine piept adolescentilor din seminar care nici macar rebeli nu sunt ci mai de graba "bagabonti".
5.Filme asemanatoare in care "eroul" nu se lasa influientat, lupta cu sistemul, nesustinut de nimeni si rezista greu ar fi: Serpico(1973), Mere rosii(1976).
Nota mea reflectă faptul că filmul este foarte bun pentru că prezintă un fapt real eminamente rău, deși mi-ași fi dorit ca acest raport să fie opus!
Sunt greseli multe in film, actori prosti distribuiti, Anca Sigartau de exemplu.Prea frumusei si distinsi seminaristii, parca erau elevii din Beverly Hills.Sau avem doar barbati frumosi in tara si nu stiu eu.
Vlad Ivanov e ca de obicei foarte bun.
Actorii in regula, scenariul praf.
Mai mult reclama de film.
De văzut doar din lipsă de ocupație.
Nota 4 cu indulgență.
O sa-i dau o nota foarte mare: 9 cu felicitari. Deci, se poate!
Si cunosc cativa si din categ celor exmatriculati... mai oameni decat multi, pentru ca Domnezeu e in inima fiecaruia, acolo nu-i decat o cabina telefonica.....
Plusuri și minusuri:
+ dialoguri smart, poate la același nivel pe care l-a ridicat Jude în ultimii ani
+ no more puli aruncate când nu e locul, super echilibru la nivel de argou
+ no more secvențe de la o masă tipică
+ accent pe inepția de a-ți pune copilul să-și aleagă o carieră pentru tot restul vieții de la o vârstă prea fragedă, în lipsa unei îndrumări
+ aia veche românească: nu contează cum ai ajuns acolo, contează că ai ajuns
+ derivat de mai sus, meteahna noastră de a avea în șpagă o ultima plasă de salvare
+ un public bun și cizelat la cinema, semn că filmul a creat așteptări corecte
+ primul lungmetraj al lui Daniel, semn că există un potențial imens
+ actorii și coloana sonoră
+ Vlad Ivanov excelează din nou (nu credeam că după ”Câini” o să existe un rol care să i se potrivească și mai bine)
+ cum există și o dovadă a unei secvențe din film, e dovedită și veridicitatea
- un pic artificial cum a fost conturat Gabriel pe latura lui negativă
- numărul mare de cadre mișcate a fost un pic deranjant
- din nou, filmul românesc are această problemă a finalului. Iar am avut impresia că filmul s-a terminat mai devreme
- pelicula s-a păstrat totuși cuminte, abuzurile acestor oameni iluștri nefiind doar de ordinul șantajului psihic și emoțional. Dar poate la un moment dat se va vorbi și despre asta...
-regia Daniel Sandu
https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=102675
După câte știu eu, scenariul lui Daniel Sandu a fost respins de vreo 5 ori la CNC. Văzând filmul, nu mă mai mir decât că, în sfârșit, acesta a apărut, judecând după subiect! Dacă-mi aduc aminte spusele unui vașnic membru în comisiile de selecție, cum că nu valoarea unui scenariu contează, ci conjunctura în care este evaluat, nu mă mai miră chiar nimic!
E suficient să spun că „acțiunea” se petrece într-un seminar teologic creștin ortodox, ceea ce, trebuie să recunoaștem, așa ceva n-am mai văzut. Acesta cred că este și motivul pentru care sala de cinema era aproape plină. Și totuși, trebuie să mai spun că în sinopsisul oficial se exagerează mult, voluntar sau involuntar. Nici pe departe filmul nu caută să generalizeze! E vorba doar de clasa unuia dintre profesori, nu de toți seminariștii și nu de tot sistemul care ar fi „complet corupt și abuziv”. Ce-i drept, în film este vorba despre minciună, furt, manipulare și trădare, dar nu sunt prezentate ca „aptitudini pe care elevii trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar”. De fapt, niciun elev care a fost corect nu a avut de suferit. Problema este că aceștia nu sunt îngeri, sunt doar aproape îngeri, adică oameni, adolescenți, și nu toți trebuie, și chiar nu toți ajung preoți.
Un cronicar spunea că filmul ar fi trebuit să fie mult mai tăios. Într-adevăr, și eu am multe de reproșat Bisericii de astăzi, dar regizorul scenarist Daniel Sandu nu și-a propus să abordeze decât aspectele pe care el le-a cunoscut îndeaproape. Pare să atragă atenția că moravurile societății actuale, corupția, abuzul, ipocrizia, lupta pentru putere, manipularea și trădarea au pătruns și acolo unde nu ar avea ce căuta. Putem să tragem concluzia că, în această situație, salvarea nu mai poate veni de la frica de Dumnezeu, ci de la frica de lege. Astfel, nici măcar ucenicii nu mai pot fi îmbrobodiți cu percepte și canoane bisericești. Replica unuia dintre ei vine scurt: „Dar este legal?!”
Meritul filmului „Un pas în urma serafimilor” este acela că, până la urmă, nici nu mai contază că acțiunea se petrece într-un seminar teologic. Acesta este doar oglinda în care se reflectă societatea actuală.
Secretul succesului este acela că scenaristul nu a căutat cu disperare un subiect de senzație, ci a scris cu sinceritate despre ce a cunoscut el mai bine. Ca regizor, a reconstituit cu minuțiozitate povestea pe care el însuși a trăit-o. Toate acestea , cred eu, judecând după rezultat, cu gândul la spectator.
Astfel, și-a ales fără reproș interpreții. Deși, pentru autenticitate, a folosit, cum era și firesc, neprofesioniști, necunoscuți, pentru unul dintre rolurile principale, părintele Ivan, l-a ales pe Vlad Ivanov. Aceasta înseamnă că știe măsura vedetei de cinema. Pentru că, fără îndoială, acest actor a atins statutul de vedetă. Nu raportat la popularitate, număr de roluri jucate, sau încasări, ci la modul cum reușește să se plieze pe osatura personajului, cum reușește să-i dea viață. Vorbele, privirea, gesturile devin ale personajului, nu mai sunt ale actorului. În cazul de față se putea numi părintele Ivanov! Cineva spunea că nu și-l poate imagina pe Vlad Ivanov în rol de preot, că nu i s-ar potrivi. I s-a potrivit, pentru că preotul Ivan este unul atipic.
Cel de-al doilea personaj important, Gabriel, cel prin ochii căruia se derulează întreaga poveste, este interpretat de un adolescent, pe care l-am remarcat acum câțiva ani în Kyra Kyralyna, Ștefan Iancu. Cu chipul său angelic, de-ți vine să-i ierți toate păcatele făcute cu fapta, cu vorba sau cu gândul, se remarcă încă de la începutul filmului. Desigur, aici este și contribuția regizorului scenarist, pentru că și interpretarea este naturală, firească, fără cusur, iar vorbele i se potrivesc mănușă.
Gabriel nu este dispus să creadă fără a cerceta, așa că încă de la început merge să vadă ce este în spatele peretelui cu icoane. Mai mult, vrea să vadă… cu ochii lui, așa că-și distruge ochelarii pe care părinții i-i impuneau.
Daniel Sandu nu-și bazează scenariul pe senzațional, dar în fiecare moment are grijă să-i ofere spectatorului un motiv să fie curios ce va urma. Surprinzător pentru un film românesc, dialogurile, replicile, vorbele nu sunt doar de umplutură, și nici ostentative prin abundență nu sunt. Astfel, nici scenele erotice, sau cuvintele triviale nu devin obscene. Aceasta pentru că și-a ales/construit personaje inteligente, reușind să se ridice la nivelul lor. Nu le împarte în „pozitive” și „negative”, ci sunt personaje umane. Nu se ocupă de proști, ca mulți alți cineaști români, iar filmul, chiar dacă este pentru public, se adresează oamenilor inteligenți.
Părintele Ivan nu este un personaj negativ, cum afirmă unii cronicari, nu este malefic, ci doar diabolic. Păcatul lui este că ia totul personal, ajungând să folosească metode de educare mai puțin ortodoxe. „Mă faceți voi pe mine?!”, își spune el. În fond, nu vrea decât să-i „cearnă” pe elevii săi, pentru a nu ajunge oricine preot.
Tot așa, nici Gabriel nu este un personaj eminamente pozitiv.
De aceea, filmul ajunge ușor la sufletul spectatorului. Regizorul intervine discret, dar eficient, contând pe inteligența acestuia. Astfel, construiește momente profunde, pline de semnificație, din gesturi simple, cum ar fi refugiul personajului în spatele icoanelor pentru a plânge când e dezamăgit și derutat, sau locul păstrat de colegi în careu pentru „oaia rătăcită”. Reușește să evite didacticismul, atribuind „pildele” unor personaje episodice, interpretate credibil, cum este preotul paroh din satul unde Gabriel face, obligatoriu, practica în timpul vacanței de iarnă. Și, spre deosebire de multe alte filme românești, acesta are o miză: câți din acești puști vor ajunge preoți?!
Filmul mai are și unele „păcate”, dar tind să cred că regizorul este conștient de acestea. De exemplu, nu se justifică de ce un director de la ROMSILVA și-ar trimite fiul la seminarul teologic, sau de ce un șmecheraș vrea să se facă preot cu orice preț. Dar este vorba și de o secvență la care regizorul cred că ține, dar nu pică bine. Este vorba de obiceiul mascaților din satul în care Gabriel face practica. Zâmbetul acestuia îi dispare când observă, în trecere, printere altele, și masca… morții. Am crezut că este secventa de final, pentru că nu știam că filmul are 150 de minute, și mi-a mai scăzut puțin interesul pentru ce avea să urmeze, deși nu era de umplutură. Mai mult decât atât, măștile, mult prea elaborate și profesional lucrate, păreau de serie.
Deși este un regizor debutant în lungmetraj, este surprinzătoare amploarea proiectului în care Daniel Sandu s-a implicat și l-a dus cu brio la bun sfârșit. Este vorba de durata filmului și numărul mare de personaje, figurație multă, exterioare și interioare, condiții de filmare uneori dificile, respectiv ploaie sau ninsoare, lumină sau întuneric, rezultatul fiind un adevărat spectacol cinematografic.
Probabil că se vor găsi voci care să considere filmul „Un pas în urma serafimilor” un atac la Biserica Ortodoxă, dar eu cred că, fără patimă și încrâncenare, chiar cu umor, Daniel Sandu nu a vrut să arate decât că în preoție, ca și în cinematografie, sunt mulți veniți, puțini chemați! Vorba unui personaj… secundar: „Nu are nicio importanță dacă nu vei ajunge preot, dar dacă ajungi, contează ce fel de preot vei fi!
Nu, mai bine o busola! Si acum inlocuiti punctele cardinale, in orice ordine doriti, cu urmatoarele: Ipocrizie, Pervertire, Santaj si Coruptie. Iar acum puneti-va in centrul busolei, cu dilema sau mai bine exprimat, cu intentia de a gasi o rezolvare ecuatiei Adevar - Minciuna si incercati sa alegeti directia in care doriti sa va indreptati.
Cam greu. nu-i asa? Mai ales atunci cand ai doar 15 ani si intri intr-un micro-univers concentrationar, unde se presupune ca trebuie sa te formezi pentru a-i ajuta pe altii... Sa-l gaseasca pe Dumnezeu...
Ati reusit sa rezolvati ecuatia? Ei, ia ganditi-va ca, pe undeva pe acolo, printre punctele cardinale exista si Puterea. Ati fi tentati sa credeti ca cel mai putin letal binom ar fi Adevar - Putere, doar ca va inselati amarnic! Puterea corupe in mod iremediabil... Inutil sa intreb directia daca solutia ecuatiei e Minciuna. Cu oricare punct cardinal se va combina, rezultatul final e usor de dedus...
Filmul lui Daniel Sandu e cu mult peste asteptari sau, cel putin, asa l-am perceput eu. Initial, am crezut ca sala va fi goala, dar m-am inselat. Iar empatia publicului a fost de-a dreptul extraordinara. Sigur, pentru cei cu pretentii de cinefili adevarati, nu propune ceva deosebit. Din fericire, reteta aleasa de regizor e viabila, iar personajele veridice.
Dincolo de scenariu cu tenta oarecum hollywood-iana, foarte bine inchegat si personajele debordand de naturalete, nu pot sa nu remarc si alte plusuri : scena celor 2 spovedanii (cea a lui Gabriel e de-a dreptul electrizanta prin umorul cinic de calitate superioara); cea a simularii predicii; coloana sonora... Aaa, si un Vlad Ivanov fenomenal! Dupa rolul din "Caini", actorul asta e pe cale sa devina un etalon de bad guy in cinematografia romaneasca!...
P.S. Preotia este o meseria care se face din vocatie... E imposibil, la sfarsitul filmului, sa nu te intrebi ce se alege cu sacerdotii ce ajung in parohii. Si cum ii vor ghida ei pe enoriasi...
Acțiunea se putea petrece foarte bine într-o scoală militară, într-un internat, undeva, oriunde într-un mediu semi-cazon, cum este acela de la un seminar teologic. Filmul nu e despre religie, despre credință, despre biserică. Da, Vlad Ivanov nu dă foarte bine în haine preoțești, dar face un rol mare, foarte credibil, dacă ne referim la ceea ce relevă spectatorului, la ceea ce transmite. Toată echipa, în frunte cu regizorul, cred că au făcut o treabă grozavă, se simte freamătul, energia, creativitatea din spatele fiecărui detaliu de pe peliculă.
Tentațiile vârstei nu ţin cont de rigorile mediului în care înveți, iar prezentarea - uneori în cheie comică a nebuniilor adolescentine, toate astea fac filmul ușor de accesat, făcând loc ca spectatorul să ajungă la mesajul cheie din interior.
Iar mesajul cheie pare să fie acela că dacă abuzuri se mai petrec în diferite medii, şi încă se vor mai petrece probabil, răspunsul tău va tine cont de cât de slab sau educat ești. E o lecție de viată din care aflăm că trebuie să avem curaj să înfruntăm nedreptatea, nu neapărat precipitat şi necalculat, ci mai degrabă inteligent şi metodic, în măsura în care valoarea interioară ne-o permite. Oricum ar fi, trebuie să avem demnitate şi să luptăm până la capăt pentru valorile în care credem.
Este un film puternic, bine dozat, cu o coloană sonoră potrivită, bine filmat şi montat. Ținând cont de coordonatele despre care am vorbit la început, îi dau nota 9.. Este o surpriză plăcută în peisajul filmului românesc actual!
L-am vazut astazi (23 septembrie 2017) si recunosc am avut ceva emotii. Mai ales ca am reusit s-o conving si pe sotia si pe fiica mea sa ma insoteasca. La final m-am linistit. Ie-a placut. Asta inseamna ca e un super film. Va rog sa ma credeti. Nu suporta filmele romanesti si se uita la mine ca la un ciudat cand aud ca vreau sa vad un film romanesc. Nu ne-am plictisit, nu ne-am uitat la ceas, nu ne-a furat somnul. Cred ca e cel mai bun film romanesc din ultimul timp. Foarte bine primit de catre public. Cu reactii foarte bune in sala. Cu minute intregi in care ne-am amuzat copios. Cu comentarii din public. Cu empatie pentru personaje. Ce mai, o atmosfera deosebita.
Actorii sunt foarte buni si foarte bine alesi fiecare pe rolul sau. Vlad Ivanov - foarte bun, ca de obicei - duce greul intregului film. Surpriza extraordinar de placuta, carismaticul Stefan Iancu - prototipul eroului tinerei generatii - o prestatie excelenta. Sunt convins ca va deveni in scurt timp idolul fetelor de liceu si nu numai. Foarte placut, foarte natural. Sunt convins ca il asteapta o cariera stralucita mai ales ca nu a apucat sa fie pervertit in nicio scoala de actorie. Este talent in stare pura. Prin prestatia din acest film dovedeste inca odata, daca mai era nevoie, ca scoala de actorie e vax si ca daca nu ai actoria in tine poti sa faci trei mastere si patru doctorate ca tot praf vei fi. Restul e doar ipocrizie si aliniere la regulile lumii in care traim si care ar putea oricand sa spuna despre un tip ca el ca este un impostor. Dar asta e alta poveste. Ca sa revin - am sa remarc, de asemenea prestatia lui Toto Dumitrescu - de asemenea o surpriza foarte placuta. O prestatie excelenta chiar daca ma asteptam la mai multa indrazneala in anumite momente. Adica avea de unde, putea, se simtea oarecum retinut. Parca cumva ingradit. Cam cumintel in scena din dormitor in care ma asteptam la ceva paturi rasturnate si macar cateva palme dupa ceafa colegilor. In fine, foarte bine. De asemenea Ali Amir - foarte bun. Discutia dintre el si Gabi pe banca a facut deliciul publicului. Repet, toti baietii sunt foarte buni. Scenele cu grupul de baieti ce interactioneaza cu grupul de fete sunt foarte bine facute, foarte placute, naturale, nu par fortate. Dialogurile sunt foarte bune. Cred ca este primul film romanesc in care nu apar injuraturi nemotivate. Desi nu sunt adeptul cuvintelor obscene in film sau in teatru, trebuie sa recunosc ca aici sunt ok. Nu se abuzeaza de limbajul trivial si asta da o nota buna filmului.
Referitor la scenariu - desi intriga nu este una foarte complicata, ci mai de graba un colaj de aventuri ale unor seminaristi, filmul reuseste sa mentina un ritm relativ alert si dinamic. Abia spre final se coaguleaza o directie de actiune comuna a personajelor ce determina cumva un final. Dar, inca odata spun, asta, surprinzator, nu deranjeaza. Actiunea in sine este bine condusa, ceea ce face ca filmul per ansamblu sa fie bine ritmat. Mi-au placut scenele de dragoste intre Gabi si prietena lui si ma asteptam sa se dezvolte mai mult pe aceasta relatie. Nu mi-a placut atitudinea lui fata de ea si consider ca a adus o nota negativa caracterului sau. Am simtit ca autorul si-a abandonat cumva personaju si nu-l mai sustine. Parca de teama de a nu-i atribui numai calitati, relatia cu iubita lui este prezentata in asa fel incat sa vedem ca nu e chiar un erou pozitiv si ca are si el hibele lui.
Imaginea - felicitari George Dascalescu - o imagine foarte buna, dinamica, miscari de camera foarte bune, unghiuri si incadraturi, de asemenea. Mi-au placut in mod special cadrele de urmarire prin gard - foarte reusite. De asemenea cadrele din clasa, miscari foarte bune in spatiu restrans. Foarte sugestive si in sprijinul actorilor, dinamice, proaspete, efervescente. Nu mi-au placut cadrele miscate in mod exagerat. Stiu ca asta este tendita in ultima vreme, cu filmarea din mana si cadrele miscate voit pentru a da cumva o nota de naturalete, dar nu-mi plac miscarile exagerate. Le consider deranjante, dar asta e doar parerea mea. Per ansamblu foarte bine - felicitari.
In conluzie - felicitari Daniel Sandu si intregii echipe - ati facut un film minunat.
Iar voua, cititorilor, va recomand sa vedeti acest film pe care eu insami imi doresc sa-l revad.
Cred ca partea cea mai buna a acestui film este aceea dupa ce se incheie, partea in care apar imaginile reale.
oare cand vor face si ai nostri ceva bun, ceva la care sa mergem cu nerabdare la cinema pentru a viziona?