Părerea criticului
Introducerea surprinde o clasă redusă la tăcere de un elev furios, care apare înarmat și care aruncă o ploaie de gloanțe asupra elevilor și profesoarei. Plasat în timp în 1999, momentul este o aluzie evidentă la masacrul de la liceul Columbine High School.
Raffey Cassidy este Celeste, o adolescentă din orășelul New Brighton de pe Staten Island, New York, care -în timpul unei zile obișnuite la școală - este suprinsă de aceste acte brutale de violență, care aproape o costă viața și care îi dau, încă de la începutul filmului, o grea lovitură. Pentru a depăși trauma, Celeste, talentată la muzică, interpretează o melodie simplă și emoționantă la ceremonia funerală, alături de sora sa mai mare Eleanor (Stacy Martin). Melodia devine o senzație națională, și atrage atenția unei case de discuri. Sub îndrumarea unui manager (Jude Law) și însoțită de sora sa loială, Celeste intră în mecanismul industriei muzicale, care începe să o transforme dintr-o tânără simplă într-un produs comercial.
Povestea merge pe fast forward în anul 2017. Celeste (Natlie Portman) este de nerecunoscut. Blazată, cu vicii și nevroze, Celeste la treizeci și ceva de ani este o bombă cu ceas, una care dă impresia că se îndreaptă spre prăpastie. Comportamentul ei e deplorabil și imprevizibil, înghețat în tiparele unui star pop, dar aflat în cădere liberă.
Pe cât e de fragmentată povestea din Vox Lux, la fel de fragmentată este și coloana sonoră, care sare de la un tip de muzică la altul: melodiile pop ale lui Celeste sunt cele ale cântăreței Sia, iar coloana sonoră rău-prevestitoare, cu accente de corzi,e semnată de Scott Walker.
Un film tăios din mai multe puncte de vedere, Vox Lux începe cu antiteza dintre prezența discretă și modestă a lui Cassidy în rolul unei Celeste adolescente, față de imaginea brutală a personajului lui Portman, scandaloasă la limita caricaturii.
Mai târziu, când Celeste are treizeci și ceva de ani și viața tumultoasă pe care a dus-o în showbiz și-a spus cuvântul, a devenit arogantă și greu de suportat, tolerând cu indiferență acuzațiile aruncate de presă. Nici primul ei manager, nici sora nu au rămas alături de ea...
Cassidy reapare jucând rolul Albertinei, fiica neglijată și labilă și copia exactă a personajului jucat de Portman. Celeste se pregătește, între timp, pentru revenirea pe scenă printr-un mega-concert în orașul unde s-a lansat, New York-ul, unde trebuie să înfrunte presa tot mai ostilă.
Regizorul Brady Corbet refuză să se limiteze, de dragul consecvenței, la o abordare vizuală unitară. Numeroase secvențe din Vox Lux ar putea fi filme separate, indiferent de ce anume le precede sau le urmează. Unele sunt cantonate în cadre largi, altele seamănă mai degrabă cu filmele sau videoclipurile de amatori.
Într-o scenă cheie de la o conferință de presă, camera urmărește personajul lui Celeste până în punctul în care aceasta apare cu totul izolată: jurnaliștii îi aruncă întrebări din afara ecranului, în timp ce alte personaje gravitează pe lângă ea. Se pare că a fi un star înseamnă a avea putere absolută și deloc - a fi o figură pierdută în spațiu, într-un cadru incert.
Raffey Cassidy este Celeste, o adolescentă din orășelul New Brighton de pe Staten Island, New York, care -în timpul unei zile obișnuite la școală - este suprinsă de aceste acte brutale de violență, care aproape o costă viața și care îi dau, încă de la începutul filmului, o grea lovitură. Pentru a depăși trauma, Celeste, talentată la muzică, interpretează o melodie simplă și emoționantă la ceremonia funerală, alături de sora sa mai mare Eleanor (Stacy Martin). Melodia devine o senzație națională, și atrage atenția unei case de discuri. Sub îndrumarea unui manager (Jude Law) și însoțită de sora sa loială, Celeste intră în mecanismul industriei muzicale, care începe să o transforme dintr-o tânără simplă într-un produs comercial.
Povestea merge pe fast forward în anul 2017. Celeste (Natlie Portman) este de nerecunoscut. Blazată, cu vicii și nevroze, Celeste la treizeci și ceva de ani este o bombă cu ceas, una care dă impresia că se îndreaptă spre prăpastie. Comportamentul ei e deplorabil și imprevizibil, înghețat în tiparele unui star pop, dar aflat în cădere liberă.
Pe cât e de fragmentată povestea din Vox Lux, la fel de fragmentată este și coloana sonoră, care sare de la un tip de muzică la altul: melodiile pop ale lui Celeste sunt cele ale cântăreței Sia, iar coloana sonoră rău-prevestitoare, cu accente de corzi,e semnată de Scott Walker.
Un film tăios din mai multe puncte de vedere, Vox Lux începe cu antiteza dintre prezența discretă și modestă a lui Cassidy în rolul unei Celeste adolescente, față de imaginea brutală a personajului lui Portman, scandaloasă la limita caricaturii.
Mai târziu, când Celeste are treizeci și ceva de ani și viața tumultoasă pe care a dus-o în showbiz și-a spus cuvântul, a devenit arogantă și greu de suportat, tolerând cu indiferență acuzațiile aruncate de presă. Nici primul ei manager, nici sora nu au rămas alături de ea...
Cassidy reapare jucând rolul Albertinei, fiica neglijată și labilă și copia exactă a personajului jucat de Portman. Celeste se pregătește, între timp, pentru revenirea pe scenă printr-un mega-concert în orașul unde s-a lansat, New York-ul, unde trebuie să înfrunte presa tot mai ostilă.
Regizorul Brady Corbet refuză să se limiteze, de dragul consecvenței, la o abordare vizuală unitară. Numeroase secvențe din Vox Lux ar putea fi filme separate, indiferent de ce anume le precede sau le urmează. Unele sunt cantonate în cadre largi, altele seamănă mai degrabă cu filmele sau videoclipurile de amatori.
Într-o scenă cheie de la o conferință de presă, camera urmărește personajul lui Celeste până în punctul în care aceasta apare cu totul izolată: jurnaliștii îi aruncă întrebări din afara ecranului, în timp ce alte personaje gravitează pe lângă ea. Se pare că a fi un star înseamnă a avea putere absolută și deloc - a fi o figură pierdută în spațiu, într-un cadru incert.
