Părerea criticului
Un film de război în toată regula, captivant în felul în care un film de Hollywood este, cu desfăşurări de forţe şi multe prim planuri pe chipuri, pe soldaţi evisceraţi şi feţe cu mimica agoniei. Această apropiere parcă te pune în tranşee, alături de combatanţi. Tot momentul cu cei 250 de cadeţi de la Kremlin, trimişi să lupte doar cu baionete contra tancurilor nemţeşti, are atâtea planuri strânse încât te simţi sufocat, parcă fără nicio şansă de scăpare. Un câmp cu cadavre acoperit treptat de zăpadă e una dintre imaginile memorabile ale filmului. Ca şi toată scena atacării vasului cu răniţi, copii şi bătrâni ruşi de către trei Ju 87 Stukas nemţeşti. Filmul pare mai mult o succesiune de momente cu o mare încărcătură dramatică decât o curgere fluidă a unei poveşti. Momentele ne sunt livrate ca nişte proiectile, iar viziunea lui Mihalkov este de multe ori părtinitoare. Regizorul renunţă la stilul său vizual cu tente pastorale din primul Burnt, cu peisajul unei după-amieze tihnite de vară. Nu mai avem parte, ca în prima parte, de o dramă de tip cehovian, unde doar meteori luminoşi care străbat cerul prevestesc ceva rău.

Acţiunea din The Exodus - Burnt by the Sun 2 are loc la cinci ani după ce soarta generalui Kotov şi a familie sale s-au schimbat iremediabil. La începutul războiului, Kotov scapă ca prin minune din lagărul de muncă unde ajunsese după condamnare. Autorităţile îl cred mort şi îi pierd urma, iar el se înrolează ca simplu soldat într-un batalion de voluntari, ajungând pe front. Gestul e făcut şi pentru că el crede că soţia lui, Marusia, şi fiica, Nadia, nu mai sunt în viaţă. Lucrurile nu stau deloc aşa. Cele două femei trăiesc, iar Nadia - asistentă medicală - îşi caută tatăl în lung şi în lat. Ea este jucată chiar de fiica regizorului.

Urmează un salt în anul 1943. Maiorul NKVD Arsentiev, duşmanul de moarte al lui Kotov, omul responsabil pentru arestarea şi condamnarea lui, primeşte un ordin de la Stalin însuşi: să-l găsească pe fostul general. Dar va trebui s-o facă într-o ţară devastată de război.
Secvenţa de final a filmului, deşi profund umană (şi din păcate melodramatică) - erotizează fără să fie cazul. Spectatorul nu înţelege de ce regizorul particularizează în acest fel, când o imagine cu soldaţi pe câmpul de luptă, încet-încet acoperiţi de zăpadă ar fi fost mult mai semnificativă. În felul acesta spectatorul nu mai ştie care e codul de lectură, sperând doar că o continuare va explica alegerea pe care a făcut-o Mihalkov.

The Exodus- Burnt by the Sun 2 a fost achiziţionat de Independenţa Film şi va fi lansat în cinematografele româneşti în 2011.