Responsabilii micii instituții în care ne introduce Auffray consideră, după modelul pedagogului Fernand Deligny, că unui om trebuie să i se dea ceea ce merită - demnitate, intimitate, autonomie, într-un cuvânt o casă - pentru simplul motiv că este om, nu în schimbul participării cu folos a acestuia la societate. Cineasta nu încearcă să afle dacă traiul în comun, aproape de natură și lipsit de constrângerile specifice azilului psihiatric în care îi vedem angajați pe cei șapte tineri, este o metodă eficientă din punct de vedere clinic. Scopul ei pare să fie mai curând să cartografieze manifestările exterioare ale obscurei lor vieți interioare: modul ușor dezarticulat în care își mișcă corpurile, imensa lor energie, felul în care ocupă spațiul fără să și-l însușească, relația lor enigmatică cu obiectele.
Urmăreşte-ne pe:
Termeni şi condiţii |
Contact |
Politica de confidentialitate |
A.N.P.C |
