Sinopsis

Un film plin de acțiune, cu o puternică încărcătură emoțională, "Lupta cu înălțimile" prezintă povestea tânărului alpinist Peter Garrett (Chris O'Donnell), care trebuie să ducă la bun sfârșit un efort extraordinar de salvare pe vârful K2, al doilea ca înălțime din lume. Confruntându-se atât cu posibilitățile sale fizice și psihice cât și cu elementele de nestăpânit ale naturii, Peter își riscă propria viață pentru a o salva pe sora sa, Annie (Robin Tunney), și echipa sa de alpiniști (Bill Paxton și Nicholas Lea) într-o cursă contra cronometru.

Cu ani în urmă, cei doi frați au fost devastați de un teribil accident de alpinism. Peter a optat atunci pentru decizia de a tăia frânghia tatălui lor pentru a se salva pe el și sora sa. În perioada care a urmat, Peter s-a izolat, devenind fotograf al naturii, iar Annie a urmat visul tatălui ei de a escalada cele mai înalte vârfuri montane din lume.

Acum, ea este captivă într-o crevasă situată la o altitudine de 7930 de metri - o zonă a morții dincolo de limita rezistenței la ascensiunea pe verticală, unde ființa umană nu poate supraviețui prea mult. Fiecare secundă contează în timp ce Peter își formează o echipă de alpiniști, printre care se află și bărbatul singuratic și excentric Montgomery Wick (Scott Glenn), pentru a escalada cel de temut vârf din lume pentru a-și salva sora.

Martin Campbell, regizorul succeselor The Mask of Zorro (Masca lui Zorro) și Golden Eye scoate în evidență acțiunea și suspansul din "Lupta cu înălțimile" - o poveste dramatică despre legătura strânsă dintre un frate și sora sa, ce se desfășoară într-un mediu extrem, neprimitor, dar cu siguranță frumos.