Sinopsis

Tinerețea le-a învățat să iubească. Trădarea le-a învățat să ierte. Două femei frumoase și celebre, dar complet diferite trăiesc o poveste plină de gelozie și pasiune.

Katherine Tempest (Lindsay Wagner) este o femeie irezistibilă, care are întreaga lume la picioare și care a ajuns, dintr-o actriță necunoscută, o adevărată legendă a Hollywood-ului.

Invidiată de colegele de breaslă, adorată de bărbați și aplaudată de fanii din lumea întreagă, magnetismul lui Katherine este copleșitor. Însă, deși toată lumea o cunoaște, puțini sunt cei care o cunosc cu adevărat și îi știu secretele.

În spatele imaginii perfecte pe care o are, de cea mai frumoasă și celebră femeie din lume, se ascunde o carieră construită cu foarte multă abilitate. Lipsită de remușcări, foarte hotărâtă și manipulativă, Katherine a influențat negativ viețile tuturor celor cu care a intrat în contact. Acum, când o minciună îngrozitoare a adus-o la un pas de autodistrugere, ea caută cu disperare singurul lucru care o mai poate salva: iertarea și încrederea fiecărui prieten și iubit pe care l-a înșelat.

Prietena ei, Francesca Cunningham (Victoria Tennat) este o scriitoare aristocrată și celebră, complet diferită de Katherine. Cele două femei au în comun iubirea pentru același bărbat Victor Mason (James Brolin), care le-a furat inima, dar pe care l-au pierdut.