Părerea criticului
După ce şi-a ocupat ultimii ani producând blockbustere precum cele trei Transformers şi seriale precum Terra Nova, Steven Spielberg se întoarce în spatele camerei de luat vederi cu War Horse/Calul de luptă, un film despre prietenia dintre un cal şi un tânăr britanic. Pe unii îi va emoţiona, dar pe noi nu ne-a impresionat decât la capitolele tehnice, căci War Horse îşi merită cu prisosinţă cinci dintre cele şase nominalizări la Oscar.
E uimitoare prezenţa lui War Horse printre cele nouă titluri nominalizate la Cel mai bun film. Dacă credeai că Artistul este singurul film omagiu la adresa unui cinema de mult apus, iată că şi Calul de luptă bifează aceeaşi intenţie. Pe tot parcursul celor 146 de minute ai impresia că vezi o producţie din anii '50 sau '60, de la ritm şi mod de filmare până la muzică, interpretarea uşor teatrală a actorilor şi happy-end-ul învăluit într-un asfinţit de un portocaliu ultra-neverosimil. De fapt, ca structură şi intenţie, Calul de luptă se aseamănă foarte mult cu alte imnuri la adresa prieteniilor dintre oameni şi animale. Nouă ne-a amintit mai degrabă de Lassie şi ne-a făcut să ne întrebăm unde s-a pierdut pe drum acel Steven Spielberg din Lista lui Schindler sau Saving Private Ryan (ca să amintim de cele două titluri care i-au adus regizorului Oscaruri pentru Cel mai bun regizor)...
Cu debutantul Jeremy Irvine în rolul principal, Calul de luptă spune povestea lui Albert, un adolescent britanic care simte că l-a prins pe Dumnezeu de un picior când tatăl său cheltuieşte (din orgoliu) o sumă exorbitantă pentru un cal pur-sânge. Cum familia are nevoie de un cal puternic şi docil pentru munca grea a câmpului, căci ferma lor depinde de asta, frumosul Joey este primit călduros doar de Albert, care-şi dedică timpul dresându-şi noul prieten. Doar că vine războiul (suntem în 1917), iar Joey ajunge pe front, pentru a-şi servi ţara...
De aici filmul arată ca o serie de scurtmetraje, unele mai intense altele mai puţin. Joey va schimba o serie de stăpâni pe parcursul aventurilor sale războinice, iar unele din experienţele sale (vezi galopul prin no man's land-ul plin de sârmă ghimpată) te vor emoţiona cu siguranţă. Cu toate acestea, filmul lui Spielberg eşuează să impresioneze, deşi totul, de la replicile din scenariu şi culorile calde ale cadrelor la muzica lui John Williams, este realizat cu acest scop.
Da, Spielberg apasă multe butoane, doar că nu le apasă până la capăt. War Horse pare un muşchi contractat din inerţie, doar până la jumătate, spectatorul fiind cel care trebuie să ducă mişcarea până la capăt. War nu te impresionează, ci te roagă să te laşi impresionat, ceea ce nouă nu ni s-a părut de ajuns, mai ales de la regizorul ales de revista Empire cel mai mare al tuturor timpurilor.
Dacă te ştii impresionabil şi ai o pasiune pentru istorie şi cai, categoric Calul de luptă este un film de pus în lista de vizionat. Dar dacă aşa-zisele "siropuri" nu sunt felia ta favorită din opţiunile cinematografice ale perioadei, poate ar fi o idee bună să laşi premiera de vineri pentru o după-masă ploioasă de noiembrie, când nu prea ai nimic de făcut.
E uimitoare prezenţa lui War Horse printre cele nouă titluri nominalizate la Cel mai bun film. Dacă credeai că Artistul este singurul film omagiu la adresa unui cinema de mult apus, iată că şi Calul de luptă bifează aceeaşi intenţie. Pe tot parcursul celor 146 de minute ai impresia că vezi o producţie din anii '50 sau '60, de la ritm şi mod de filmare până la muzică, interpretarea uşor teatrală a actorilor şi happy-end-ul învăluit într-un asfinţit de un portocaliu ultra-neverosimil. De fapt, ca structură şi intenţie, Calul de luptă se aseamănă foarte mult cu alte imnuri la adresa prieteniilor dintre oameni şi animale. Nouă ne-a amintit mai degrabă de Lassie şi ne-a făcut să ne întrebăm unde s-a pierdut pe drum acel Steven Spielberg din Lista lui Schindler sau Saving Private Ryan (ca să amintim de cele două titluri care i-au adus regizorului Oscaruri pentru Cel mai bun regizor)...
Cu debutantul Jeremy Irvine în rolul principal, Calul de luptă spune povestea lui Albert, un adolescent britanic care simte că l-a prins pe Dumnezeu de un picior când tatăl său cheltuieşte (din orgoliu) o sumă exorbitantă pentru un cal pur-sânge. Cum familia are nevoie de un cal puternic şi docil pentru munca grea a câmpului, căci ferma lor depinde de asta, frumosul Joey este primit călduros doar de Albert, care-şi dedică timpul dresându-şi noul prieten. Doar că vine războiul (suntem în 1917), iar Joey ajunge pe front, pentru a-şi servi ţara...
De aici filmul arată ca o serie de scurtmetraje, unele mai intense altele mai puţin. Joey va schimba o serie de stăpâni pe parcursul aventurilor sale războinice, iar unele din experienţele sale (vezi galopul prin no man's land-ul plin de sârmă ghimpată) te vor emoţiona cu siguranţă. Cu toate acestea, filmul lui Spielberg eşuează să impresioneze, deşi totul, de la replicile din scenariu şi culorile calde ale cadrelor la muzica lui John Williams, este realizat cu acest scop.
Da, Spielberg apasă multe butoane, doar că nu le apasă până la capăt. War Horse pare un muşchi contractat din inerţie, doar până la jumătate, spectatorul fiind cel care trebuie să ducă mişcarea până la capăt. War nu te impresionează, ci te roagă să te laşi impresionat, ceea ce nouă nu ni s-a părut de ajuns, mai ales de la regizorul ales de revista Empire cel mai mare al tuturor timpurilor.
Dacă te ştii impresionabil şi ai o pasiune pentru istorie şi cai, categoric Calul de luptă este un film de pus în lista de vizionat. Dar dacă aşa-zisele "siropuri" nu sunt felia ta favorită din opţiunile cinematografice ale perioadei, poate ar fi o idee bună să laşi premiera de vineri pentru o după-masă ploioasă de noiembrie, când nu prea ai nimic de făcut.
