Este filmul manual ce iti exemplifica perfect necesitatea unei revizionari inainte de a incepe sa arunci cu pareri sau presupuneri de ce anume crezi ca s-a dorit sa se transmita sau de ce anume crezi ca s-a intamplat in ce tocmai ai vazut pe ecran. De mult nu am mai trait o senzatie atat de intensa de drama genuina, cum am simtit acum, revazand genericul de inceput al acestui film. Stiind deznodamantul, stiind povestea si modul in care ea se va dezlega, portretul Nanei, (Anna Karina), suprapus peste compozitia Vivre Sa Vie a lui MICHEL LEGRAND iti smulge inima din loc prin anticiparea destinul tragic al frumoasei eroine. O astfel de emotie nu ai cum sa o incerci "la prima aruncatura de ochi" deoarece nu cunosti finalitatea a ceea ce vei vedea, iar o intuire a sfarsitului, cand vine vorba de realizarile lui Godard, iese din calcul.
Revizionarea este practic dictata si de spoilerele ce sunt introduse permanent pe parcursul proiectiei. Acele titluri ale tablourilor filmului, 12 la numar, dezvaluie cam tot ce ar putea sa genereze suspans si tensiune. De ce? Pentru ca aceasta creatie nu traieste prin clasicul stil de intriga. Nu conteaza daca urmatorii pasi sunt cunoscuti, importanta e captarea, intelegerea si analizarea cat mai aproape de real a vietii, un tip anume de viata, viata Nanei si numai viata ei.
Cadrele sunt lungi, fara taieturi repetate, iar cand necesitatea o cere, decupajele sunt line si nederanjante. Dialogurile sunt si ele inchegate, cu scop precis si cu rost in conturarea eroinei. Parca nu vorbim despre Jean-Luc, nu? Nimicurile din primele doua filme au acum greutate si sunt adevarate tratate de filosofie. Prin ele, Nana isi umple un contur pe care pana atunci doar si l-a schitat personajul sau.
Godard reuseste prin tablourile sale sa creeze un personaj palpabil, pe care sa-l putem compatimi, anuland in acelasi timp caracterul critic moralizator, atat cat exista el in fiecare dintre noi. Diminuand premisele pana aproape de negarea lor, nici un spectator nu stationeaza in analiza personajului Nana prin prisma informatiilor de inceput pe care ni le ofera filmul. Este o mama care si-a abandonat caminul, sotul, copilul, in cautatea implinirii visului de a deveni actrita. Nici macar greutatile si lipsa unui acoperis nu o determina sa revina acasa. Ea cauta fericirea, iar Godard reuseste purificarea acestui caracter de tot ce este denigrant si injositor, redand-o publicului ca pe o faptura nefericita, capabila sa isi asume viata asa cum si-a creat-o, dar si care nazuieste spre mai mult, mult mai mult. Fericirea poate insemna bani iar asta risca sa ii transforme eroina intr-o faptura superficiala si materialista? Nu conteaza. Tabloul se schimba si personajul evolueaza.
Muzica e sublima; desi intrerupta de nenumarate ori, ea isi continua firul melancolic, vaietul plans, marsul funebru ce o bantuie pe frumoasa muza chiar de la prima secventa. E destin, e coincidenta sau e alegere constienta asa cum spune Nana despre responsabilitatea fiecarei actiuni, a fiecarui gest pe care il face? Probabil toate la un loc cunoscandu-i munca acestui regizor. La el, in lucrarile lui mai exact, nimic nu e simplu, nimic nu e ceea ce pare, nimic nu e acum sau atunci deoarece timpul e rupt si reinnodat ori de cate ori doreste creatorul acelei lumi, diosul ce i-a insuflat viata.
Desi mai temperat, Godard ramane tot atat de provocator cum a fost si in primele 2 filme ale sale. Recitand in interioru naratiunii unele prevederi legale din cele ce alcatuiau asa zisa Lege a Rusinii, legea prostitutiei, regizorul cauta sa aduca tabuul in atentia publicului larg. Cauta scandal sau macar polemica, orice care sa-l scoata din platitudine. Camera in schimb este timida. Ea nu invadeaza aceasta lume periferica cu aceeasi neobrazare cu care scriptul trateaza astfel de subiecte interzise. Avand un balans lateral, obiectivul pare un personaj indiscret ce trage cu ochiul la ceva ce il intriga prin noutatea temei. Discutia dintre Nana si "raul" proxenet, a doua din parcursul literar al filmului, este simptomatica pentru intreaga maniera de filmare.
Concluzie: O rascolitoare poveste despre ce e fericirea. Drama a unui vis, a unei aspiratii, Traindu-si Viata inseamna asumarea de decizii si intelegerea consecintelor. Turnurile unei vieti sunt stiute doar de o forta exterioara noua, un arhitect al lumii reale, probabil acelasi care ii vorbea Ioane d'Arc in secventa din filmul lui Dreyer, secventa introdusa atat de ostentativ in continutul acestui film. El, dirijorul suprem, este regizorul cu care Godard incearca sa poarte un dialog in acest film, ca de la creator la creator.
Nota 9,00 pentru tragedia Nanei, a lui Godard si a intregii lumi cinematografice.
Stephen2D
pe 29 Martie 2016 08:40
nelloti
pe 25 Decembrie 2013 20:54
Un film clasic, care impresioneaza prin prin imagini si cuvinte. Este o metafora, precum citatul marelui Montaigne de la inceputul filmului: " Imprumuta-te altora si daruieste-te tie insuti."
cosmin_kedii
pe 25 August 2013 08:50
Filmul spune povestea unei tinere femei care are un vis ,, de a deveni o actriță, dar va cădea în prostituție.,,,,perfect organizat. Imagini frumoase, replici frumoase. Un film dificil, dar optimist.
jansic
pe 27 Noiembrie 2011 16:54
La a treia experienta Godard cred ca am inteles entuziasmul unora pentru filmele lui.
Personal, n-am trait filmul in timpul vizionarii, nu mi s-a parut ceva extraordinar, n-am inteles tot, dar atmosfera, personajul, anumite replici, cadre, idei, s-au fixat undeva si cateva zile la rand mi-au tot revenit in minte. Acum, nu mi se pare nimic in plus,nu ii lipseste ceva, filmul asta e asa cum trebuie, e o melancolie, o reflectie asupra propriei tale existente. Si viata noastra curge in episoade, generate de schimbari, oameni, responsabilitati.
E necesara o anumita stare pentru vizionarea lui si de rabdare, ca sa se poata sedimenta in (unii dintre) voi.
aayana
pe 20 Mai 2011 16:51
Cheia filmului ar putea sta în cuvintele lui Montaigne, oferite încă din start: împrumută-te altora și dăruiește-te ție însuți. În acest fel Nana, personajul principal, își justifică acțiunile. Altfel pentru ce motiv și-ar părăsi o femeie soțul și copilul? Dacă privim individul din punct de vedere al propriilor vise, Nana (actrița Anna Karina, iubita regizorului în perioada filmărilor) este femeia care încearcă să ajungă acolo unde o trimite inima. Nu pare deloc aeriană, la un moment dat spune cu seninătate: eu cred că suntem mereu responsabili de ceea ce facem. Suntem liberi. Îmi ridic mâna – sunt responsabilă. Întorc capul – sunt responsabilă. Sunt nefericită – sunt responsabilă. Fumez o țigară – sunt responsabilă. Închid ochii – sunt responsabilă. Își dorește să fie actriță iar pentru asta își asumă toate consecințele. Și riscurile: lipsa oricărui sprijin este însoțită de eșec. Nana nu mai are casă, bani, prieteni. În afară de frumusețe și bunătatea care i se vede în priviri, strada este singurul său aliat. De aici și până la pasul următor, distanța e mică: prin îmbrăcămintea, atitudinea și machiajul său, o prostituată își manifestă clar motivul pentru care se află pe trotuar.
Finalul este la fel de liniștit ca și deciziile pe care Nana și le-a asumat. Discuția cu bătrânul din restaurant pare să clarifice căutările femeii. Adevărurile superficiale și cele necesare alcătuiesc viața. N-ar trebui ca iubirea să fie singurul adevăr? Da, dar ar trebui ca iubirea să fie întotdeauna adevărată.
Cunoașteți pe cineva care știe imediat ce iubește? La 20 de ani nu știi ce iubești. Știi doar frânturi, faci alegeri arbitrare (Nana are 22 de ani). Iubirea ta nu este pură. Pentru a determina în întregime ceea ce iubești, este nevoie de maturitate. Asta înseamnă căutare. Acesta este sensul vieții. De aceea iubirea este o soluție, cu condiția să fie adevărată.
O putem condamna pe Nana pentru alegerile făcute? Nu. Cadrele din final, când dispar vocile și personajele se află într-o comunicare mutuală, sunt superbe. Nana este femeia în devenire, undeva într-un tablou pictat de iubitul său.
Revizionarea este practic dictata si de spoilerele ce sunt introduse permanent pe parcursul proiectiei. Acele titluri ale tablourilor filmului, 12 la numar, dezvaluie cam tot ce ar putea sa genereze suspans si tensiune. De ce? Pentru ca aceasta creatie nu traieste prin clasicul stil de intriga. Nu conteaza daca urmatorii pasi sunt cunoscuti, importanta e captarea, intelegerea si analizarea cat mai aproape de real a vietii, un tip anume de viata, viata Nanei si numai viata ei.
Cadrele sunt lungi, fara taieturi repetate, iar cand necesitatea o cere, decupajele sunt line si nederanjante. Dialogurile sunt si ele inchegate, cu scop precis si cu rost in conturarea eroinei. Parca nu vorbim despre Jean-Luc, nu? Nimicurile din primele doua filme au acum greutate si sunt adevarate tratate de filosofie. Prin ele, Nana isi umple un contur pe care pana atunci doar si l-a schitat personajul sau.
Godard reuseste prin tablourile sale sa creeze un personaj palpabil, pe care sa-l putem compatimi, anuland in acelasi timp caracterul critic moralizator, atat cat exista el in fiecare dintre noi. Diminuand premisele pana aproape de negarea lor, nici un spectator nu stationeaza in analiza personajului Nana prin prisma informatiilor de inceput pe care ni le ofera filmul. Este o mama care si-a abandonat caminul, sotul, copilul, in cautatea implinirii visului de a deveni actrita. Nici macar greutatile si lipsa unui acoperis nu o determina sa revina acasa. Ea cauta fericirea, iar Godard reuseste purificarea acestui caracter de tot ce este denigrant si injositor, redand-o publicului ca pe o faptura nefericita, capabila sa isi asume viata asa cum si-a creat-o, dar si care nazuieste spre mai mult, mult mai mult. Fericirea poate insemna bani iar asta risca sa ii transforme eroina intr-o faptura superficiala si materialista? Nu conteaza. Tabloul se schimba si personajul evolueaza.
Muzica e sublima; desi intrerupta de nenumarate ori, ea isi continua firul melancolic, vaietul plans, marsul funebru ce o bantuie pe frumoasa muza chiar de la prima secventa. E destin, e coincidenta sau e alegere constienta asa cum spune Nana despre responsabilitatea fiecarei actiuni, a fiecarui gest pe care il face? Probabil toate la un loc cunoscandu-i munca acestui regizor. La el, in lucrarile lui mai exact, nimic nu e simplu, nimic nu e ceea ce pare, nimic nu e acum sau atunci deoarece timpul e rupt si reinnodat ori de cate ori doreste creatorul acelei lumi, diosul ce i-a insuflat viata.
Desi mai temperat, Godard ramane tot atat de provocator cum a fost si in primele 2 filme ale sale. Recitand in interioru naratiunii unele prevederi legale din cele ce alcatuiau asa zisa Lege a Rusinii, legea prostitutiei, regizorul cauta sa aduca tabuul in atentia publicului larg. Cauta scandal sau macar polemica, orice care sa-l scoata din platitudine. Camera in schimb este timida. Ea nu invadeaza aceasta lume periferica cu aceeasi neobrazare cu care scriptul trateaza astfel de subiecte interzise. Avand un balans lateral, obiectivul pare un personaj indiscret ce trage cu ochiul la ceva ce il intriga prin noutatea temei. Discutia dintre Nana si "raul" proxenet, a doua din parcursul literar al filmului, este simptomatica pentru intreaga maniera de filmare.
Concluzie: O rascolitoare poveste despre ce e fericirea. Drama a unui vis, a unei aspiratii, Traindu-si Viata inseamna asumarea de decizii si intelegerea consecintelor. Turnurile unei vieti sunt stiute doar de o forta exterioara noua, un arhitect al lumii reale, probabil acelasi care ii vorbea Ioane d'Arc in secventa din filmul lui Dreyer, secventa introdusa atat de ostentativ in continutul acestui film. El, dirijorul suprem, este regizorul cu care Godard incearca sa poarte un dialog in acest film, ca de la creator la creator.
Nota 9,00 pentru tragedia Nanei, a lui Godard si a intregii lumi cinematografice.
Personal, n-am trait filmul in timpul vizionarii, nu mi s-a parut ceva extraordinar, n-am inteles tot, dar atmosfera, personajul, anumite replici, cadre, idei, s-au fixat undeva si cateva zile la rand mi-au tot revenit in minte. Acum, nu mi se pare nimic in plus,nu ii lipseste ceva, filmul asta e asa cum trebuie, e o melancolie, o reflectie asupra propriei tale existente. Si viata noastra curge in episoade, generate de schimbari, oameni, responsabilitati.
E necesara o anumita stare pentru vizionarea lui si de rabdare, ca sa se poata sedimenta in (unii dintre) voi.
Finalul este la fel de liniștit ca și deciziile pe care Nana și le-a asumat. Discuția cu bătrânul din restaurant pare să clarifice căutările femeii. Adevărurile superficiale și cele necesare alcătuiesc viața. N-ar trebui ca iubirea să fie singurul adevăr? Da, dar ar trebui ca iubirea să fie întotdeauna adevărată.
Cunoașteți pe cineva care știe imediat ce iubește? La 20 de ani nu știi ce iubești. Știi doar frânturi, faci alegeri arbitrare (Nana are 22 de ani). Iubirea ta nu este pură. Pentru a determina în întregime ceea ce iubești, este nevoie de maturitate. Asta înseamnă căutare. Acesta este sensul vieții. De aceea iubirea este o soluție, cu condiția să fie adevărată.
O putem condamna pe Nana pentru alegerile făcute? Nu. Cadrele din final, când dispar vocile și personajele se află într-o comunicare mutuală, sunt superbe. Nana este femeia în devenire, undeva într-un tablou pictat de iubitul său.