Moartea pasiunii ! Neinteresant ! Anti - cinematografie !
Edddd
pe 25 Iulie 2023 18:32
O mega tâmpenie .... ca orice film românesc post-revoluționar ...
Bun doar ca aducere aminte a vremurilor socialiste pentru cei care le-au trăit ... și imposibil de înțeles de către cei tineri.
Horatiucrisan
pe 07 Martie 2021 14:02
O tragicomedie despre societatea romaneasca de dinainte de 89 cu fabrici in care muncitorii faceau ciubuc prin confectionarea de cutite, normele de protectie a muncii erau respectate doar aparent prin filme cu sloganuri, romanii tanjeau la bunastarea din vest uitandu-se la video, slugarnicia si nepotismul erau la putere. Filmul e unul reusit prin prisma prezentarii unei epoci in care am trait multi.
bogdanmate72
pe 18 Aprilie 2015 19:50
Spre deosebire de alte filme care incearca sa zugraveasca atmosfera/perioada comunista, Visul lui A e mai realist, mai natural. Cei ce au trait si in comunism isi pot da seama, si prin acest film, cat de aberanta era viata atunci.
xerses
pe 22 Martie 2015 10:57
Un film care te intristeaza...Nu e o comedie... ce vremuri triste!
cezarika21
pe 21 Martie 2015 08:10
Comedie amară tipică românească, "Visul lui Adalbert" transpune în plan cinematografic o zi din "Epoca de Aur" şi anume ziua de 8 mai 1986 (când se aniversau 65 de ani de la înfiinţarea PCR), ce a urmat nopţii memorabile de la Sevilla. Având veleităţi artistice de amator, subinginerul Iulică Ploscaru (Gabriel Spahiu) trebuia în acea zi să proiecteze în faţa colectivului din uzina unde lucra un film pe o temă de protecţia muncii realizat de el.
"Visul lui Adalbert" începe onorabil, reconstituirea atmosferei de epocă este una realistă, lipsită de vulgaritate, dar încropeala scenaristică iese curând la iveală, făcând ca partea a doua filmului să pară o improvizaţie. Filmul pare să lovească în gol, lipsit de o idee de bază, iar până şi umorul se pierde pe parcurs. Deşi acţiunea este distractivă până la un punct, ai la final senzaţia că filmul nu se termină cum trebuie şi că îi lipseşte tocmai deznodământul.
Ce este de remarcat este talentul regizoral al lui Gabriel Achim evidenţiat în reconstituirea cinematografică credibilă a atmosferei, precum şi veridicitatea personajelor reprezentate printr-un amestec de candoare şi ipocrizie. Mi-au plăcut interpretările lui Doru Ana (amuzant prin grobianismul său filozofic), Ozana Oancea şi Anca-Ioana Androne. Fiind un lungmetraj de debut, "Visul lui Adalbert" confirmă talentul tănărului Gabriel Achim, dar succesul carierei sale va depinde de calitatea scenariilor pe care le va aborda.
diciluma
pe 20 Martie 2015 22:48
"""nici macar daca te plictisesti incredibil, daca viata nu mai inseamna nimic pentru tine, nu te poti uita la asa ceva, pierdere de timp?!! putin spus..."""
Degetele de la o mana sunt suficiente pentru a "memora" filmele bune facute dupa '89........
sabinalin
pe 25 Mai 2013 14:48
Ce bine era cand era rau. La nivel sportiv ma refeream. Aveam handbal, aveam campioni mondiali la handbal. De patru ori, acum nu mai ajungem nici la turneele finale. Aveam kaiac-canoe, canotaj, atletism, lupte, scrima, etc. Aveam FOTBAL. Am avut o echipa capabila sa mearga pana la capat si sa castige finala Cupei Campionilor Europeni. Si acum tresalt cand imi aduc aminte de acea seara de 7 mai 1986. Si atentie, cel care scrie e dinamovist convins... Pe atunci insa nu era mizeria morala atotcuprinzatoare din zilele noastre, mai stiam inca sa ne bucuram, chiar daca de cele mai multe ori trebuia sa tinem gura inchisa. "Visul lui Adalbert" incepe cu paradele lui Duckadam insa nu-i un film cu subiect sportiv, acea seara fabuloasa e doar un pretext pentru ce urmeaza a doua zi cand poporul era silit sa "sarbatoreasca" 65 de ani de la infiintarea PCR. "Visul lui Adalbert" e genul de film foarte bine facut la care de multe ori se rade sanatos pentru ca la final rasul sa inghete pe buze. Gabriel Spahiu debuteaza notabil cu acest admirabil lungmetraj in care Doru Ana si Gabriel Spahiu au posibilitatea sa se desfasoare iar Mimi Branescu, Mircea Rusu sau Coca Bloos nu trec neobservati prin cadru. Mi-ar fi placut sa-l vad pe Vancica, admirabilul actor al teatrului Nottara si superamuzantul Celentano din tot mai haiosul "Las fierbinti"...
Xsky
pe 30 Decembrie 2012 15:25
De unde pot scoate si eu filmu am cautat si pe trackere externe..mersi
VioletaIon
pe 24 Iunie 2012 13:36
Visul lui Adalbert este o comedie neagră care îşi propune să radiografieze oamenii muncii în momentele de vîrf ale anului 1986:aniversarea Partidului Comunist Român, victoria echipei Steaua şi catastrofa de la Cernobîl. Scenele, care vizează în principal fabrica, au ca element („element negativ”, vă mai amintiţi? ) definitoriu abilitatea oamenilor de a se descurca în cele mai crunte situaţii în care ceauşismul i-a aruncat.
În timp ce unii lucrează peste program ca să facă şi ei o şpagă pentru ceilalţi oameni din sistem (educatori, profesori, doctori), şefii mai mici fac tot felul de servicii şefilor mai mari care şi ei la rîndul lor sînt foarte ocupaţi să-i facă şefului suprem servicii culturale şi de propagandă, cum ar fi, de exemplu, Cîntarea României.
Inginerul Iulică (Gabriel Spahiu) e un exemplar superb pentru această faună, în timp ce balansează între fabrică (un loc pe care îl domină prin neacceptarea fricii, a stresului care îi face pe ceilalţi angajaţi să dîrdîie, un fel de „Vodă prin lobodă” ), casa lui şi casa Lidiei (Ozana Oancea), o femeie trecută şi ea pe lista neagră a protecţiei muncii. Iulică fără frică împinge maşina ca să facă treburi pentru şefi, cară un aparat video ca să-l sărbătorească muncitoreşte pe Duckadam şi mai are pe rol un film artistic despre protecţia muncii pe care în final îl ratează tot din cauza unui accident în care alt muncitor îşi lasă sîngele pe strung. Armonia zilnică e tulburată accidental de şeful Lefărdau (Doru Ana), care aruncă cîte o întrebare ca nuca în perete despre existenţa lui Dumnezeu şi parcă ai o satisfacţie cînd îl vezi pe Iulică cu cît talent ocoleşte întrebările ca să dea răspunsul cînd te aştepţi mai puţin. Va să zică, americanii ar fi descoperit particulele lui Dumnezeu, dar tot de acolo ne vin şi filmele porno şi aparatele astea deştepte pe care le folosim pe ascuns ca să mai scoatem un ban grămadă şi ţigările astea bune şi cafeaua asta minunată.
Regizorul filmului, Gabriel Achim, a exploatat această încrengătură comunistoidă cu un simţ uriaş al proporţiilor, simţ care face în general succesul unui film. În maniera asta, eu pot spune că prefer un astfel de film unui documentar, fie el şi unul de Andrei Ujică, care are pretenţia de a reda momente reale din viaţa familiei Ceauşescu (Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu) dar care sînt filmate, bineînţeles, artistic, iar montajul suferă şi el de patima artei. Sau le-aş prezenta pe amîndouă în cadrul unei propuneri educative (că tot sîntem la secţiunea propagandă şi-am rămas cu sechele, scuzaţi) ca să vază boborul cum e cu filmul realist şi cu documentarul artistic. Iar filmul lui Gabriel Achim ar avea titlul meritat Visul lui Nicolae Ceauşescu.
Stalker2009
pe 23 Mai 2012 14:47
Foarte bun film. Dintr-un banal film de protectia muncii, realizat in cel mai haios mod, care face o intreaga sala sa rada, filmul pe ansamblu este o confruntare de idei intre personaje, de stari, de situatii. De ex in permanenta seful lui Iulica (Doru Ana) actioneaza ca un adevarat informator de la Secu, care incearca sa-l arunce pe Iulica in sfera simpatizantilor anglo-americani, gata-gata sa-l toarne. Apoi avem situatia muncitorului care se „descurca” si in timpul programului de lucru si in afara acestuia. Este goana nebuna dupa chilipir, dupa afaceri marunte, devenite ceva obisnuit in uzinele anilor 80. Este imaginea sefului ierarhic, care incearca sa profite de functie, a subalternului care incearca prin diferite mijloace sa capteze increderea sefului. Intamplarea reala cu accidentul de munca de la finalul filmului este de fapt Visul lui Adalbert cu aceiasi protagonisti, facand exact invers decat in filmul de protectia muncii situatie care de fapt era o realitate in acei ani, caci nu conteaza un maner rupt, o mana taiata, sau niste creieri pe strung, daca stii sa iesi din situatie si mai ales daca ai PILE.
pe 22 Mai 2012 21:05
[...] ”Visul lui Adalbert” vine ca o ironie asupra vremurilor apuse, iar fazele tip (Iulică ștergând geamul Daciei înăuntru, sau alergătura necesară de fiecare dată când trebuie pornită mașina; video-ul purtat cu sfințenie etc) sunt introduse natural, ceea ce face să ne amuzăm mai tare. Gabriel Achim a pus cap la cap un film reușit, o comedie neagră care nu ne duce în nostalgie, exceptând succesul Stelei, și care e o frântură de realitate comunistă, așa cum era ea: o povară pe de o parte, și amuzantă pe de alta. [...]
cosmin742000
pe 12 Mai 2012 00:53
Un film excelent , ma bucur ca romanii nu au bugete uriase sa scoata filme pentru trepanati mintal ca Avengers , si scot an de an mult mai multe filme bune decat americanii ( romanii scot cam 15 din 20 filme bune pe an , americanii cam 5 din cate or scoate ei)Filmul reda fidel , viata din Romania din anul 1986 ,Regizorul foloseste o tehnica de filmare extraordinara . In tot cazul filmul nu e pentru oricine , trebuie sa fi trait in acele timpuri ca sa il intelegi .Altfel "e un film lipsit de o poveste , de substanta si nu tragi nicio concluzie "
mirabelaolaru
pe 07 Mai 2012 21:04
"Visul lui Adalbert" a fost filmat in Super VHS pentru a reda cat mai realistic atmosfera anilor '80, chestie pe care o poate intelege orice om normal care are o bruma de cultură cinematografică. Probabil ca si formatul 4:3 vi s-a parut de-un prost gust pe care nu l-ati mai intalnit din vremurile in care va uitati la casete video cu Chuck Norris, traduse de Irina Nistor. Caz in care va recomand calduros sa incercati sa faceti review-uri telenovelor, ca la filme nu prea va pricepeti.
fphvac01
pe 07 Mai 2012 13:44
...ironia e ca fotografiile de productie sunt mai bune ca imaginea filmului... care, conform lu domn regizor, e cautat proasta. desi cica a cheltuit 600.000 eur pt realizare (sic!). n-a auzut de preceptul american ca fiecare ban cheltuit trebuie sa se vada pe ecran, altfel e un ban aruncat aiurea.
s-a mai plans domn regizor la premiera ca post-productia a fost lunga si grea (sic sic sic!). nu se intelege de ce a fost grea, pt ca tehnic filmul pare facil spre simplist, ca sa nu mai vorbesc de montaj.
dar cea mai mare ironie e chiar in vorba lu domnu autoru: zise el la premiera (sic sic hic hic) ca daca cineva ar fi facut un making of, acel film ar fi fost mai bun decat filmul care i-a iesit :-)
hai hui :-)))
Leu4Life
pe 07 Mai 2012 00:45
nu vreau sa jignesc pe nimeni dar filmul nu mi-a placut deloc... mult prea sec, lipsit de o poveste, de substanta, nu tragi nicio concluzie... Nota 3-4
Bun doar ca aducere aminte a vremurilor socialiste pentru cei care le-au trăit ... și imposibil de înțeles de către cei tineri.
"Visul lui Adalbert" începe onorabil, reconstituirea atmosferei de epocă este una realistă, lipsită de vulgaritate, dar încropeala scenaristică iese curând la iveală, făcând ca partea a doua filmului să pară o improvizaţie. Filmul pare să lovească în gol, lipsit de o idee de bază, iar până şi umorul se pierde pe parcurs. Deşi acţiunea este distractivă până la un punct, ai la final senzaţia că filmul nu se termină cum trebuie şi că îi lipseşte tocmai deznodământul.
Ce este de remarcat este talentul regizoral al lui Gabriel Achim evidenţiat în reconstituirea cinematografică credibilă a atmosferei, precum şi veridicitatea personajelor reprezentate printr-un amestec de candoare şi ipocrizie. Mi-au plăcut interpretările lui Doru Ana (amuzant prin grobianismul său filozofic), Ozana Oancea şi Anca-Ioana Androne. Fiind un lungmetraj de debut, "Visul lui Adalbert" confirmă talentul tănărului Gabriel Achim, dar succesul carierei sale va depinde de calitatea scenariilor pe care le va aborda.
Degetele de la o mana sunt suficiente pentru a "memora" filmele bune facute dupa '89........
În timp ce unii lucrează peste program ca să facă şi ei o şpagă pentru ceilalţi oameni din sistem (educatori, profesori, doctori), şefii mai mici fac tot felul de servicii şefilor mai mari care şi ei la rîndul lor sînt foarte ocupaţi să-i facă şefului suprem servicii culturale şi de propagandă, cum ar fi, de exemplu, Cîntarea României.
Inginerul Iulică (Gabriel Spahiu) e un exemplar superb pentru această faună, în timp ce balansează între fabrică (un loc pe care îl domină prin neacceptarea fricii, a stresului care îi face pe ceilalţi angajaţi să dîrdîie, un fel de „Vodă prin lobodă” ), casa lui şi casa Lidiei (Ozana Oancea), o femeie trecută şi ea pe lista neagră a protecţiei muncii. Iulică fără frică împinge maşina ca să facă treburi pentru şefi, cară un aparat video ca să-l sărbătorească muncitoreşte pe Duckadam şi mai are pe rol un film artistic despre protecţia muncii pe care în final îl ratează tot din cauza unui accident în care alt muncitor îşi lasă sîngele pe strung. Armonia zilnică e tulburată accidental de şeful Lefărdau (Doru Ana), care aruncă cîte o întrebare ca nuca în perete despre existenţa lui Dumnezeu şi parcă ai o satisfacţie cînd îl vezi pe Iulică cu cît talent ocoleşte întrebările ca să dea răspunsul cînd te aştepţi mai puţin. Va să zică, americanii ar fi descoperit particulele lui Dumnezeu, dar tot de acolo ne vin şi filmele porno şi aparatele astea deştepte pe care le folosim pe ascuns ca să mai scoatem un ban grămadă şi ţigările astea bune şi cafeaua asta minunată.
Regizorul filmului, Gabriel Achim, a exploatat această încrengătură comunistoidă cu un simţ uriaş al proporţiilor, simţ care face în general succesul unui film. În maniera asta, eu pot spune că prefer un astfel de film unui documentar, fie el şi unul de Andrei Ujică, care are pretenţia de a reda momente reale din viaţa familiei Ceauşescu (Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu) dar care sînt filmate, bineînţeles, artistic, iar montajul suferă şi el de patima artei. Sau le-aş prezenta pe amîndouă în cadrul unei propuneri educative (că tot sîntem la secţiunea propagandă şi-am rămas cu sechele, scuzaţi) ca să vază boborul cum e cu filmul realist şi cu documentarul artistic. Iar filmul lui Gabriel Achim ar avea titlul meritat Visul lui Nicolae Ceauşescu.
s-a mai plans domn regizor la premiera ca post-productia a fost lunga si grea (sic sic sic!). nu se intelege de ce a fost grea, pt ca tehnic filmul pare facil spre simplist, ca sa nu mai vorbesc de montaj.
dar cea mai mare ironie e chiar in vorba lu domnu autoru: zise el la premiera (sic sic hic hic) ca daca cineva ar fi facut un making of, acel film ar fi fost mai bun decat filmul care i-a iesit :-)
hai hui :-)))