Sinopsis
Trei zile și trei nopți durează călătoria emigranților români care se întorc acasă, din Italia. Filmul îi însoțește din localitatea italiană Gela pînă în nordul Moldovei. Drumul, obositor și parcă fără sfârșit, dezvăluie treptat că nu e deloc așa de minunat să lucrezi în Italia, dimpotrivă. Muncitorii români povestesc că lucrează cam pe nimic, sunt plătiți mult mai puțin decât italienii pentru aceeași muncă, iar de contracte nici nu se pune problema. Cu 15 sau 25 de euro pe zi, abia pot trăi. De pus ceva deoparte, pentru acasă, nici nu încape vorba. Istorisirile lor devin tot mai dramatice, cu cât călătoria se apropie de final. Trei mii de kilometri răsună de dezamăgirile și visele sugrumate ale unor oameni care se vor întoarce la muncă în Italia, sperând în ceva ce deja se dovedește doar o himeră. O călătorie în care se contopesc ura și umorul, asemenea limbilor – italiana corcită cu româna – vorbite de protagoniști, iar peisajul oferit spectatorului este unul al umilinței.