Părerea criticului
Filmul Una mujer fantástica, în premieră pe marile noastre ecrane, este o poveste despre demnitate şi despre sfidare şi un studiu complex asupra nuanţelor identităţii.
Marina (Daniela Vega), chelneriţă şi cântăreaţă de cabaret, trăieşte în Santiago de Chile şi pare să aibă viaţa perfectă alături de iubitul ei, Orlando (Francisco Reyes). Orlando este cu 20 de ani mai în vârstă, şi este proprietarul unei tipografii. Mai târziu, viaţa zilnică - şi convenţiile la care ea şi iubitul ei aderă - vor fi întrerupte de momente de fantezii şi de suprarealism.
După ce Marina şi iubitul ei sărbătoresc ziua ei de naştere, Orlando se îmbolnăveşte grav. Deşi e dus de urgenţă la spital, bărbatul moare la scurt timp. În loc să îşi poată jeli iubitul, Marina este tratată ca un suspect. Atât medicii, cât şi familia bărbatului îi arată făţiş neîncrederea. O poliţistă o anchetează, urmărind să afle dacă Marina se află în spatele morţii lui Orlando. Fosta soţie a acestuia îi interzice să vină la înmormântare, iar fiul bărbatului o ameninţă să o dea afară din casa pe care o împărţea cu Orlando. Marina, ca şi femeie transsexual, este pentru cea mai mare parte a familiei lui Orlando o aberaţie şi o formă de perversiune.
Ca şi eroina din filmul anterior al regizorului Sebastián Lelio, Gloria (2013), Marina insistă asupra drepturilor ei fireşti: dreptul la respect, la siguranţă personală şi la plăceri proprii. Şi Marina, şi Gloria se revoltă împotriva unei societăţi tradiţionale, care le marginalizează şi care le cere să ducă o viaţă invizibilă şi de mâna a doua.
Marina se luptă pentru dreptul de a fi ea însăşi. Se luptă cu aceleaşi forţe cu care s-a luptat o viaţă pentru a deveni femeia care este acum - o persoană complexă, puternică, directă... fantastică.
Filmul reuşeşte să fie nuanţat din punct de vedere psihologic şi social, deşi suferă din cauza aerului de mystery şi al melodramei, cu culori vii şi cu umbre emoţionale. Nişte note pline de graţie a la Almodovar şi Bunuel îmbogăţesc această compoziție.
Marina (Daniela Vega), chelneriţă şi cântăreaţă de cabaret, trăieşte în Santiago de Chile şi pare să aibă viaţa perfectă alături de iubitul ei, Orlando (Francisco Reyes). Orlando este cu 20 de ani mai în vârstă, şi este proprietarul unei tipografii. Mai târziu, viaţa zilnică - şi convenţiile la care ea şi iubitul ei aderă - vor fi întrerupte de momente de fantezii şi de suprarealism.
După ce Marina şi iubitul ei sărbătoresc ziua ei de naştere, Orlando se îmbolnăveşte grav. Deşi e dus de urgenţă la spital, bărbatul moare la scurt timp. În loc să îşi poată jeli iubitul, Marina este tratată ca un suspect. Atât medicii, cât şi familia bărbatului îi arată făţiş neîncrederea. O poliţistă o anchetează, urmărind să afle dacă Marina se află în spatele morţii lui Orlando. Fosta soţie a acestuia îi interzice să vină la înmormântare, iar fiul bărbatului o ameninţă să o dea afară din casa pe care o împărţea cu Orlando. Marina, ca şi femeie transsexual, este pentru cea mai mare parte a familiei lui Orlando o aberaţie şi o formă de perversiune.
Ca şi eroina din filmul anterior al regizorului Sebastián Lelio, Gloria (2013), Marina insistă asupra drepturilor ei fireşti: dreptul la respect, la siguranţă personală şi la plăceri proprii. Şi Marina, şi Gloria se revoltă împotriva unei societăţi tradiţionale, care le marginalizează şi care le cere să ducă o viaţă invizibilă şi de mâna a doua.
Marina se luptă pentru dreptul de a fi ea însăşi. Se luptă cu aceleaşi forţe cu care s-a luptat o viaţă pentru a deveni femeia care este acum - o persoană complexă, puternică, directă... fantastică.
Filmul reuşeşte să fie nuanţat din punct de vedere psihologic şi social, deşi suferă din cauza aerului de mystery şi al melodramei, cu culori vii şi cu umbre emoţionale. Nişte note pline de graţie a la Almodovar şi Bunuel îmbogăţesc această compoziție.
