Comentarii Comentează
  • margott
    pe 31 Mai 2016 20:47
    Afisul ala sigur o sa va duca cu gandul la un film horror, sau cel putin unul sangeros. Hai sa va scutesc de efort, daca asta cautati, Uncle John nu-i nici pe departe genul ala de film care sa va dea cosmaruri noaptea. E un film indie, si daca va place genul asta de film, in care nu esti sigur pe ce vezi si nu stii cum o sa se termine, atunci e de voi. Zice-se ca n-ar fi avut buget mare, nici nu stiu la ce-i trebuia, n-are efecte vizuale si nici vreun scenariu complicat, parca te-ai uita la un reportaj de la Stirile de la ora 5, cu dramele unor oameni pe care nu i-ai vazut in viata ta si nici n-ai sa-i vezi vreodata si de care, prin urmare, te doare fix in pix. Mi-a placut atmosfera filmului, actingul, totul pare real, n-ai zice ca-i un film, lejeritatea scenariului te duce aproape cu gandul la ceva improvizat, desi ma indoiesc ca au avut mana libera sa faca asa ceva. Risca sa para plictisitor, dar va asigur ca are un punct culminant, trebuie doar sa te inarmezi cu rabdare si sa-l iei asa cum e, fara dedesubturi filosofice sau psihologice si fara sa cauti acul in carul cu fan. E un film neconventional pentru cei care vor sa mai vada din cand in cand si cate un film caruia sa nu-i ghiceasca finalul cu ochii inchisi. Reconfortant si fara pretentii de abureala.