Este clar ca nu toata lumea o sa inteleaga filmul.
Chiar daca l-am inteles, nu m-a impresionat, iar sexualitatea prezentata in film duce spre ritualuri vechi reinviate in era sexuala a secolului 21.
delfin
pe 04 Mai 2019 11:16
Am vazut filmul intr-o sala de cinema , cu spectatori care nu au gasit bilete la cele alte 10 filme de actiune (asta daca desenele animate ies din discutie). Erau si cativa minori pe acolo (filmul are o rata de 18+) , evident pregatiti cu lada de popcorn si bidonul de racoritoare. Inainte de a discuta despre film, ma opresc la imaginea post vizionare , o secunda dupa , uitandu-ma in jur. E vorba de efectul stresului intelectual asupra apetitului de pop-corn la adolescenti. Practic, era un covor de pop-corn pe mocheta rosie, figuri aproape planse de suprasolicitare neuropsihica. "N-am inteles nimic" spus cu voce plansa, grupat de refuzul stomacului de primi boabele de porumb expandate. Pentru acel baiat, din aceasta perspectiva, constituie un moment memorabil. Revenind la film, il consider ca facand parte din categoria filmelor de tip "cult", genul de film care va creste in timp, pe masura ce simbolurile prezentate se vor demonetiza , iapa va incepe să priceapă de ce i se bate şaua etc. Un film initiatic, care-ti poate schimba viata, daca ai o ureche atenta la semne (exact situatia personajului principal, interpretat perfect de Andrew Garfield). Acest film nu trebuie recomandat,trebuie sa existe dorinta de trezire pentru a putea rezona cu multitudinea de simboluri convergente. Este o alegere constienta, daca doriti sa intelegeti adevaratul sens, al lipsei de sens.
Spiger_Iasi
pe 02 Mai 2019 21:40
Intentie mareata, reusita mediocra!! Slab, lipsit de logica elementara si pierdere de timp!! Nu mergeti la el!! In sala unde am fost erau doar 7 vizionari de film!! crunt!
into_the_labyrinth
pe 17 Aprilie 2019 20:18
Filmul lui David Robert Mitchell, prezentat recent în cadrul ”American Film Festival” de la Bucureşti, începe ca o poveste un pic romantică, un pic dramatică, pigmentată cu ceva umor (ne vine greu să credem că eroul, american, care urmărea o fată în timp ce vorbea cu mama la telefon nu putea viziona un film vechi pe TCM... fiindcă nu avea cablu!).
Apoi continuă ca o parodie cruntă la adresa moravurilor şi societăţii americane în general, lucru care în mod cert va fi gustat de unii, dar poate nu va fi pe placul altora.
Mie mi-a plăcut, chiar dacă umorul este uneori grosier, obiceiurile şi replicile parodiate merită din plin această ironie.
Eroul descoperă o carte de benzi desenate, ”Under the Silver Lake”, care povesteşte despre un bizar ucigaş de câini care se voia vedetă la Hollywood.
Apoi pleacă în căutarea unei fete pe care o acostase şi care dispăruse, iar filmul alunecă un pic şi înspre thriller, dar păstrând şi nota anterioară.
Nu vreau să sune neapărat ca o critică, dar actorul principal (Andrew Garfield) interpretează cam fals. Nu e total rău, dar mi se pare nenatural.
Filmul a fost catalogat de publicaţia americană Variety drept neo-noir şi un omagiu adus lui David Lynch. Cred că poate fi neo-noir, deşi de fapt e cam eclectic, dar legăturile cu Lynch mi se par destul de vagi. (Ba chiar, pentru palma usturătoare pe care veţi vedea că o dă Hollywood-ului, aş zice că ar putea fi chiar un omagiu adus lui Robert Altman, autorul celebrului ”The Player”).
Elemente de teorie a conspiraţiei întregesc un puzzle pe care eroul încearcă să-l completeze, şi chiar mi s-a părut un adaos reuşit, filmul lui David Robert Mitchell spune de fapt o poveste complexă despre întreaga societate americană, chiar dacă poate părea, la suprafaţă, doar o comedioară cu accente de thriller.
Sigur, nu e un film colosal, dar în nici un caz unul atât de nereuşit precum reiese din impresiile celor care l-au văzut, trebuie doar să citeşti printre rânduri. E o satiră cu elemente noir, nu o acţiune pe care să o iei ca atare.
Cam la fel a fost receptat şi ”Birdman”, al lui Innaritu, un film care, dacă nu ai fi încercat să deduci substratul, ar fi fost chiar slab.
Piesa de rezistenţă a peliculei mi se pare întâlnirea lui Sam cu un compozitor bătrân care făcea piese incriminate ca având mesaje subliminale. Au loc dialoguri memorabile şi întreaga scenă e jucată foarte bine. Una dintre replicile compozitorului, adresată tânărului care voia să decripteze misterul: ”Arta ta, cultura ta sunt paravanul pentru ambiţiile altor oameni. Ambiţii pe care nu le poţi înţelege” (am citat, cu aproximaţie, din memorie).
Admit că, de la un moment dat, devine obositor tot amestecând parodierea cu acţiunea care poate fi luată de sine stătător, dar m-a făcut curios să văd ”unde ajunge”.
Finalul e pe măsură, întregeşte domino-ul, deşi ideea acelei ”secte” care domnea în subteran poate părea cam pretenţioasă.
În orice caz, s-a văzut din plin că e film de festival, şi nu pentru public. Şi merită cu siguranţă să-i daţi o şansă, chiar dacă are şi imperfecţiuni. (S-ar putea chiar ca, la un moment dat, având în vedere că regizorul Mitchell spune că filmul este viziunea proprie asupra istoriei Los Angeles-ului - pe care o ”condimentează” cu tot felul de simboluri misterioase şi fragmente de teorii ale conspiraţiei n.n. -, să devină o peliculă ”pour les connaiseurs”, adică pentru cunoscători).
_xXx_
pe 12 Martie 2019 17:29
Într-adevăr...o pierdere de vreme! Am zis să-l văd tot...poate, poate înțeleg ceva până la final! Cu greu am rezistat...sa nu-l opresc! Este chiar...un monument de prostie! In nici un caz ...nu recomand!
myhaita1
pe 06 Februarie 2019 13:22
Doamne ce prostie de film, ceva femei dezbracate mai vezi, incolo nu ai ce vedea, evitati-l.
alex_neculcea
pe 26 Ianuarie 2019 23:38
monument de prostie, am pierdut aiurea 2h si 19 min.
Chiar daca l-am inteles, nu m-a impresionat, iar sexualitatea prezentata in film duce spre ritualuri vechi reinviate in era sexuala a secolului 21.
Apoi continuă ca o parodie cruntă la adresa moravurilor şi societăţii americane în general, lucru care în mod cert va fi gustat de unii, dar poate nu va fi pe placul altora.
Mie mi-a plăcut, chiar dacă umorul este uneori grosier, obiceiurile şi replicile parodiate merită din plin această ironie.
Eroul descoperă o carte de benzi desenate, ”Under the Silver Lake”, care povesteşte despre un bizar ucigaş de câini care se voia vedetă la Hollywood.
Apoi pleacă în căutarea unei fete pe care o acostase şi care dispăruse, iar filmul alunecă un pic şi înspre thriller, dar păstrând şi nota anterioară.
Nu vreau să sune neapărat ca o critică, dar actorul principal (Andrew Garfield) interpretează cam fals. Nu e total rău, dar mi se pare nenatural.
Filmul a fost catalogat de publicaţia americană Variety drept neo-noir şi un omagiu adus lui David Lynch. Cred că poate fi neo-noir, deşi de fapt e cam eclectic, dar legăturile cu Lynch mi se par destul de vagi. (Ba chiar, pentru palma usturătoare pe care veţi vedea că o dă Hollywood-ului, aş zice că ar putea fi chiar un omagiu adus lui Robert Altman, autorul celebrului ”The Player”).
Elemente de teorie a conspiraţiei întregesc un puzzle pe care eroul încearcă să-l completeze, şi chiar mi s-a părut un adaos reuşit, filmul lui David Robert Mitchell spune de fapt o poveste complexă despre întreaga societate americană, chiar dacă poate părea, la suprafaţă, doar o comedioară cu accente de thriller.
Sigur, nu e un film colosal, dar în nici un caz unul atât de nereuşit precum reiese din impresiile celor care l-au văzut, trebuie doar să citeşti printre rânduri. E o satiră cu elemente noir, nu o acţiune pe care să o iei ca atare.
Cam la fel a fost receptat şi ”Birdman”, al lui Innaritu, un film care, dacă nu ai fi încercat să deduci substratul, ar fi fost chiar slab.
Piesa de rezistenţă a peliculei mi se pare întâlnirea lui Sam cu un compozitor bătrân care făcea piese incriminate ca având mesaje subliminale. Au loc dialoguri memorabile şi întreaga scenă e jucată foarte bine. Una dintre replicile compozitorului, adresată tânărului care voia să decripteze misterul: ”Arta ta, cultura ta sunt paravanul pentru ambiţiile altor oameni. Ambiţii pe care nu le poţi înţelege” (am citat, cu aproximaţie, din memorie).
Admit că, de la un moment dat, devine obositor tot amestecând parodierea cu acţiunea care poate fi luată de sine stătător, dar m-a făcut curios să văd ”unde ajunge”.
Finalul e pe măsură, întregeşte domino-ul, deşi ideea acelei ”secte” care domnea în subteran poate părea cam pretenţioasă.
În orice caz, s-a văzut din plin că e film de festival, şi nu pentru public. Şi merită cu siguranţă să-i daţi o şansă, chiar dacă are şi imperfecţiuni. (S-ar putea chiar ca, la un moment dat, având în vedere că regizorul Mitchell spune că filmul este viziunea proprie asupra istoriei Los Angeles-ului - pe care o ”condimentează” cu tot felul de simboluri misterioase şi fragmente de teorii ale conspiraţiei n.n. -, să devină o peliculă ”pour les connaiseurs”, adică pentru cunoscători).