Părerea criticului
Este de ajuns să arunci doar o privire trailerului pentru a te convinge că Uncharted, această ecranizare după o populară serie de jocuri video, nu are nici cea mai mică legătură cu verosimilul. Chiar dacă pare că scenariştii au aruncat într-un blender elemente din Furios şi iute, Piraţii din Caraibe, Tomb Raider şi mai toate filmele cu jafuri şi apoi au răsturnat rezultatul pe pagina de hârtie, Uncharted este totuşi poate cea mai bună ocazie să te distrezi la cinema în acest weekend.
Vechiul blestem al ecranizărilor după jocuri video nu pare să se dezintegreze ca prin minune în cazul lui Uncharted, dar acest film cu Mark Wahlberg şi Tom Holland dezlănţuiţi într-un bromance cu năbădăi şi doldora de trădări, acrobaţii şi incursiuni în subteran cel puţin nu jigneşte inteligenţa şi, dat fiind ritmul alert, nici nu plictiseşte. Este bună şi secvenţa de început, pentru că anulează orice aşteptări legate de verosimil: cu ajutorul avântului dat de picioarele antrenate în slujba de barman (!), tânărul erou căzut dintr-un avion în plin zbor sare înapoi în acesta, sfidând gravitaţia, vântul, viteza şi cam orice are legătură cu realitatea. Ei bine, asta nici măcar lui Ethan Hunt nu i-a trecut prin minte şi probabil că Tom Cruise se uită chiar acum la Uncharted şi ia notiţe, iar Vin Diesel i se uită de după umăr să copieze...
Ce este ataşant la Uncharted este nucleul premisei, anume optimismul inocent şi fascinaţia pentru necunoscut şi mister. Este fascinaţia pe care am resimţit-o cu toţii în copilărie, când am realizat că lumea este mult, mult mai mare decât puteam noi concepe şi am fi vrut să o descoperim deîndată. Uncharted plusează şi cu ambiţia de a trece prin toate pericolele pentru a rezolva o mare enigmă a istoriei. Faptul că aceasta vine la pachet cu cinci miliarde de dolari în aur (deşi ne-ar fi greu să găsim un film unde aurul să arate mai fals ca aici) este doar cireaşa de pe tort. Deşi atât Nathan Drake (Tom Holland), cât şi partenerul (şi uneori oponentul) său Sully (Mark Wahlberg) sunt simulacre de personaje, ceea ce-i animă şi sacrificiile de care sunt în stare pentru a rezolva misterul ar putea captiva.
În acelaşi timp, ce supără la Uncharted este faptul că tot, dar absolut tot ce vezi pe ecran a fost văzut în alte filme mai bune. Scenariul aruncă alandala cu de toate, pe principiul "dacă avem ambarcaţiuni din secolul 15 de ce să nu avem şi lupte cu săbii?", având grijă să nu devină niciodată prea brutal sau sângeros. De sinceritate nici nu poate fi vorba: totul pe ecran arată fals şi ai impresia că Holland şi Wahlberg au petrecut luni bune scălâmbăindu-se în faţa ecranului verde.
Nu putem spune că Antonio Banderas este un plus al filmului, căci şi el este un simulacru de personaj negativ în chipul lui Santiago Moncada, un magnat spaniol obsedat să pună mâna pe aurul strâns de Ferdinand Magellan în călătoria care i-a adus faima de cel dintâi explorator ce a făcut înconjurul lumii. Un plus este, în schimb, Tati Gabrielle, în rolul letalei mercenare Braddock. Cu atitudinea şi stilul familiar din rolul ei din serialul Chilling Adventures of Sabrina, Gabrielle este mai simpatică decât Holland şi Wahlberg la un loc, deşi interpretează un personaj negativ.
Rămâi cu ceva de la Uncharted? Categoric nu şi probabil o să-l uiţi imediat, dar măcar filmul te prinde suficient încât să nu îţi pară rău după banii daţi pe bilet.
Vechiul blestem al ecranizărilor după jocuri video nu pare să se dezintegreze ca prin minune în cazul lui Uncharted, dar acest film cu Mark Wahlberg şi Tom Holland dezlănţuiţi într-un bromance cu năbădăi şi doldora de trădări, acrobaţii şi incursiuni în subteran cel puţin nu jigneşte inteligenţa şi, dat fiind ritmul alert, nici nu plictiseşte. Este bună şi secvenţa de început, pentru că anulează orice aşteptări legate de verosimil: cu ajutorul avântului dat de picioarele antrenate în slujba de barman (!), tânărul erou căzut dintr-un avion în plin zbor sare înapoi în acesta, sfidând gravitaţia, vântul, viteza şi cam orice are legătură cu realitatea. Ei bine, asta nici măcar lui Ethan Hunt nu i-a trecut prin minte şi probabil că Tom Cruise se uită chiar acum la Uncharted şi ia notiţe, iar Vin Diesel i se uită de după umăr să copieze...
Ce este ataşant la Uncharted este nucleul premisei, anume optimismul inocent şi fascinaţia pentru necunoscut şi mister. Este fascinaţia pe care am resimţit-o cu toţii în copilărie, când am realizat că lumea este mult, mult mai mare decât puteam noi concepe şi am fi vrut să o descoperim deîndată. Uncharted plusează şi cu ambiţia de a trece prin toate pericolele pentru a rezolva o mare enigmă a istoriei. Faptul că aceasta vine la pachet cu cinci miliarde de dolari în aur (deşi ne-ar fi greu să găsim un film unde aurul să arate mai fals ca aici) este doar cireaşa de pe tort. Deşi atât Nathan Drake (Tom Holland), cât şi partenerul (şi uneori oponentul) său Sully (Mark Wahlberg) sunt simulacre de personaje, ceea ce-i animă şi sacrificiile de care sunt în stare pentru a rezolva misterul ar putea captiva.
În acelaşi timp, ce supără la Uncharted este faptul că tot, dar absolut tot ce vezi pe ecran a fost văzut în alte filme mai bune. Scenariul aruncă alandala cu de toate, pe principiul "dacă avem ambarcaţiuni din secolul 15 de ce să nu avem şi lupte cu săbii?", având grijă să nu devină niciodată prea brutal sau sângeros. De sinceritate nici nu poate fi vorba: totul pe ecran arată fals şi ai impresia că Holland şi Wahlberg au petrecut luni bune scălâmbăindu-se în faţa ecranului verde.
Nu putem spune că Antonio Banderas este un plus al filmului, căci şi el este un simulacru de personaj negativ în chipul lui Santiago Moncada, un magnat spaniol obsedat să pună mâna pe aurul strâns de Ferdinand Magellan în călătoria care i-a adus faima de cel dintâi explorator ce a făcut înconjurul lumii. Un plus este, în schimb, Tati Gabrielle, în rolul letalei mercenare Braddock. Cu atitudinea şi stilul familiar din rolul ei din serialul Chilling Adventures of Sabrina, Gabrielle este mai simpatică decât Holland şi Wahlberg la un loc, deşi interpretează un personaj negativ.
Rămâi cu ceva de la Uncharted? Categoric nu şi probabil o să-l uiţi imediat, dar măcar filmul te prinde suficient încât să nu îţi pară rău după banii daţi pe bilet.
