Părerea criticului
Toto, cocoşelul cel viteaz este o producţie mexicană – titlul original este Un gallo con muchos huevos – ce trimite spectatorii mari şi mici într-o lume a animalelor extrem de pestriţă şi animată, în care victoria este de partea celor ambiţioşi, iar distracţia brută, fără complicaţii şi fineţuri, susţine vizual şi auditiv povestea.
Cocoşelul Toto creşte înconjurat de prieteni şi se visează nu un cântăreţ al locului, care să trezească cu vocea-i puternică şi melodioasă toate animalele, ci un mare campion al luptelor pentru cocoşi. Un singur lucru îl împiedică să-şi realizeze visul: teama de eşec. Când află însă că ferma ar putea să cadă în mâinile unui alt stăpân – pentru că actuala proprietară, Bunicuţa, nu mai face faţă datoriilor, Toto acceptă, ajutat de gaşca sa devotată, drumul anevoios al luptătorului, pentru a-i câştiga Buncii dreptul de a-şi păstra ferma, dar şi pentru a ţine laolaltă marea familie a animalelor locului.
Animaţia pare să fie o fabulă modernă, ce a încorporat în acţiune o mulţime de elemente recognoscibile ale culturii pop: supereroi, întreceri rap, răufăcători aidoma celor din filmele cu mafioţi, senzualitatea divelor de salon, trimiteri la personaje celebre, precum Rocky Balboa… Sigur, multe dintre aceste „mărci” nu vor fi recunoscute de copii, aşa cum multe dintre stereotipurile prezentate nu îi vor deranja, ci îi vor face să râdă în hohote (cum a fost cazul la avanpremieră, unde puştii mai agitaţi au umplut sala de zgomote ce reflectau glumele ori scenele exagerate).
Există însă în poveste şi elementul romantic – de Toto se îndrăgosteşte lulea Di, găinuşa al cărui tată este nimeni altul decât Don Poncho, un fost mare campion al luptelor de cocoşi - multiplicat însă, de prea multe ori, la nivelul altor cupluri animaliere. Iar cum găinuşele rămân la simple şi nevinovate manifestări ale dragostei, este de amendat totuşi reprezentarea unui sărut franţuzesc pe care două ouşoare partenere îl execută la vedere, aspect pe care (uşor de asimilat de către cei mici datorită includerii sub formă de glumă) părinţii ar fi preferat să nu fie nevoiţi să îl explice atât de prematur copiilor de grădiniţă şi scoală primară, atraşi de aventurile lui Toto şi ale prietenilor săi de la fermă.
Fără a avea pretenţia unui film cu morală profundă, Toto, cocoşelul cel viteaz ancorează în lumea competitivităţii şi a dragostei, iar evoluţia eroului este presărată la tot pasul de momente amuzante şi foarte multe dialoguri între, de alfel, multele personaje. Pe alocuri ameţitor, pe alocuri excentric, Toto vă va face să uitaţi pentru o oră şi jumătate, alături de cei mici, de pregătirile pentru Crăciun ori treburile neîncheiate încă la serviciu.
Cocoşelul Toto creşte înconjurat de prieteni şi se visează nu un cântăreţ al locului, care să trezească cu vocea-i puternică şi melodioasă toate animalele, ci un mare campion al luptelor pentru cocoşi. Un singur lucru îl împiedică să-şi realizeze visul: teama de eşec. Când află însă că ferma ar putea să cadă în mâinile unui alt stăpân – pentru că actuala proprietară, Bunicuţa, nu mai face faţă datoriilor, Toto acceptă, ajutat de gaşca sa devotată, drumul anevoios al luptătorului, pentru a-i câştiga Buncii dreptul de a-şi păstra ferma, dar şi pentru a ţine laolaltă marea familie a animalelor locului.
Animaţia pare să fie o fabulă modernă, ce a încorporat în acţiune o mulţime de elemente recognoscibile ale culturii pop: supereroi, întreceri rap, răufăcători aidoma celor din filmele cu mafioţi, senzualitatea divelor de salon, trimiteri la personaje celebre, precum Rocky Balboa… Sigur, multe dintre aceste „mărci” nu vor fi recunoscute de copii, aşa cum multe dintre stereotipurile prezentate nu îi vor deranja, ci îi vor face să râdă în hohote (cum a fost cazul la avanpremieră, unde puştii mai agitaţi au umplut sala de zgomote ce reflectau glumele ori scenele exagerate).
Există însă în poveste şi elementul romantic – de Toto se îndrăgosteşte lulea Di, găinuşa al cărui tată este nimeni altul decât Don Poncho, un fost mare campion al luptelor de cocoşi - multiplicat însă, de prea multe ori, la nivelul altor cupluri animaliere. Iar cum găinuşele rămân la simple şi nevinovate manifestări ale dragostei, este de amendat totuşi reprezentarea unui sărut franţuzesc pe care două ouşoare partenere îl execută la vedere, aspect pe care (uşor de asimilat de către cei mici datorită includerii sub formă de glumă) părinţii ar fi preferat să nu fie nevoiţi să îl explice atât de prematur copiilor de grădiniţă şi scoală primară, atraşi de aventurile lui Toto şi ale prietenilor săi de la fermă.
Fără a avea pretenţia unui film cu morală profundă, Toto, cocoşelul cel viteaz ancorează în lumea competitivităţii şi a dragostei, iar evoluţia eroului este presărată la tot pasul de momente amuzante şi foarte multe dialoguri între, de alfel, multele personaje. Pe alocuri ameţitor, pe alocuri excentric, Toto vă va face să uitaţi pentru o oră şi jumătate, alături de cei mici, de pregătirile pentru Crăciun ori treburile neîncheiate încă la serviciu.
