Sinopsis

Despre aceasta satira s-a spus ca a batut realitatea, premiera sa profetind scandalul Sexgate in care a fost implicat fostul presedinte american Bill Clinton cu stagiara Monica Lewinski. Abaterea atentiei opiniei publice de la un scandal sexual prezidential prin inscenarea unui razboi a momit milioane de cinefili care au gustat din plin subiectul. Analiza profunda a relatiilor complexe dintre politica, mass-media si industria show-biz-ului, filmul prilejuieste recitaluri din partea lui Robert de Niro si a lui Dustin Hoffman. Primul joaca rolul unui producator de la Hollywood, iar cel de-al doilea il interpreteaza pe un doctor in imagine. Angajati de consilierii presedintelui, cei doi vor fabrica o dementiala campanie patriotarda in randul cetatenilor americani axata pe un razboi fictiv desfasurat in Albania. Astfel, ei vor izbuti sa deturneze apetenta publicului pentru urmarile harjonelii prezidentiale in Biroul Oval spre amenintarea unei conflagratii care ar putea afecta interesele SUA.