Părerea criticului
Filmele lor pentru întreaga familie i-au făcut celebri în lumea întreagă poate şi pentru că cei de la Pixar nu s-au dat niciodată în lături de la provocări: după roboţelul îndrăgostit Wall-E, protagonistul excelentului Up (pe care Cinemagia a reuşit să-l vadă înainte de prezentarea lui în premieră la Cannes), este, culmea, aproape şi mai surprinzător. Dacă nostalgicul Wall-E provoca suspine înduioşate cu ajutorul Evei, Carl Fredricksen reuşeşte s-o facă de unul singur, căci mult-iubita soţie a septuagenarului pus pe călătorii a murit, lăsându-i mai longevivului ei partener o frumoasă moştenire: să meargă în sus.
În sus şi tot mai sus ne duc şi regizorii Pete Docter şi Bob Peterson alături de acest surprinzător protagonist, un morocănos bătrânel singuratic (pe alocuri îţi aminteşte de Clint Eastwood în Gran Torino) alături de care reuşesc să vorbească foarte subtil şi captivant despre speranţă, optimism şi un blajin şi molcom carpe diem.
Chiar dacă în cele 96 de minute ale filmului vedem o mulţime din beteşugurile vârstei a treia, Up e departe de a fi un film pentru cinefilii seniori. Alături de Carl (Edward Anser), care decide să-şi cedeze într-un mod foarte original micul lot de pământ investitorilor imobiliari hotărâţi să-l înconjoare cu o armată de zgârâie-nori, îl vedem pe micul Russell (Jordan Nagai), un "explorator al sălbăticiei" disperat să ajute un vârstnic din simplul motiv că insigna pentru această importantă implicare în viaţa comunităţii e singura care-i mai lipseşte din banderola de pe piept. După ce se loveşte de refuzul sistematic al vecinului său, Russell va ajunge să-i dea bătrânului un ajutor mult mai preţios decât un sprijin pentru veşnicele traversări ale străzii sau ale propriei curţi.
Aproape că nici nu mai e nevoie să prezentăm subiectul filmului, pe care îl poţi intui de la o privire aruncată afişului: Carl îşi face casa să zboare cu ajutorul a mii de baloane colorate şi porneşte într-o călătorie spre Paradise Falls, locul visat timp de o viaţă întreagă de blânda lui soţie, Ellie. E un voiaj aventuros, dar şi o datorie. Şi poate o încercare de a-şi cere iertare pentru o viaţă aflată sub semnul timpului viitor şi-al unui perpetuu "cândva": "cândva vom ajunge şi la Paradise Falls", îşi zic tinerii Ellie şi Carl, fără să le treacă prin minte că micile probleme ale vieţii îi vor face să amâne la nesfârşit mult-doritul voiaj. Un montaj de câteva minute cu Ellie şi Carl aşteptând ani de zile să-şi completeze albumul cu fotografii "aventuriere" va fi probabil cel mai emoţionant pe care-l vei vedea anul acesta la cinema.
Dacă Wall-E avea un consistent mesaj ecologic (de la grecescul "oikos", adică "locuinţă", "casă", prin urmare termen valabil şi pentru Up), noua animaţie are un consistent mesaj terapeutic. Obligatoriu de revăzut periodic şi mai ales atunci când grijile, sughiţurile financiare sau atât de prezenta lene ne fac să amânăm indefinit o călătorie, vizitarea unui prieten vechi, îndeplinirea unui vis. Mai mult decât un "mai bine mai târziu decât niciodată", Up este o sfâşietoare (şi, repet, amuzantă) invitaţie la "acum". Deloc contemplativ, căci Russell şi Carl vor da peste o mulţime de pericole în periplul lor spre unul dintre cele mai spectaculoase peisaje din America de Sud, Up îmbină excelent umorul, aventura şi emoţia.
UP mi-a adus aminte de un alt film despre promisiuni, amânări, datorii şi sfâşietoare răsplătiri. Este vorba de Flori de cireş/Kirschbluten - Hanami, lungmetrajul nemţoaicei Doris Dorrie inclus şi în programul Festivalului de film european. Mai puţin inventiv decât Carl, bătrânul Rudi din filmul lui Dorrie zboară cu avionul spre Japonia, o altă destinaţie exotică, unde, îmbrăcat în hainele soţiei sale decedate şi cu imaginea ei în minte se plimbă printre cireşii înfloriţi şi-şi alină sufletul îndurerat, cu ajutorul acestei penitenţe molcome printre mulţimile vesele de japonezi. Dacă Flori de cireş este o dramă pe care mulţi au considerat-o exagerată şi lacrimogenă (obligându-ne să-i contrazicem cu vehemenţă), Up ponderează aparent tristul voiaj al septuagenarului cu giumbuşlucurile mult mai tânărului său însoţitor, reuşind un film distractiv şi emoţionant atât pentru preşcolari cât şi pentru străbunici. Câini vorbitori, o gigantică pasăre multicoloră şi un villain obsedat să-şi completeze colecţia de fosile cu scheletul acesteia dau şi mai multă culoare acestei animaţii obligatorii.
În sus şi tot mai sus ne duc şi regizorii Pete Docter şi Bob Peterson alături de acest surprinzător protagonist, un morocănos bătrânel singuratic (pe alocuri îţi aminteşte de Clint Eastwood în Gran Torino) alături de care reuşesc să vorbească foarte subtil şi captivant despre speranţă, optimism şi un blajin şi molcom carpe diem.
Chiar dacă în cele 96 de minute ale filmului vedem o mulţime din beteşugurile vârstei a treia, Up e departe de a fi un film pentru cinefilii seniori. Alături de Carl (Edward Anser), care decide să-şi cedeze într-un mod foarte original micul lot de pământ investitorilor imobiliari hotărâţi să-l înconjoare cu o armată de zgârâie-nori, îl vedem pe micul Russell (Jordan Nagai), un "explorator al sălbăticiei" disperat să ajute un vârstnic din simplul motiv că insigna pentru această importantă implicare în viaţa comunităţii e singura care-i mai lipseşte din banderola de pe piept. După ce se loveşte de refuzul sistematic al vecinului său, Russell va ajunge să-i dea bătrânului un ajutor mult mai preţios decât un sprijin pentru veşnicele traversări ale străzii sau ale propriei curţi.
Aproape că nici nu mai e nevoie să prezentăm subiectul filmului, pe care îl poţi intui de la o privire aruncată afişului: Carl îşi face casa să zboare cu ajutorul a mii de baloane colorate şi porneşte într-o călătorie spre Paradise Falls, locul visat timp de o viaţă întreagă de blânda lui soţie, Ellie. E un voiaj aventuros, dar şi o datorie. Şi poate o încercare de a-şi cere iertare pentru o viaţă aflată sub semnul timpului viitor şi-al unui perpetuu "cândva": "cândva vom ajunge şi la Paradise Falls", îşi zic tinerii Ellie şi Carl, fără să le treacă prin minte că micile probleme ale vieţii îi vor face să amâne la nesfârşit mult-doritul voiaj. Un montaj de câteva minute cu Ellie şi Carl aşteptând ani de zile să-şi completeze albumul cu fotografii "aventuriere" va fi probabil cel mai emoţionant pe care-l vei vedea anul acesta la cinema.
Dacă Wall-E avea un consistent mesaj ecologic (de la grecescul "oikos", adică "locuinţă", "casă", prin urmare termen valabil şi pentru Up), noua animaţie are un consistent mesaj terapeutic. Obligatoriu de revăzut periodic şi mai ales atunci când grijile, sughiţurile financiare sau atât de prezenta lene ne fac să amânăm indefinit o călătorie, vizitarea unui prieten vechi, îndeplinirea unui vis. Mai mult decât un "mai bine mai târziu decât niciodată", Up este o sfâşietoare (şi, repet, amuzantă) invitaţie la "acum". Deloc contemplativ, căci Russell şi Carl vor da peste o mulţime de pericole în periplul lor spre unul dintre cele mai spectaculoase peisaje din America de Sud, Up îmbină excelent umorul, aventura şi emoţia.
UP mi-a adus aminte de un alt film despre promisiuni, amânări, datorii şi sfâşietoare răsplătiri. Este vorba de Flori de cireş/Kirschbluten - Hanami, lungmetrajul nemţoaicei Doris Dorrie inclus şi în programul Festivalului de film european. Mai puţin inventiv decât Carl, bătrânul Rudi din filmul lui Dorrie zboară cu avionul spre Japonia, o altă destinaţie exotică, unde, îmbrăcat în hainele soţiei sale decedate şi cu imaginea ei în minte se plimbă printre cireşii înfloriţi şi-şi alină sufletul îndurerat, cu ajutorul acestei penitenţe molcome printre mulţimile vesele de japonezi. Dacă Flori de cireş este o dramă pe care mulţi au considerat-o exagerată şi lacrimogenă (obligându-ne să-i contrazicem cu vehemenţă), Up ponderează aparent tristul voiaj al septuagenarului cu giumbuşlucurile mult mai tânărului său însoţitor, reuşind un film distractiv şi emoţionant atât pentru preşcolari cât şi pentru străbunici. Câini vorbitori, o gigantică pasăre multicoloră şi un villain obsedat să-şi completeze colecţia de fosile cu scheletul acesteia dau şi mai multă culoare acestei animaţii obligatorii.
