O oră am rezistat. Îngrozitor. Filmul pare făcut să te enerveze. In lipsa acțiunii concrete, cadrele sunt disonante, sunetul e disonant, personajele sunt disonante. Pare că acest film (sau mă rog jumate cat am suportat) e făcut la secțiile de închiși. Cadrele alea făcute special să îți transmită disconfort, nu psihologic, ci un disconfort al simtilor in lipsa oricărei idei. Boala psihică + băiat antisistem, bifat. Fata cu cancer care vorbește de creator in timp ce se uita la c* unei statui bifat. Imposibilitatea ei de ajunge la "creație" bifat. Idei de duzină împinse la rang de filosofie, bifat. Rezultat o ciorba nedigerabila.
Oare nu ne putem mulțumi să facem filme de duzina? Nu înțeleg cum a ajuns in cinema când au fost unele mult mai bune in ultimul timp care au fost aproape inexistente. Dar nu înțelege plebea măreția artistica a unor idei prezente pe orice grup de Facebook moderat.
Înțeleg filmele de artă, înțeleg ideile subtile, dar ele trebuie sa existe. O voma pe o panza e pentru excentrici.
Oare nu ne putem mulțumi să facem filme de duzina? Nu înțeleg cum a ajuns in cinema când au fost unele mult mai bune in ultimul timp care au fost aproape inexistente. Dar nu înțelege plebea măreția artistica a unor idei prezente pe orice grup de Facebook moderat.
Înțeleg filmele de artă, înțeleg ideile subtile, dar ele trebuie sa existe. O voma pe o panza e pentru excentrici.