Vermiglio (2024)

Imagini elaborate pe muzică de Chopin și Vivaldi, frumusețe bucolică, curgeri eliptice. Excelenți copiii din film. Dar... e un ritm monoton și un fel de distanțare care distruge orice empatie.

Am simtit nevoia sa-l revad. Pentru ca la prima vizionare eram obosit, am si adormit in anumite momente si am pierdut secvente importante. Si nu e genul de film la care sa iti permiti sa adormi. Pentru ca amanuntele sunt cele conteaza. Mai mult decat cuvintele cele care sunt importante sunt privirile, sunt tacerile.Viata la tara intr-o lume marcata de razboi, pentru omul de rand razboiul nu este, nu poate fi niciodata benefic. Cu accent pe destinele feminine, e oarecum logic sa fie asa avand in vedere ca la pupitru e o regizoare si scenarista, Maura Delpero, care filmeaza si istoriseste in buna traditie a realismului italian. Istoriile personajelor ar trebui sa impresioneze, sa produca emotie insa istorisirea e parca prea rece, impersonala. Nimic memorabil in interpretarile actoricesti, poate cu exceptia lui Tommaso Ragno care mi-a adus aminte de Donald Sutherland, daca ar fi avut varsta necesara si ar mai fi fost printre noi acesta ar fi fost cel mai potrivit sa interpreteze rolul intr-un eventual remake.