Părerea criticului
« Pe 11 septembrie, una din cele mai negre zile din istoria [Americii], 40 de oameni obisnuiti s-au asezat ca straini si s-au ridicat/ au rezistat ca unul ».
Aceasta este fraza care descrie in esenta istoria zborului 93, din data de 11 septembrie, al patrulea avion deturnat in acea zi, care avea ca traseu: Newark New Jersey- San Francisco.
Nu este “un film dupa o poveste reala” pentru ca Paul Greengrass nu-si permite sa nuanteze intamplarile, sa adauge ori sa le modifice, sa le faca mai dramatice prin artificii regizorale, sa sublinieze o idee ori sa induca spectatorului o stare sau concluziile, sa sublinieze morala. Filmul nu poate fi catalogat nici ca documentar intrucat nu exista un prezentator care sa construiasca povestea vie si nici suficiente secvente de documentar de observatie, poze, arhiva; totul se desfasoara ca reiterare a ceea ce a fost, fara metafore, un scenariu voit ad factum- atata cat evenimentele in sine au permis reconstituirea faptelor. Iar faptele vorbesc despre eroi.
« Cu mare curaj si fermitate, pasagerii si echipajul zborului 93 au impiedicat avionul in care erau sa-si atinga tinta: lovirea Casei Albe sau Cladirea Capitoliului».
Fara a adopta un ton partinitor, ci asumandu-si un registru cinstit, in care spectatorul trage concluziile, atent documentat, United 93/ Flight 93 provoaca spectatorul sa stabileasca un sistem de valori viabil, sa faca o alegere. Filmul e salvat de imaginea stereotipa a eroului american cu care ne-au obisnuit unele productii de peste ocean si de prozelitism politic printr-o ilustrare fara metafore a evenimentelor: pasagerii si membrii echipajului reusesc sa impiedice atingerea tintei dorite de teroristi dar nu si sa se salveze... United 93 este o poveste cu mari eroi, dar fara supravietuitori...
Ziad Jarrah- libanezul care a preluat pilotarea Boeingului 757 a fost interpretat de Lewis Alsamari, irakian, pentru a pastra similitudinea etnica. Mai mult, « pasagerii » au exersat cu rudele victimelor pe parcursul desfasurarii actiunii; informatia care a construit scenariul filmului a fost extrasa din interviurile cu peste 100 de oameni: membrii familiilor celor aflati in avion si prietenii acestora; pentru a nu se crea gesturi de familiaritate intre actori, cei care au interpretat pasagerii au fost tinuti separat de actorii- « teroristi »; producatorii nu au dat voie sa fie difuzate trailere inainte de aparitia filmului tocmai pentru ca aceasta latura comerciala a productiei unui film ar fi diminuat nota de obiectivitate a lui.
Desfasurarea actiunii se face fara un fond muzical pentru o abordare neutra a faptelor si evitarea sporirii dramatismului; s-a incercat a nu se interveni, a nu influenta trairile spectatorului.
Dedicat pasagerilor, echipajului si familiilor acestora, filmul este un act de dreptate fata de toti acesti oameni: se actualizeaza intr-o forma explicita si sintetica evenimentele care au marcat atat de taios istoria Americii.
Filmul United 93 va ramane o forma de conservare a istoriei recente desi un documentar ar fi fost o alegere mai buna pentru un elogiu in memoriam.
Aceasta este fraza care descrie in esenta istoria zborului 93, din data de 11 septembrie, al patrulea avion deturnat in acea zi, care avea ca traseu: Newark New Jersey- San Francisco.
Nu este “un film dupa o poveste reala” pentru ca Paul Greengrass nu-si permite sa nuanteze intamplarile, sa adauge ori sa le modifice, sa le faca mai dramatice prin artificii regizorale, sa sublinieze o idee ori sa induca spectatorului o stare sau concluziile, sa sublinieze morala. Filmul nu poate fi catalogat nici ca documentar intrucat nu exista un prezentator care sa construiasca povestea vie si nici suficiente secvente de documentar de observatie, poze, arhiva; totul se desfasoara ca reiterare a ceea ce a fost, fara metafore, un scenariu voit ad factum- atata cat evenimentele in sine au permis reconstituirea faptelor. Iar faptele vorbesc despre eroi.
« Cu mare curaj si fermitate, pasagerii si echipajul zborului 93 au impiedicat avionul in care erau sa-si atinga tinta: lovirea Casei Albe sau Cladirea Capitoliului».
Fara a adopta un ton partinitor, ci asumandu-si un registru cinstit, in care spectatorul trage concluziile, atent documentat, United 93/ Flight 93 provoaca spectatorul sa stabileasca un sistem de valori viabil, sa faca o alegere. Filmul e salvat de imaginea stereotipa a eroului american cu care ne-au obisnuit unele productii de peste ocean si de prozelitism politic printr-o ilustrare fara metafore a evenimentelor: pasagerii si membrii echipajului reusesc sa impiedice atingerea tintei dorite de teroristi dar nu si sa se salveze... United 93 este o poveste cu mari eroi, dar fara supravietuitori...
Ziad Jarrah- libanezul care a preluat pilotarea Boeingului 757 a fost interpretat de Lewis Alsamari, irakian, pentru a pastra similitudinea etnica. Mai mult, « pasagerii » au exersat cu rudele victimelor pe parcursul desfasurarii actiunii; informatia care a construit scenariul filmului a fost extrasa din interviurile cu peste 100 de oameni: membrii familiilor celor aflati in avion si prietenii acestora; pentru a nu se crea gesturi de familiaritate intre actori, cei care au interpretat pasagerii au fost tinuti separat de actorii- « teroristi »; producatorii nu au dat voie sa fie difuzate trailere inainte de aparitia filmului tocmai pentru ca aceasta latura comerciala a productiei unui film ar fi diminuat nota de obiectivitate a lui.
Desfasurarea actiunii se face fara un fond muzical pentru o abordare neutra a faptelor si evitarea sporirii dramatismului; s-a incercat a nu se interveni, a nu influenta trairile spectatorului.
Dedicat pasagerilor, echipajului si familiilor acestora, filmul este un act de dreptate fata de toti acesti oameni: se actualizeaza intr-o forma explicita si sintetica evenimentele care au marcat atat de taios istoria Americii.
Filmul United 93 va ramane o forma de conservare a istoriei recente desi un documentar ar fi fost o alegere mai buna pentru un elogiu in memoriam.
