Una pura formalita (1994)

Suntem în teritoriu kafkian. Locul acela poate fi un purgatoriu personal. Ceea ce va rămâne în memoria mea cinefilă : ploaia nesfârșită, vasele pline cu apă, șoarecele prins în cursă...

Încadrez această peliculă în categoria celor mai bune filme pe care le-am văzut vreodată - şi, în privinţa calităţii, sunt o persoană exigentă. Pretextul scenariului (un scriitor amnezic acuzat de crimă, prizonier într-o secţie de poliţie) poate părea relativ comun, dar ce reuşeşte Giuseppe Tornatore plecând de la aceste ingrediente este artă pură, pe alocuri chiar magie! Găsim şi (destul de mult) umor negru, sau cel puţin sarcastic, replici inteligente, dramatism indus şi nu inoculat ”cu forţa”, cum se mai întâmplă prin unele pelicule. Ba chiar şi răsturnări de situaţie, fiindcă finalul este total surprinzător. Dincolo de toate acestea, însă, ”Una pura formalita” este o parabolă, o introspecţie originală, o privire aruncată asupra creatorului de artă, cu toate neîmplinirile, angoasele şi sfâşierile sale, cu tot patosul de care dă dovadă, iar închisoarea o văd, de fapt, ca pe un simbol al prizonieratului terestru pe care trebuie să îl suporte un spirit liber, superior, cum este cel al unui artist autentic. Remarcabilă şi plină de sensuri şi introducerea personajului care se dovedeşte a fi adevăratul autor al unuia dintre romane. O adevărată bijuterie, un film complex şi plin de trăiri autentice, cu un subiect pe care îl recomand chiar şi celor care nu sunt mari admiratori ai filmelor mai vechi. În acest caz, afişul cu Depardieu şi Polanski în distribuţie şi Tornatore ca regizor chiar îşi merită renumele.

Nu l-am inteles, oricum nu mi se pare un film extraordinar, mai degraba modest.

Deşi la început filmul poate părea banal, în care un presupus scriitor este anchetat pentru comiterea unei crime, finalul face toţi banii. Recomand.

Dacă nu ne este prea clară semnificaţia primului cadru, decorul suprarealist în care suntem introduşi mai apoi ne ridică şi mai mari semne de întrebare. La o secţie de poliţie este adus un personaj misterios, prins în timp ce bântuia în tenebrele nopţii transformate de ploaia torenţială într-un ţinut coşmaresc. Deşi metodele prin care anchetatorul îl determină pe suspect să îşi amintească ultimele evenimente în care a fost implicat sunt neconvenţionale, în final aflăm că acesta a făcut ceea ce trebuia. Însuşi scriitorul Onoff, cel care este supus interogatoriului dur îl felicită pe anchetator pentru îndeplinirea cu succes a sarcinii dificile, dar bune.
Când lumina se aşterne peste orăşel, suntem şi noi pe deplin edificaţi, iar Onoff dispare în lumea în care îl ajută să treacă anchetatorii lui. Acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, cele care l-au chinuit până la insuportabil pe nefericitul scriitor ...

Filmul se incadreaza mai degraba in categoria dramei psihologice, un excelent puzzle in care un comisar de politie reconstituie ultimele 24 de ore din viata unui mare scriitor. Finalul e bulversant.