Părerea criticului
Multe sunt fiintele cu care Pixar ne-a uimit de-a lungul anilor, de la monstrii din Monsters, Inc. la jucariile din Toy Story, de la pestii din In cautarea lui Nemo sau sobolanii din Ratatouille. Dar cine s-ar fi asteptat ca inima cea mai mare si povestea de dragoste cea mai interesanta s-o traiasca o fiinta din metal, circuite integrate si cauciuc?
Wall-E este personajul anului 2008, iar filmul sau, indiferent daca va fi al doilea nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film, va face cu siguranta istorie: in primele 40 de minute, dialogul este mai mult decat minimalist, lipsind aproape cu desavarsire.
Laudat si ras-laudat de presa internationala, robotelul Wall-E, ramas sa compacteze deseurile ce acopera Terra dupa secole de consumerism nesabuit, este categoric unul dintre cele mai simpatice personaje din universul Pixar (care nu duce deloc lipsa de asa ceva). Filmul lui Stanton reprezinta si cateva pariuri castigate: o animatie SF fara dialoguri, ceea ce punea mari probleme de marketare studiourilor. Cu toate acestea, Wall-E este un film de familie excelent, cu un mesaj extrem de "sanatos" si foarte "verde", iar problema lui principala nu este lipsa dialogurilor, ci... prezenta lor.
Cat timp Wall-E cutreiera un oras sugrumat de gunoaie si maturat de furtuni iscate din senin, este totul in regula. Animatorii Pixar ii pun robotelului in piept o inima imensa, care bate contagios. Cand apare EVE, o sonda trimisa de oameni, acum exilati ultra-confortabil pe nava spatiala Axioma, bataile se intetesc, iar la coltul ochilor n-am baga mana in foc ca n-or sa apara lacrimi: intre prapaditul, prafuitul, anticul Wall-E si hiper-moderna EVE rasar (literlamente) scantei. Brusc, animatia devine un film de dragoste in toata regula, iar melodia din muzicalul Hello, Dolly, ascultata si ras-ascultata de Wall-E pe un ipod (da, care functioneaza si peste 700 de ani) devine cantecul celor doi. Pana la urma despre ce este vorba in cantec/film? Despre un pusti dintr-un orasel uitat de lume care viseaza sa sarute o fata...
Si totul ar fi fost foarte bine, daca EVE n-ar fi fost chemata pe Axioma. Wall-e o urmeaza si iata ca pasim iar intr-un univers al consumerismului, in care fiintele umane capata insusiri caricaturale, devenind adevaratii roboti lipsiti sentimente ai filmului.
Obligatoriu de vizionat in repetate randuri, caci animatorii Pixar aproape fac risipa de detalii, Wall-E traieste si datorita genialelor sunete realizate de magicianul audio Ben Burtt. "Vocea" lui Wall-E si-a altora dintre personaje, dar si omul din spatele majoritatii efectelor sonore ale filmului, Burtt a dovedit ca poate exprima sentimente cu ajutorul unei cratite si-al unui fier de calcat. De fapt, mai toate sunetele din film au fost realizate, ce ironie, cu ajutorul a zeci si sute de deseuri.
Manifest ecologic mascat intr-o poveste de dragoste, Wall-E porneste de pe un Pamant pustiu, arid, sugrumat de gunoaie, pentru a ajunge pe stralucitoarea, hiper-functionala Axioma. Morala? Cu putin ajutor, Pamantul ne poate fi in continuare leagan, asa ca trebuie sa-l ingrijim cum se cuvine. Din nefericire, daca pana la aparitia oamenilor filmul te farmeca in toata puterea cuvantului, echipajul navei spatiale si multitudinea de grasuni care-o populeaza parca strica efectul bine gandit de Andrew Stanton, si arunca Wall-E in derizoriu. Aparitia rasei umane capata in film dimensiunea unui compromis (pana la urma aveam nevoie si de cateva voci umane, nu-i asa?), iar finalul dezamagitor stirbeste intr-o (mica) parte din inima cea mare a robotelului.
Wall-E este personajul anului 2008, iar filmul sau, indiferent daca va fi al doilea nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film, va face cu siguranta istorie: in primele 40 de minute, dialogul este mai mult decat minimalist, lipsind aproape cu desavarsire.
Laudat si ras-laudat de presa internationala, robotelul Wall-E, ramas sa compacteze deseurile ce acopera Terra dupa secole de consumerism nesabuit, este categoric unul dintre cele mai simpatice personaje din universul Pixar (care nu duce deloc lipsa de asa ceva). Filmul lui Stanton reprezinta si cateva pariuri castigate: o animatie SF fara dialoguri, ceea ce punea mari probleme de marketare studiourilor. Cu toate acestea, Wall-E este un film de familie excelent, cu un mesaj extrem de "sanatos" si foarte "verde", iar problema lui principala nu este lipsa dialogurilor, ci... prezenta lor.
Cat timp Wall-E cutreiera un oras sugrumat de gunoaie si maturat de furtuni iscate din senin, este totul in regula. Animatorii Pixar ii pun robotelului in piept o inima imensa, care bate contagios. Cand apare EVE, o sonda trimisa de oameni, acum exilati ultra-confortabil pe nava spatiala Axioma, bataile se intetesc, iar la coltul ochilor n-am baga mana in foc ca n-or sa apara lacrimi: intre prapaditul, prafuitul, anticul Wall-E si hiper-moderna EVE rasar (literlamente) scantei. Brusc, animatia devine un film de dragoste in toata regula, iar melodia din muzicalul Hello, Dolly, ascultata si ras-ascultata de Wall-E pe un ipod (da, care functioneaza si peste 700 de ani) devine cantecul celor doi. Pana la urma despre ce este vorba in cantec/film? Despre un pusti dintr-un orasel uitat de lume care viseaza sa sarute o fata...
Si totul ar fi fost foarte bine, daca EVE n-ar fi fost chemata pe Axioma. Wall-e o urmeaza si iata ca pasim iar intr-un univers al consumerismului, in care fiintele umane capata insusiri caricaturale, devenind adevaratii roboti lipsiti sentimente ai filmului.
Obligatoriu de vizionat in repetate randuri, caci animatorii Pixar aproape fac risipa de detalii, Wall-E traieste si datorita genialelor sunete realizate de magicianul audio Ben Burtt. "Vocea" lui Wall-E si-a altora dintre personaje, dar si omul din spatele majoritatii efectelor sonore ale filmului, Burtt a dovedit ca poate exprima sentimente cu ajutorul unei cratite si-al unui fier de calcat. De fapt, mai toate sunetele din film au fost realizate, ce ironie, cu ajutorul a zeci si sute de deseuri.
Manifest ecologic mascat intr-o poveste de dragoste, Wall-E porneste de pe un Pamant pustiu, arid, sugrumat de gunoaie, pentru a ajunge pe stralucitoarea, hiper-functionala Axioma. Morala? Cu putin ajutor, Pamantul ne poate fi in continuare leagan, asa ca trebuie sa-l ingrijim cum se cuvine. Din nefericire, daca pana la aparitia oamenilor filmul te farmeca in toata puterea cuvantului, echipajul navei spatiale si multitudinea de grasuni care-o populeaza parca strica efectul bine gandit de Andrew Stanton, si arunca Wall-E in derizoriu. Aparitia rasei umane capata in film dimensiunea unui compromis (pana la urma aveam nevoie si de cateva voci umane, nu-i asa?), iar finalul dezamagitor stirbeste intr-o (mica) parte din inima cea mare a robotelului.
