O bijuterie , un film de exceptie, cu o interpretare extraordinara.Ramane o mare nedumerire, cum a fost posibil in 1977 sa fie realizat un film de razboi cu trimiteri biblice.
blackmore
pe 09 Septembrie 2018 00:41
O drama sovietica din timpul ww 2 excelenta , care are totusi o hiba, nu au existat rusi care sa colaboreze cu armata germana
alali
pe 01 Mai 2016 23:09
Multi critici de film considera Idi I Smotri (1985) aka Come and See, ca fiind “Cel Mai Bun Film despre Razboi”. Mai mult ca sigur ca nu au vizionat si aceasta productie a regizoarei Larisa Shepitko. Si spun ca nu au vizionat-o, deoarece la niciunul dintre ei nu am gasit vreun review sau macar vreo parere exprimata despre Voskhozhdeniye (1977) aka The Ascent.
Diferenta dintre filmul de partid Come and See si aceasta capodopera, The Ascent e uriasa. Au in comun doar tematica razboiului si limba tarii de origine: rusa. In rest, nimic.
Filmat curat, de o claritate si cu o viziune ce ii rezerva spectatorului rolul liberului arbitru, Urcușul nu isi propune sa manipuleze sau sa ghideze mintile mai emotive spre o anumita intelegere a sensului celor vazute pe ecran. Corecti pana la capat, trebuie sa admitem totusi ca apar mici elemente care pot sa ridiculizeze intentionat o persoana, o tabara; aici cea germana, e clar. Dar astea sunt impuneri ale regimului, ale cenzurii. Era imposibil sa nu existe. Din fericire aceste elemente se regasesc ba intr-o vestimentatie mai excentrica, ba in niste zambete malitioase sau ingamfate; chestii care nu schimba viziunea sau modul de exprimare.
Insa filmul regizoarei ruse compenseaza cu varf si indesat aceste mici obligatiuni prin introducerea elementelor tarkovskiene. O viziune Hristica atat de evidenta ca aici poate doar Dreyer sa mai fi fost capabil sa exprime. Toate prim-planurile cu personajul Sotnikov, (Boris Plotnikov) sunt iconografice. Pronuntarea numelor-simbol din biblie uluieste. E imposibil sa un te intrebi cum un film cu astfel de trimiteri evidente a putut sa vada lumina proiectie intr-o tara atat de obtuza ca viziune.
Filmarea fara culori este unul din eleméntele cheie de amplificare a emotiei. Este fundamentala. (asta ca tot se dezbatea pe aici o astfel de maniera de filmare autohtona si mai ales oportunitatea folosirii ei; acest film rus e un exemplu de “asa da”) Practic in cazul de fata, o filmare in culori ar fi ster toata aceasta suferinta a unei natii intregi. Ar fi colorat tot acest registru tragic si ar fi fost inacceptabila.
Si ca sa nu rapesc din placerea vizionarii celor care vor dori sa fie coplesiti de aceata capodopera cinematografica, o sa ma refer general la o situatie particulara ce apare in film, aceea a obtinerii de informatii. Probabil una dintre cele mai intunecate parti a oricarui razboi este aceasta linie inexistenta intre tradare si nestiinta. O singura dovada este acceptata ca si garantie a adevarului celor spuse si anume “daca ai fi murit atunci si acolo”. Faptul ca ai supravietuit unei astfel de intalniri nefaste, fie ea chiar si intamplatoare, iti aduce mai mult ca sigur o pedeapsa capital din partea alor tai. Ingrozitor si dureros acest truism al razboaielor de pretutindeni.
Concluzie: Recomand acest film monument, tuturor celor care iubesc cu adevarat cinemaul de calitate. Nota 9,08!
ciprian34
pe 01 Iunie 2014 22:42
Un film dramatic cum numai rusii stiu sa faca.......................
cosmin742000
pe 28 Februarie 2013 17:01
Un film sovietic de razboi foarte bun ........................
Diferenta dintre filmul de partid Come and See si aceasta capodopera, The Ascent e uriasa. Au in comun doar tematica razboiului si limba tarii de origine: rusa. In rest, nimic.
Filmat curat, de o claritate si cu o viziune ce ii rezerva spectatorului rolul liberului arbitru, Urcușul nu isi propune sa manipuleze sau sa ghideze mintile mai emotive spre o anumita intelegere a sensului celor vazute pe ecran. Corecti pana la capat, trebuie sa admitem totusi ca apar mici elemente care pot sa ridiculizeze intentionat o persoana, o tabara; aici cea germana, e clar. Dar astea sunt impuneri ale regimului, ale cenzurii. Era imposibil sa nu existe. Din fericire aceste elemente se regasesc ba intr-o vestimentatie mai excentrica, ba in niste zambete malitioase sau ingamfate; chestii care nu schimba viziunea sau modul de exprimare.
Insa filmul regizoarei ruse compenseaza cu varf si indesat aceste mici obligatiuni prin introducerea elementelor tarkovskiene. O viziune Hristica atat de evidenta ca aici poate doar Dreyer sa mai fi fost capabil sa exprime. Toate prim-planurile cu personajul Sotnikov, (Boris Plotnikov) sunt iconografice. Pronuntarea numelor-simbol din biblie uluieste. E imposibil sa un te intrebi cum un film cu astfel de trimiteri evidente a putut sa vada lumina proiectie intr-o tara atat de obtuza ca viziune.
Filmarea fara culori este unul din eleméntele cheie de amplificare a emotiei. Este fundamentala. (asta ca tot se dezbatea pe aici o astfel de maniera de filmare autohtona si mai ales oportunitatea folosirii ei; acest film rus e un exemplu de “asa da”) Practic in cazul de fata, o filmare in culori ar fi ster toata aceasta suferinta a unei natii intregi. Ar fi colorat tot acest registru tragic si ar fi fost inacceptabila.
Si ca sa nu rapesc din placerea vizionarii celor care vor dori sa fie coplesiti de aceata capodopera cinematografica, o sa ma refer general la o situatie particulara ce apare in film, aceea a obtinerii de informatii. Probabil una dintre cele mai intunecate parti a oricarui razboi este aceasta linie inexistenta intre tradare si nestiinta. O singura dovada este acceptata ca si garantie a adevarului celor spuse si anume “daca ai fi murit atunci si acolo”. Faptul ca ai supravietuit unei astfel de intalniri nefaste, fie ea chiar si intamplatoare, iti aduce mai mult ca sigur o pedeapsa capital din partea alor tai. Ingrozitor si dureros acest truism al razboaielor de pretutindeni.
Concluzie: Recomand acest film monument, tuturor celor care iubesc cu adevarat cinemaul de calitate. Nota 9,08!