”Unconquered” prezintă un moment dramatic din istoria cuceririi Americii: instaurarea supremației coloniștilor britanici prin alungarea și uciderea pieilor roșii. Cecil De Mille amestecă evenimentele istorice reale (Rebeliunea indiană condusă de Pontiac și Guyasuta) cu o poveste de dragoste între un ofițer britanic și o servitoare deportată, încercând să prezinte istoria dintr-un punct de vedere tipic colonialist, pe alocuri triumfalist.
Din păcate, cu tot respectul pentru cariera sa remarcabilă, Cecil DeMille s-a lăsat antrenat într-o producție cinematografică rasistă și manipulatoare. Percepția publicului este influențată subtil atât prin prezentarea pieilor roșii ca un grup de sălbatici canibali, prin prezentarea ”mârșăviei” indienilor ce promit cruțarea prizonierilor, iar apoi îi ucid, prin prezentarea duioasă a tragediei abătute asupra unei familii de coloniști, măcelărită fără milă, și mai ales prin modul de împărțire a rolurilor: luptătorul britanic pentru libertate este întruchipat de iubitul și admiratul Gary Cooper, în timp ce căpetenia indiană este interpretată de sinistrul Boris Karloff (cunoscut ca interpretul monstrului lui Frankenstein).
Dincolo de aspectele manipulatoare ale poveștii, filmul este prea lung și destul de confuz, îngropându-și propria idee (lupta pionierilor pentru ”eliberarea” teritoriilor dinspre vest și rezistența bravilor coloniști în fața amenințărilor externe) într-un morman de întâmplări puțin semnificative, în timp ce interpreții principali Gary Cooper și Paulette Goddard par obosiți și plictisiți. ”Unconquered” este genul de film care nu merită o atenție specială, în ciuda numelor mari din distribuție și a celebrului său regizor.
Vegetarian
pe 30 Decembrie 2015 07:41
Acest film este reluat periodic si difuzat online la Tvr 2 . A fost in 30 decembrie 2015 .
Ca si majoritatea filmelor difuzate la Tvr si acest film prezinta idei interesante ..
Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..
cosmin_kedii
pe 08 Aprilie 2013 18:29
este, fără îndoială, una dintre cele mai bune filme ale regizorului. A se vedea, de asemenea, Gary Cooper, într-o formă mai bună decât oricând, Cecil B. De Mille a fost un mare regizor. Directorul a demonstrat o expertiză de necontestat atunci când vine vorba de a arăta un film istoric.
cosmin742000
pe 12 Mai 2012 11:52
Un film epic de aventuri excelent , cu Gary Cooper , Lex Barker, Paulette Goddard,si Boris Karloff