Părerea criticului
Valerian și orașul celor o mie de planete rulează în premieră pe marile noastre ecrane, aducând - în răcoarea sălii de cinema - o saga spațială luxuriantă, o lume a viitorului spectaculoasă, perfect închegată, cu unele idei ingenioase, altele trăsnite, personaje extraterestre cu reacții pur umane și câteva similitudini cu SF-ul Al cincilea element.
Inventivitatea mereu surprinzătoare a lui Luc Besson s-a centrat aproape exclusiv și în cele mai mici detalii pe aspectul acestor noi lumi pe care le descoperim pe parcursul filmului și pe aspectul personajelor (rezultatul a patru ani de munca a unei întregi echipe de ilustratori, desenatori care au predat un storyboard după care au lucrat departamentele de scenografie, costume, efecte speciale etc). E o defilare captivantă de planete, spații futuriste, extratereștri, o exhibare a virtuozitătii departamentelor de efecte vizuale (aproape 3000 de efecte), de protetică, scenografie, costume etc. Cel mai captivant loc - Piața Mare Interdimensională. Accesul în Piață se face printr-un mod aparent la îndemână dar totuși trăsnit/ingenios (așteptăm și noi inventarea ochelarilor care să ne facă să vedem lucrurile ce coexistă cu noi, dar sunt deocamdată imperceptibile ochiului).
Filmul începe cu o secvență fără dialog: andocarea unei capsule Apollo pe stația spațială sovietică Soyuz, apoi vedem sute de alte nave spațiale, din diverse țări mai întâi, apoi din alte lumi, alăturându-se timp de secole întregi pentru a forma Alpha Space Station. Pentru această secvență, Besson a ales melodia lui David Bowie „Space Oddity”, pentru a ancora spectatorii pe măsură ce îi transportă într-un viitor spectaculos.
Pe de altă parte, însă, plotul în sine, misiunea propriu-zisă a celor doi agenți spațiali, e relativ superficial construit, nesatisfăcător pentru iubitorii de thrillere polițiste; schematismul intrigii, fără twisturi reale, fac povestea ușor de înțeles și de către un public de 10-12 ani. O altă greșeală e construirea unei așteptări mari (și eronate) în jurul villain-ului; care, mai mult, este relativ rapid deconspirat.
Misterul din centrul orașului Alpha, o forță întunecată ce amenință existența pașnică a Orașului celor o mie de planete, e detectată pe monitoarele armatei ca o minge radioactivă, „care crește”. Să ne amintim că în Al cincilea element Pământul era de asemenea amenințat de o minge de foc care creștea în diametru, înghițind totul în cale.
Agenții Valerian și Laureline sunt cool, în costumele lor care arată ca o armură High tech. Sunt în continuă mișcare, Luc Besson însuși aduce mult nerv și ritm narațiunii, și se șicanează mereu (vorba francezului, Qui s'aime se taquine); Valerian e un cuceritor, având o listă întreagă de „victime” feminine, iar Laureline îi ține piept în eforturile lui de a o cuceri. Dar, în adâncul sufletului, e o sentimentală, fragilă, și - în timp ce va salva Universul - se va îndrăgosti definitiv. Jocul acesta dintre duritate și fragilitate am întâlnit-o la toate eroinele lui Luc Besson.
Dincolo de faptul că Dane DeHaan este un actor inteligent, care ne-a cucerit cu jocul său din horror-ul fantasy A Cure for Wellness, aici nu emană maturitatea, masculinitatea și autoritatea pe care personajul lui, un polițist/agent spațial de elită, ar trebui să le aibă. Pe de altă parte, Cara Delevingne, în pofida dârzeniei date figurii sale de către sprâncenele groase, emană un soi de superficialitate care - din nou - o fac ne-credibilă în rolul uneia dinte cele mai competente polițiste spațiale din univers. Cei doi par doi adolescenți puși pe șotii înconjurați de adulți care iau lucrurile în serios. Luc Besson a contat probabil mai mult pe tinerețea și frumusețea celor doi actori când le-a dat aceste speciale roluri.
Interesantă este, însă, contraponderea pe care personajele lui Ethan Hawke și Rihanna o oferă cuplului Valerian - Laureline. Ethan Hawke portretizează rolul peştelui lui Bubble (Rihanna), Jolly. Bubble este o imigrantă pe Alpha, ostatica lui Jolly. Deși cu o prezență restrânsă pe ecran, cele două personaje sunt memorabile. Mai mult, Bubble ne amintește de Diva Plavalaguna din Al cincilea element. Când Valerian se aventurează într-un cartier rău-famat de pe Alpha, Paradise Alley, districtul de plăceri interzise, facem cunoștință cu cei doi. Bubble este un extraterestru-moluscă în stare să ia orice formă dorește. În plus, poate recita din Shakespeare, Moliere, Rimbaud. Numărul de dans la bară al lui Bubble, cu succesiunea de costume pe care le schimbă într-o clipă, filmat într-o lumină catifelată, blândă, prin contrast cu cea folosită în Paradise Alley, mai tăioasă, plus discuția despre condiția imigrantului fără o identitate, plus faptul că Bubble devine unul dintre aliații lui Valerian, fac din personajul Rihannei unul pe care îl vom ține minte.
Legat de ceilalți extratereștri, nu putem trece cu vederea similitudinea dintre rasa Mul/Perlele, aflate în centrul plotului din filmul Valerian, și rasa Na'vi din Avatarul lui James Cameron. Asemenea extratereștrilor de pe Pandora, rasa Mul trăiește în comuniune cu natura, respectându-și planeta în filmul Valerian.
Pe lângă aspectul fizic similar cu cel al aborigenilor Pandorei, The Pearls au un mod primitiv de a trăi - sunt culegători de perle, se deplasează sumar îmbrăcaţi, dar au o frumuseţe spirituală pe care Luc Besson a subliniat-o cu o idee ingenioasă - preiau starea de spirit a celor din jur. În plus, dispoziția acestor extratereștri li se citește într-un mod inedit pe chip.
Tot la capitolul idei trăsnite intră și extratereștrii Doghan Daguis, o specie multilingvistică, care deține și vinde informații. Au doar 1,2 metri înălțime și trăiesc în trei, deținând pe porțiuni informația. Doar împreună pot oferi informația integrală.
Chiar dacă - în materie de premise realmente originale - Valerian și orașul celor o mie de planete nu aduce nimic nou, spectacolul vizual este impresionant și merită o vizită la cinema, pe ecran cât mai mare.
Inventivitatea mereu surprinzătoare a lui Luc Besson s-a centrat aproape exclusiv și în cele mai mici detalii pe aspectul acestor noi lumi pe care le descoperim pe parcursul filmului și pe aspectul personajelor (rezultatul a patru ani de munca a unei întregi echipe de ilustratori, desenatori care au predat un storyboard după care au lucrat departamentele de scenografie, costume, efecte speciale etc). E o defilare captivantă de planete, spații futuriste, extratereștri, o exhibare a virtuozitătii departamentelor de efecte vizuale (aproape 3000 de efecte), de protetică, scenografie, costume etc. Cel mai captivant loc - Piața Mare Interdimensională. Accesul în Piață se face printr-un mod aparent la îndemână dar totuși trăsnit/ingenios (așteptăm și noi inventarea ochelarilor care să ne facă să vedem lucrurile ce coexistă cu noi, dar sunt deocamdată imperceptibile ochiului).
Filmul începe cu o secvență fără dialog: andocarea unei capsule Apollo pe stația spațială sovietică Soyuz, apoi vedem sute de alte nave spațiale, din diverse țări mai întâi, apoi din alte lumi, alăturându-se timp de secole întregi pentru a forma Alpha Space Station. Pentru această secvență, Besson a ales melodia lui David Bowie „Space Oddity”, pentru a ancora spectatorii pe măsură ce îi transportă într-un viitor spectaculos.
Pe de altă parte, însă, plotul în sine, misiunea propriu-zisă a celor doi agenți spațiali, e relativ superficial construit, nesatisfăcător pentru iubitorii de thrillere polițiste; schematismul intrigii, fără twisturi reale, fac povestea ușor de înțeles și de către un public de 10-12 ani. O altă greșeală e construirea unei așteptări mari (și eronate) în jurul villain-ului; care, mai mult, este relativ rapid deconspirat.
Misterul din centrul orașului Alpha, o forță întunecată ce amenință existența pașnică a Orașului celor o mie de planete, e detectată pe monitoarele armatei ca o minge radioactivă, „care crește”. Să ne amintim că în Al cincilea element Pământul era de asemenea amenințat de o minge de foc care creștea în diametru, înghițind totul în cale.
Agenții Valerian și Laureline sunt cool, în costumele lor care arată ca o armură High tech. Sunt în continuă mișcare, Luc Besson însuși aduce mult nerv și ritm narațiunii, și se șicanează mereu (vorba francezului, Qui s'aime se taquine); Valerian e un cuceritor, având o listă întreagă de „victime” feminine, iar Laureline îi ține piept în eforturile lui de a o cuceri. Dar, în adâncul sufletului, e o sentimentală, fragilă, și - în timp ce va salva Universul - se va îndrăgosti definitiv. Jocul acesta dintre duritate și fragilitate am întâlnit-o la toate eroinele lui Luc Besson.
Dincolo de faptul că Dane DeHaan este un actor inteligent, care ne-a cucerit cu jocul său din horror-ul fantasy A Cure for Wellness, aici nu emană maturitatea, masculinitatea și autoritatea pe care personajul lui, un polițist/agent spațial de elită, ar trebui să le aibă. Pe de altă parte, Cara Delevingne, în pofida dârzeniei date figurii sale de către sprâncenele groase, emană un soi de superficialitate care - din nou - o fac ne-credibilă în rolul uneia dinte cele mai competente polițiste spațiale din univers. Cei doi par doi adolescenți puși pe șotii înconjurați de adulți care iau lucrurile în serios. Luc Besson a contat probabil mai mult pe tinerețea și frumusețea celor doi actori când le-a dat aceste speciale roluri.
Interesantă este, însă, contraponderea pe care personajele lui Ethan Hawke și Rihanna o oferă cuplului Valerian - Laureline. Ethan Hawke portretizează rolul peştelui lui Bubble (Rihanna), Jolly. Bubble este o imigrantă pe Alpha, ostatica lui Jolly. Deși cu o prezență restrânsă pe ecran, cele două personaje sunt memorabile. Mai mult, Bubble ne amintește de Diva Plavalaguna din Al cincilea element. Când Valerian se aventurează într-un cartier rău-famat de pe Alpha, Paradise Alley, districtul de plăceri interzise, facem cunoștință cu cei doi. Bubble este un extraterestru-moluscă în stare să ia orice formă dorește. În plus, poate recita din Shakespeare, Moliere, Rimbaud. Numărul de dans la bară al lui Bubble, cu succesiunea de costume pe care le schimbă într-o clipă, filmat într-o lumină catifelată, blândă, prin contrast cu cea folosită în Paradise Alley, mai tăioasă, plus discuția despre condiția imigrantului fără o identitate, plus faptul că Bubble devine unul dintre aliații lui Valerian, fac din personajul Rihannei unul pe care îl vom ține minte.
Legat de ceilalți extratereștri, nu putem trece cu vederea similitudinea dintre rasa Mul/Perlele, aflate în centrul plotului din filmul Valerian, și rasa Na'vi din Avatarul lui James Cameron. Asemenea extratereștrilor de pe Pandora, rasa Mul trăiește în comuniune cu natura, respectându-și planeta în filmul Valerian.
Pe lângă aspectul fizic similar cu cel al aborigenilor Pandorei, The Pearls au un mod primitiv de a trăi - sunt culegători de perle, se deplasează sumar îmbrăcaţi, dar au o frumuseţe spirituală pe care Luc Besson a subliniat-o cu o idee ingenioasă - preiau starea de spirit a celor din jur. În plus, dispoziția acestor extratereștri li se citește într-un mod inedit pe chip.
Tot la capitolul idei trăsnite intră și extratereștrii Doghan Daguis, o specie multilingvistică, care deține și vinde informații. Au doar 1,2 metri înălțime și trăiesc în trei, deținând pe porțiuni informația. Doar împreună pot oferi informația integrală.
Chiar dacă - în materie de premise realmente originale - Valerian și orașul celor o mie de planete nu aduce nimic nou, spectacolul vizual este impresionant și merită o vizită la cinema, pe ecran cât mai mare.
