Sinopsis

În cartierul lui Wallace și Gromit s-a dezlănțuit "legu-mania", nebunia recoltelor de toamnă, iar cei doi amici întreprinzători fac afaceri frumoase cu firma lor, "Anti-Pesto" de eliminare a dăunătorilor în mod uman.

Mai sunt câteva zile până la Concursul Anual de Legume-Gigant și afacerile firmei sunt prospere, dar Wallace & Gromit vor descoperi că există dezavantaje aplicând metoda "umană" anti-dăunători atunci când casa lor din strada Wallaby se umple până la refuz cu iepurii prizonieri.

Pe neașteptate, un monstru uriaș și misterios care distruge legumele începe să atace noaptea grădinile de legume care sunt sfinte pentru locuitori. Gazda Concursului Anual, Lady Tottington, îi angajează pe cei de la "Anti-Pesto" ca să captureze monstrul și să salveze situația.

În așteptare, pretendentul snob al domnișoarei Tottington, Victor Quartermaine, ar prefera să împuște bestia și să-și asigure poziția de erou al comunității, dar și mâna, titlul și averea nobilei Lady Tottingon.

Deoarece soarta competiției depinde de asta, Lady Tottington este nevoită să-i permită lui Victor să pornească vânătoarea vandalului legumifag.

Dar ea nu știe că adevăratele intenții ale lui Victor ar putea avea consecințe dezastruoase pentru ea... și pentru eroii noștri.