Sinopsis

1969, sud-estul Africii. În Swaziland, Imperiul Britanic își trăiește ultimele clipe, iar povestea disfuncționalei familii Compton oglindește sfârșitul îndelungatei domnii a britanicilor. La 11 ani, Ralph Compton asistă la divorțul deloc discret al părinților și este trimis la internat. Tatăl său, Harry, nu-și pierde doar familia, ci și poziția importantă din Ministerul Educației, devenind în scurt timp un om dărâmat și dependent de alcool. Doi ani mai târziu, Ralph se întoarce acasă și încearcă să-și salveze tatăl de la autodistrugere. Aliatul său improbabil este chiar noua soție a acestuia, o americancă directă și fără ifose, care nu-și găsește locul printre snobii aristocrați englezi.