Iar a scris cineva sinopsisul de la alt film.
Casa vecinilor de peste drum a “rămas în picioare”.
Casa părintească a fost demolată.
Tovarășului Neagu Neagu i-a fost repartizată o cameră în apartamentul fetei sale.
Băiatul Radu Neagu, inginer constructor de hidrocentrale îl găzduiește o noapte pe tatăl său, iar dimineață tatăl nu mai era în apartament.
De obicei părinții își pierd copii, în acest film, Radu -căsătorit și cu copil de aproximativ șase ani - își pierde tatăl.
Și cinemagia l-a pierdut din distribuție pe actorul care a interpretat rolul TATĂLUI, tovarășul Neagu Neagu.
De asemenea a pierdut-o și pe actrița care a interpretat rolul fetei lui Neagu Neagu, sora lui Radu Neagu.
Mă mir că nu l-a pierdut și pe Radu Neagu din distribuție.
În loc să se mai ducă în vacanță la mare, Radu își caută tatăl.
mitza2003ro
pe 15 Mai 2024 13:08
Filmul acesta este departe de a fi o comedie. Este o dramă nostalgică cu multe învățături. Mie unul mi-a plăcut ca majoritatea filmelor de dinainte de revoluție.
connie_ciocoiu
pe 04 Decembrie 2023 15:54
Filmul ăsta, transmis acum pe Prima Comedy, nu e comedie. E un film prost, cu un dialog prost, repezit, un post-sincron jalnic... Chiar nu înţeleg de ce toate filmele din vremea aceea aveau această hibă cumplită... Cu dialogurile repezite şi greu de înţeles. NU erau normale, totul era aiurea... Cum a putut Blaier să facă un film cu atâtea defecţiuni de sunet?
user-60201182b8735
pe 13 Mai 2023 20:16
Un film frumos un regizor celebru vorbim aici de Andrei Blair cu actori de marcă
sorin_bacanu
pe 22 Mai 2017 23:33
Ador filmele vechi de calitate, dar aceasta compozitie trista filmata intr-un asa mare hal pe niste camere din 56 in 88 este o grava bataie de joc asupra unor astfel de actori nemuritori unici. Ok "regimul" dar..pe bune?
brod
pe 21 Mai 2017 08:22
nu vă lăsați păcăliți că ar fi comedie. nu e... cam nimic. o poveste artificială, prin care ăăBlaier a reușit să acopere foarte bine ideea populară „tataie, te caută moartea pe-acasă”. filmul a fost aprobat pentru că tovarășul Dulea și compartimentul său de cenzori (Serafim, Anghel Bâtlan) l-a considerat potrivit ca propagandă pentru ideea de a se lepăda de bătrâni... prea îngroșau cozile.
Vegetarian
pe 06 Octombrie 2015 06:01
Batrani probeleme = copii trebuie sa aibe grija de parinti conform legii dar nu au voie sa le interzica sa plece pt ca risca sa fie condamnati pt sekestrare . Dupa ce parintii fac atacuri cerebrale copii trebuie sa le plateasca batranilor intretinerea , medicamentele pampersuri , dar nu au voie sa le interzica sa isi vanda averea sa cumpere si sa bea alcool singur sau cu prietenii , sa mance prajeli , grasimi , sa fumeze etc , kiar daca doctorul le interzice .
In acest film Marcel Iureş apare intrunul din cele mai bune roluri in care a aparut .
Acest film este reluat periodic si difuzat online la Tvr 2 . A fost in octombrie 2015 .
Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..
alex_il_fenomeno
pe 15 Iunie 2011 16:55
un film care nu are cum sa nu iti placa , avand in vedere simplitatea subiectului si actorii uriasi care joaca in el ! nu exceleaza , dar te impresioneaza prin realismul si dramatismul de care da dovada !
xerses
pe 20 Mai 2011 12:58
Imi place sa-l vad pe Iures si Vasilescu.Filmul este bunicel.
caroldaniel67
pe 30 Aprilie 2010 11:18
Un film bunicel pentru acele vremuri. Iar Iures incepea sa isi dea masura talentului sau...