Sinopsis
Film-reportaj despre o vizita a Regelui Carol I al Romaniei la Scoala de artilerie si geniu, in iunie 1913.
Scoala a fost infiintata la 7 aprilie 1881, ca "Scoalã specialã de artilerie și geniu", "în care ofițerii sã poatã primi instrucția teoreticã și practicã în raport cu adevãratele cerințe ale acestor arme de specialitate". Primul comandant al Scolii a fost colonelul Eracle Arion, personalitate marcantã a artileriei și armatei române. Din 1889, pentru continua îmbunãtãțire a sistemului de selecționare, se hotãrãște ca la examenul de admitere în Scoala de artilerie toți candidații sã aibã liceul complet terminat, iar absolvenții școlilor fiilor de militari sã nu mai fie admiși "de drept", ci numai dupã susținerea examenului de admitere, care cuprindea probe orale și scrise la toate materiile clasei a IV-a acestor școli, precum și o probã de desen. Din 1892, Scoala de artilerie și geniu s-a împãrțit în douã diviziuni: una preparatorie și alta de aplicație. Durata de studiu: 2 ani în fiecare diviziune. Diviziunea preparatorie era menitã sã completeze cunoștințele de matematicã și cunoștințele militare indispensabile elevilor destinați a deveni ofițeri de artilerie și geniu. Elevii în aceastã diviziune erau admiși pe bazã de concurs, provenind din școlile fiilor de militari (viitoarele licee militare), bacalaureați și absolvenți a cel puțin 6 clase de liceu, având vârsta între 17 și 21 de ani. Dupã terminarea celor doi ani, elevii diviziunii preparatorii erau înaintați la gradul de sublocotenent și trecuți în diviziunea de aplicație. Scopul celei de a doua diviziuni era de a completa cunoștințele ofițerilor în specialitatea artilerie. Printre cursurile predate la aceastã diviziune amintim: artileria, fortificațiile, construcții guri de foc, artã și istorie militarã, topografia și geodezia, comunicațiile, legislația, organizarea și administrarea armatei, limba francezã, limba germanã, regulamentele militare, lucrãri grafice și pe teren, cãlãrie, scrimã. Experiența acumulatã și învãțãmintele trase dupã câțiva ani de funcționare a celor douã diviziuni au determinat adoptarea, în anul 1895, a unui nou regulament, care prevedea înființarea a patru instituții de învãțãmânt pentru artilerie și geniu: Scoala militarã de artilerie și geniu, Scoala de aplicație de artilerie și geniu, Scoala superioarã de artilerie și geniu și Scoala militarã de guarzi de artilerie și geniu. Toate aceste școli au funcționat, din acest an (cu excepția Scolii superioare de artilerie și geniu, care n-a luat ființã), sub conducerea unicã, cu denumirea genericã de "Scoalã de artilerie și geniu".