Părerea criticului
Wałęsa: Man of Hope rulează în premieră săptămâna aceasta, aducând pe marile noastre ecrane biografia lui Lech Walesa, polonezul care a devenit - din electrician pe şantierul naval - lider al primului sindicat liber din Europa de Est, figură a dizidenţei politice în tot blocul comunist şi, mai apoi, lider politic.
Portretul polonezului carismatic şi slobod la gură este suprins cu ocazia unui interviu care începe odată cu filmul: Walesa povesteşte, iar filmul îi reconstituie în flashbackuri biografia. Cea relevantă pentru cariera lui de lider, pentru că vorbim de un film politic: participarea la protestele din 1970 (atunci când guvernul comunist polonez măreşte, într-un gest politic eronat, preţurile produselor de bază, după care opreşte revoltele muncitoreşti cu vărsare de sânge), activitatea sa ca lider sindical în fruntea unui colectiv de muncitori care vede că regimul comunist nu îi reprezintă interesele, apoi statutul de dizident ce culminează cu decernarea premiului Nobel.
Viaţa de familie este suprinsă dar tangenţial: soţia sa, deşi i se face un portret destul de profund, rămâne la nivelul de personaj secundar. Carisma însoţeşte pe Walesa în film (jucat de actorul Robert Wieckiewicz), după cum este şi trăsătura-cheie a lui Walesa din viaţa reală: sigur pe el, calm şi cu o mustaţă impunătoare, temperamental şi totuşi calculat. Actorul îi surprinde esenţa lui muncitorească, a omului care „nu citeşte multe cărţi", după cum declară în film, dar inteligent şi cu un fin simţ politic. Cu alte cuvinte, este portretul reuşit al unui lider, chiar dacă suprinde numai perioada de glorie ce coincide cu lupta sindicală şi cu disidenţa - şi nu cariera ulterioară de om politic.
Portretul polonezului carismatic şi slobod la gură este suprins cu ocazia unui interviu care începe odată cu filmul: Walesa povesteşte, iar filmul îi reconstituie în flashbackuri biografia. Cea relevantă pentru cariera lui de lider, pentru că vorbim de un film politic: participarea la protestele din 1970 (atunci când guvernul comunist polonez măreşte, într-un gest politic eronat, preţurile produselor de bază, după care opreşte revoltele muncitoreşti cu vărsare de sânge), activitatea sa ca lider sindical în fruntea unui colectiv de muncitori care vede că regimul comunist nu îi reprezintă interesele, apoi statutul de dizident ce culminează cu decernarea premiului Nobel.
Viaţa de familie este suprinsă dar tangenţial: soţia sa, deşi i se face un portret destul de profund, rămâne la nivelul de personaj secundar. Carisma însoţeşte pe Walesa în film (jucat de actorul Robert Wieckiewicz), după cum este şi trăsătura-cheie a lui Walesa din viaţa reală: sigur pe el, calm şi cu o mustaţă impunătoare, temperamental şi totuşi calculat. Actorul îi surprinde esenţa lui muncitorească, a omului care „nu citeşte multe cărţi", după cum declară în film, dar inteligent şi cu un fin simţ politic. Cu alte cuvinte, este portretul reuşit al unui lider, chiar dacă suprinde numai perioada de glorie ce coincide cu lupta sindicală şi cu disidenţa - şi nu cariera ulterioară de om politic.
