Filmul Warchild - Dorul tainic este povestea unei tinere mame, Senada, care isi cauta copilul disparut in timpul razboiului din Bosnia. Iata cum inca, in Europa sfarsitului de secol XX, inceput de secol XXI problemele din ex-Yugoslavia nu se mai termina si asta multumita a doua mari puteri: SUA si Germania. Tanara noastra mama, Senada, trece printr-o gramada de evenimente si intamplari emotionante, trece peste toate granitele imaginare pentru a-si gasi fata pierduta.
Senada este din satul Brcko, este agent imobiliar si voleibalista de succes, traieste intr-o familie dezmembrata de razboi si nici casnicia nu este pe un fagas de normalitate de cand trupele ONU i-au mutat fiica intr-un loc necunoscut. In acest context, Senada se hotareste sa-si infrunte destinul cu mare eroism, trece granita si ajunge ilegal in Germania, la Ulm, unde spre marea ei uimire o gaseste pe Aida, fiica ei, care acum are 12 ani. Dar datele sunt mult schimbate: Aida a fost adoptata de o familie germana instarita care i-a schimbat numele in Kristina, si ceea ce este mult mai dureros pentru Senada, Aida se pare ca si-a uitat originile. In plus regulile nedrepte care guverneaza aceasta noua lume o impiedica pe Senada sa-si ia fiica acasa si nici macar nu reuseste sa-i spuna cine este cu adevarat.
Astfel, pentru Senada drama continua dar este totusi multumita ca destinul a fost darnic cu fiica ei, Kristina. Senada isi poate relua viata, dar cu ce pret?