Sinopsis
Scriitor și preot de naționalitate germană, Eginald Schlattner a cunoscut ororile comunismului. Arestat și torturat de Securitate în anii ‘50, a decis după luni de interogatorii să dezvăluie informații despre scriitori ostili regimului. Documentarul urmărește istoria acelor ani, cu precădere în privința sașilor din Transilvania, istorie surprinsă de Schlattner în controversatul roman „Mănușile roșii”. Filmul aduce în paralel cu mărturisirile lui și opiniile altor prizonieri politici, declarațiile unor torționari și documente. Acum preot pentru deținuții de limbă germană și protestanți din închisorile din România, precum și pentru femeile de la Aiud, Schlattner ascultă confesiuni teribile și binecuvântează o femeie care și-a omorât bărbatul. Un valoros film-document, al cărui motto ar putea fi cuvintele protagonistului principal: „Vina este greu de cuantificat”. Despre durere și rătăcire, credință și trădare - o contribuție la peisajul unei istorii încă incomplet dezvăluite.