Părerea criticului
Un talmes-balmes de notiuni horror-ardelenesc-ignorante, intr-o franciza care, cam pe modelul "Alien versus Predator", ii pune pe vampiri si varcolaci sa se ia de par (ceea ce, mai ales intr-un sens, nu-i greu deloc). Relatia cu lumea reala e lasata cam in coada de peste, dupa ce o puncteaza cateva repere nu tocmai coerente (nobilii locali care vin sa-i aduca tribut imparatului-vampir Viktor, un Conte Dracula ceva mai organizat, sau stirea ca "Lucian a jefuit doua case din Brasov!"). N-are rost s-o luam prea in serios, pierzandu-ne in analize de fond, si putem sari linistiti direct la poveste. Care oscileaza intre banalitati previzibile si inventivitate formulaica, urmarind cuminte o structura narativa simplista, cu singura menire de a prilejui niscaiva confruntari in noapte, filmate cam confuz si fara pic de fantezie.
Stilul plastic, cu intunecimi dominate de tente albastrii metalic-cadaverice, peste care mereu intra harsti lumina piezisa a cate unui fulger, e din nou stors pana la saturatie. Efectele speciale, ieftine - varcolacii, in formele lor lupesti, arata pe cat de neverosimil anatomic, pe-atat de tepeni psiho-motor, si cand aterizeaza din copaci, de pe stanci sau de pe alte statauri inalte, au cam aceeasi elasticitate cu a unor carpe ude aruncate de la balcon. La randul lor, vampirii sunt seci si cliseatici, schita lor de "institutionalizare" nedepasind cu nimic nivelul minim.
La fel de schematica e si povestea de dragoste interzisa dintre domnita vampirita si werewolful de casa al lui taticu'. Se intampla numai fiindca la fel au patit si-n alte filme (de la Capulet si Montague citire), si-au vazut ca merge. Nimic nu justifica, in plan psihologic, incalcarea tabuurilor - si-i chiar pacat, fiindca enuntarea unor accente zoofile din partea Sonjei (Rhona Mitra) chiar ar fi imbogatit interesant povestea. Nu glumesc: o unda de umor autopersiflant ar fi facut bine, cand pacatul majoritatii francizelor comerciale soiul asta e tocmai acela ca prea se iau in serios. Noroc ca secventa de amor pe metereze, la lumina lunii (pline, ca altfel cum?) e frumusel filmata.
de Verdict
Stilul plastic, cu intunecimi dominate de tente albastrii metalic-cadaverice, peste care mereu intra harsti lumina piezisa a cate unui fulger, e din nou stors pana la saturatie. Efectele speciale, ieftine - varcolacii, in formele lor lupesti, arata pe cat de neverosimil anatomic, pe-atat de tepeni psiho-motor, si cand aterizeaza din copaci, de pe stanci sau de pe alte statauri inalte, au cam aceeasi elasticitate cu a unor carpe ude aruncate de la balcon. La randul lor, vampirii sunt seci si cliseatici, schita lor de "institutionalizare" nedepasind cu nimic nivelul minim.
La fel de schematica e si povestea de dragoste interzisa dintre domnita vampirita si werewolful de casa al lui taticu'. Se intampla numai fiindca la fel au patit si-n alte filme (de la Capulet si Montague citire), si-au vazut ca merge. Nimic nu justifica, in plan psihologic, incalcarea tabuurilor - si-i chiar pacat, fiindca enuntarea unor accente zoofile din partea Sonjei (Rhona Mitra) chiar ar fi imbogatit interesant povestea. Nu glumesc: o unda de umor autopersiflant ar fi facut bine, cand pacatul majoritatii francizelor comerciale soiul asta e tocmai acela ca prea se iau in serios. Noroc ca secventa de amor pe metereze, la lumina lunii (pline, ca altfel cum?) e frumusel filmata.
de Verdict
