Sinopsis

Călătoria de 18 luni pe care tânărul sculptor Constantin Brâncuși a făcut-o pe jos, din București până în Paris, a servit drept sursă de inspirație pentru regizorul britanic Peter Greenaway. Filmul „Walking To Paris”,expune povestea drumului pe care Constantin Brâncuși, care avea 27 de ani atunci, l-a făcut din România până în Franța, trecând prin Ungaria, Austria, Germania și Elveția.

În anul 1903, Constantin Brâncuși a luat decizia de a părăsi România după ce a primit comanda de a realiza bustul generalului Carol Davila. Motivul a fost dat de cei care au comandat bustul. Aceștia nu au fost mulțumiți de creația lui Brâncuși și nu i-au oferit banii promiși. Pentru această lucrare, sculptorul trebuia să primească banii necesari pentru a ajunge la Paris să-și continue studiile. Sculptorul a refuzat să facă modificările cerute și a luat decizia de a merge pe jos până la Paris, o distanță de aproximativ 2.000 de kilometri. 

"De-a lungul călătoriei, supraviețuind la tot ce i se ivea în cale, așa cum se învățase în anii în care fusese cioban, a avut aventuri, comice, violente, erotice și romantice, ce l-au inspirat în sculptură, căci modela sculpturi din materiale pe care le găsea pe drum lemn, piatră, nisip, zăpadă și gheața, lăsând răsfirate și abandonate sculpturi experimentale și temporare pe drumurile Europei", a declarat Greenaway pentru Screen Daily.

Brâncuși s-a stabilit la Paris, unde se stins din viață în martie 1957.

Actorii Michiel Huisman,Emun Elliott și Carla Juri sunt protagoniștii peliculei "Walking To Paris".