Comentarii Comentează
  • El_KaPpa
    pe 14 Mai 2020 15:47
    Pana la un anumit punct este un film care functioneaza destul de natural si ofera un gram de nostalgie si momente foarte simpatice pentru unii ca mine care au crescut in acele vremuri. Mai departe insa, cand incearca sa fie prea serios si sa schimbe genul, se cam pierde din credibilitate si parca te simti deconectat de la ceva placut.
    Per total nu-i deloc timp pierdut, dar nici ceva ce nu poti trece cu vederea.
  • user-5e9b8b2ac993d
    pe 19 Aprilie 2020 02:25
    In general sunt haiter cand vine vorba de filmul romanesc, insa acesta m-a surprins total. M-a captivat total partea a doua, iar regizorul a făcut din mine exact ce si-a propus.

    Felicitari Radu si echipei!
  • mirodoni
    pe 22 Mai 2017 23:46
    VARA S-A SFÂRȘIT sau SFÂRȘITUL VERII
    http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1650581#post1650581

    Se pare că Radu Potcoavă s-a specializat în filme cu copii. I-am mai văzut câteva scurtmetraje, cam pe aceeași temă – cartierul. Destul de bine realizate, ca regie, unii ar spune că și scenariile erau suficient de bine închegate. Eu, însă, ca spectator, îmi pun problema: pentru cine au fost făcute? Făcute cu bani de la CNC! Deși sunt filme cu copii, nu pot fi prezentate copiilor!

    Nici lungmetrajul „Vara s-a sfârșit” nu este pentru copii, după cum spunea și „bunica” din film, la proiecția de lansare. De ce oare cineaștii noștri nu fac filme care să poată fi vizionate și de copii, mai ales când joacă și mici actori, și chiar joacă bine?! Gurile rele spun că singura explicație ar fi că nu le pasă, pentru că, nefiind banii lor, nu-i interesează numărul de spectatori.

    În acest al treilea lungmetraj al lui Radu Potcoavă, un băiat de cartier, firește, cartierul natal al regizorului - Colentina, vine la bunica lui în Cernavodă. Cu bicicletă cu tot! Asta n-ar fi de mirare, dar nu prea știa cum să ajungă la destinație. Așa că cere informații unui băștinaș, un alt puști cam de vârsta lui. Astfel, între aceștia i-a naștere o prietenie trainică, deși între ei erau diferențe remarcabile de educație și preocupări. Părinții constănțeanului îl țineau din scurt, pe când ai șmecherașului îl lăsaseră de izbeliște și erau prin țări străine.

    Pentru a justifica prietenia celor doi copii, scenarista Cristina Bilea „ilustrează” câteva momente, cum ar fi lecția de mers cu bicicleta, iar pentru a mări contrastul îl prezintă pe provincial, Mircică, de-a dreptul „înapoiat”, deși mama lui era medic, dar „studios”, umblând cu un imens atlas sub braț, interesat fiind de eclipsa de soare care urma să aibă loc în acel an, 1999. Și acesta un pretext didacticist și ilustrativist, ca toată primă parte a filmului, destul de lungă și inutilă.

    Partea a doua nu drege busuiocul, ba aș zice că, dimpotrivă!
    Într-un miez de noapte, lui Alex, bucureșteanul, îi vine o idee mortală și se duce la Mircică să-i propună punerea în aplicare. Desigur, putea aștepta până dimineață, dar era un pretext pentru scenaristă să „ilustreze” atitudinea părinților. Planul era „simplu”: să-și simuleze răpirea pentru a-l determina pe tatăl lui să revină în țară. Ca și cum la noi în fiecare zi sunt răpiți copiii iar părinții plătesc recompense! Mircică nu prea e de acord, considerând că e destul de periculos, dar prietenul lui, Alex, se supără și-i zice: du-te-n p...la mea! La așa vorbe grele, Mircică acceptă.

    Acum nu-i vorbă că puștiul se dădea mare, pentru că nu avea încă acea dotare, ci doar o puțulică, ci că Ministerul Educației, pe bună dreptate, nu va recomanda diriginților filmul. Pe de altă parte, nici cei doi cineaști, nici cei doi actorași se pare că nu au auzit de teoria criticului D. I. Suchianu, care spune că din cele 50 de funcții pe care cuvântul le are într-un film, lipsește redarea adevărului/realității. Altfel spus, nu redarea mecanică a vocabularului contează, ci scopul urmărit. Mult mai multă greutate ar fi avut o replică de genul: „Mă gândeam eu că ești un laș!” Filmul ar fi devenit „și pentru copii”, și s-ar fi întărit semnificația titlului „Vara s-a sfârșit” care vrea să spună că s-a sfârșit copilăria cu această experiență. Deși mai corect ar fi fost „Sfârșitul verii”, pentru că ar sugera sfârșitul unei etape și începutul alteia.

    Mircică îl leagă pe Alex de un stâlp în subsolul unei mori părăsite și-l pozează cu un polaroid. Numai că sunt surprinși exact de cine nu trebuia și Mircică își lasă prietenul legat la moară. Colac peste pupăză, își scrântește și-o gleznă, așa că nu poate reveni decât peste câteva zilele, când găsește o grămadă de pietriș peste chepengul beciului. Îi spune paznicului, dar acesta îl ia la șuturi.

    Aici este absurdul involuntar al poveștii. Oricât de rigizi ar fi fost părinții lui Mircică, nu justifică tăcerea acestuia, cu prețul îngropării de viu a prietenului său. Trebuie spus că nu avea pe unde să fi ieșit de acolo. Deși, scenarista ne lasă libertatea să ne imaginăm că poate, totuși, a ieșit cumva, marșând pe „mustrările de conștiință” și, astfel, „pedepsirea” lui Mircică.

    Astfel se ratează un subiect deosebit de important, respectiv disperarea unui copil de a-și aduce părinții acasă.

    Pentru a scrie un scenariu nu este suficientă o diplomă, trebuie să cunoști viața. Personajele sunt construite în acest caz exact pe dos. Filmul nu trebuia să se ocupe mai mult de jumătate din timp pe întemeierea unei prietenii între cei doi băieți, chiar și cu firi și educație diferite, nu asta ne interesa. Important era că Mircică încearcă să-l ajute pe prietenul său să fie cu părinții lui. Nu Mircică trebuia să fie cel care știe cum se înscenează o răpire, sau tehnici de luptă, pentru că, mai mult ca sigur, părinții nu-i permiteau să se uite la televizor la astfel de filme, ci Alex. Alex, deși departe de ai lui, trebuia să fie, așa cum se întâmplă adesea, inteligent, dar lipsit de îndrumare. El, șmecherașul de București, trebuia să-i bată pe micuții provinciali, cu șef cu tot, nu invers. Modul cum se impune Mircică, băiatul cuminte și citit, în fața găștii e de-a dreptul hilar. De unde până unde? Astfel, cele două „cafturi” nu au niciun rost, dar puteau avea!

    Nici „meșterul la toate”, care le repară bicicleta, nu are niciun rost ca personaj, dacă Mircică nu i-a cerut ajutorul când a fost în impas. Luxarea gleznei este un pretext scenaristic penibil, ca să justifice imposibilitatea băiatului să-și salveze prietenul. Putea avea și piciorul amputat, și tot trebuia să reușească. „Tăcerea” cu riscul morții nu se susține nicicum. Singura situație plauzibilă ar fi fost să cadă de pe ruinele morii și să stea câteva zile în comă, timp în care moara era demolată prin dinamitare. Dramatismul se dubla, iar povestea era perfect veridică. De la o bună intenție se ajungea la dramă, în lipsa unei gândiri mature.

    Nu „mustrările de conștiință” trebuiau să fie miza filmului, ci necesitatea ca toți copii să aibă părinții aproape. Și nu numai la propriu, ci și la figurat! Pentru că Mircică, deși locuia cu părinții lui în aceeași casă, între ei era o distanță imensă. Singura scenă memorabilă, adevărată și bine jucată este cea în care puștiul vine plângând la tatăl lui să-i spună că a făcut „un lucru rău”. Și, din păcate, sunt mulți, foarte mulți părinți care nu-și cunosc proprii copii, nu-s capabili să deosebească o lamentare sau un răsfăț de un plâns sincer. Tânărul interpret reușește o performanță rară pentru acel moment. Cu atât mai mult este pusă în evidență opacitatea tatălui, care îl întreabă repetitiv și retoric „si-acum de ce plângi?!” Evident, și cu un ton care numai la destăinuiri nu-l îndemna pe copil!

    Ar fi fost de întrebat tânărul regizor, câte sute de scenarii a citit/respins până la ales pe acesta! La proiecția de promovare a spus că în copilărie a cunoscut o situație oarecum apropiată, și aceasta l-a determinat să accepte scenariul. Pentru români, sentimentalismul este o piatră care le atârnă de gât. Nu numai în cinematografie, ci în toate domeniile, inclusiv afaceri și politică.

    Și scenarista, Cristina Bilea, despre care n-am aflat nimic pe internet, ar fi trebuit întrebată câte scenarii a scris până când CNC i l-a aprobat pe acesta! Alți scenariști nu ajung nici în 20 de ani la CNC, pentru că nu le permite „regulamentul”.
  • GeorgeCombii
    pe 16 Mai 2017 22:56
    Un film foarte bun ce recreeaza atmosfera pre-adolcescentei a anilor 90,2000. Filmul incepe bine dar dupa minutul 40 incepusem sa ma plictisesc. Dupa o ora insa actiunea ia o intorsatura neasteptata si filmul se re-trezeste atentia audientei, ultimele 30 de minute fiind foarte tensionate.

    Cat despre final, mie mi-a palcut. Au lasat publicul sa decida ce s-a intamplat. Si apropo, sa fim seriosi, Alex era legat cu bandaje ... .

    Actorii joaca bine, nu prea am ce zice aici. Filmul romnesc dispune de actori foarte buni.

    Ceea ce mi-a placut insa cel mai mult a fost soundtrack-ul, asa zis-ul "score" ce lipseste din majoritatea filmelor romanesti, dar nu si din "Vara s-a sfarsit", unde e si unul dintre punctele forte ale filmului. Se potriveste perfect cu fiecare scena din care face parte si amplifica atmosfera/emotia acesteia.

    Ce nu prea mi-au placut au fost hainele, nu prea pareau a haine din anul '99. Oricum, ce stiu eu in privinta asta ? Aveam 3 ani atunci. Aaa da, stema echipei Steaua Bucuresti ce apare in film nu a existat in anul 1999, atunci inca aveau stema veche. Cred ca in 2004,2005 au schimbat-o. Nu ca ar fi vreo gafa imensa.

    Cred ca merita incercat la cinema, mai bine decat sa dai banii pe filme hollywoodiene ce nu au nimic original... . Eu l-am vazut in Cinema City (Bucuresti Afi), am fost 6 persone in sala.
  • alex.sc.1975
    pe 06 Mai 2017 23:13
    Un film care nu merita sa fie vazut la cinema. Actiunea lenta, lipsa final.
  • coco_serban
    pe 06 Mai 2017 23:00
    Foarte dezamagit de regizor,scenarist..etc. O Idee buna pusa pe sticla intr-un mod ciudat.

    Jumatate de film este o poveste prelungita vietii celor doi copii, Dar cuprinsul dureaza foarte putin. Incheierea este jalnica! Finalul lasat in coada de peste , realitatea fiind alta. Profesionalismul regizorului lasa de dorit. Dupa mai multe filme pe care acest Radu P le-a reigizat, singura intrebare pe care as avea-o ar fi : tu chiar regizezi filmele pe WC?

    Nu inteleg graba pentru interpretarea scenariului. Negandirea fiucarui moment si mai ales a finalului.

    Acest film al lui Radu a fost si ultimul la care am cumparat bilet. Voi prefera sa evit filmele regizate de el.
  • lavvw
    pe 05 Mai 2017 19:19
    de ce toate filmele romanesti trebuie sa fie niste porcarii? avem atatea peisaje frumoase, oameni frumosi, dc nu se abordeaza si alte subiecte, sa fie ALTCEVA. numai porcarii filmate cu buget redus si teme idioate.
  • cinephile
    pe 29 Aprilie 2017 14:12
    Am văzut filmul la cinema Elvira Popescu. Mi-a plăcut jocul actoricesc, copiii și-au intrat foarte bine în roluri. Filmul mi-a captat atenția încă de la început. Deși sunt scene și cu nițel umor, tot o dramă rămâne. Mă așteptam să văd un alt final al filmului. Nu mi-a plăcut cum s-a terminat; cred că necesita totuși o continuare, căci filmul se termină prea brusc, prea dintr-o dată.