Părerea criticului
Multe voci cârtesc împotriva lui Warcraft. Începutul spunând că numai fanii cunoscutului joc Blizzard Entertainment îl vor aprecia. Nu este deloc adevărat şi asta o spune cineva care nu a petrecut nici măcar un minut în universul Warcraft. Deşi păcătuieşte prin simplitate, previzibil şi unele alegeri scenaristice de-a dreptul dubioase, lui Warcraft nu-i lipsesc nici surprizele plăcute şi ar putea fi o soluţie bună de petrecut fix două ore la cinema, fără mare efort mental.
Nu încape îndoială că Warcraft ar fi avut o primire mai bună dacă regizorul şi coscenaristul Duncan Jones ar fi acordat mai multă atenţie poveştii şi nu s-ar fi concentrat aproape exclusiv pe exploziva desfăşurare de forţe ce va umple ecranele. Warcraft suferă masiv din cauza unor asemănări supărătoare cu filmele Stăpânul inelelor şi are o imensă problemă legată de antagonist, dar asta nu înseamnă deloc că vei regreta banii daţi pe bilet: filmul dispune de imensă energie şi nu plictiseşte nici măcar o secundă.
Pentru amatorii de cinema relevant, Warcraft vine cu o poziţie fericită a naratorului: nu există parti-pris-uri, atât Alianţa, cât şi Hoarda nedorindu-şi decât să trăiască în pace. O paralelă directă la valul de refugiaţi din Orientul Mijlociu, Warcraft porneşte de la distrugerea lumii orcilor, Draenor. Odinioară acoperit de păduri şi munţi înzăpeziţi, Draenor este acum un ţinut deşertic, iar orcii ştiu că dacă nu îl vor părăsi stirpea li se va stinge. Soluţia vine din partea lui Gul'dan, un vrăjitor orc ce ar putea deschide o poartă spre Azeroth, tărâmul oamenilor, condus de regele Llane (Dominic Cooper) şi mâna sa dreaptă, cavalerul Lothar (Travis Fimmel). Dar curând un lider al orcilor, Durotan, îşi va da seama că şi Azeroth ar putea avea aceeaşi soartă ca şi Draenor şi va pune bazele unei timide alianţe cu oamenii.
Cu un buget de 160 de milioane de dolari, Warcraft arată scump şi bibilit, iar tehnologia 3D îi pune cât se poate de bine în valoare aceste atuuri. Specificul fiecărei regiuni din Azeroth, dar şi infernul din Draenor arată foarte bine pe ecran, ca şi orcii interpretaţi prin tehnologia motion capture de Toby Kebbell (Durotan), Robert Kazinsky (Orgrim Doomhammer), Daniel Wu (Gul'dan) şi alţii. Este clar că sume colosale s-au cheltuit pentru crearea orcilor, iar rezultatul este cu totul impresionant: rareori poţi vedea creaturi fantastice mişcându-se mai convingător pe marele ecran.
Pe lângă identitatea, motivaţiile şi evoluţia personajului negativ, Warcraft suferă şi din cauza unuia dintre cele mai neinspirate personaje feminine văzute în ultima vreme la cinema. Garona, interpretată de Paula Patton, se vrea o punte de legătură între lumea orcilor şi a oamenilor. Nu i se descrie istoria, dar putem presupune că este rezultatul unei improbabile relaţii dintre un om şi un orc. Capturată de Lothar, Garona pare să nu fie în stare să ia o decizie pe cont propriu: tot ce face este dictat de cei din jur, iar Patton o interpretează cu un melanj de-a dreptul bizar al unor personaje total contradictorii, prinţesă la ananghie, gata să se îndrăgostească de salvatorul ei, şi neînfricată luptătoare. Poate că Garona va deveni un personaj mai coerent într-un posibil sequel al filmului.
Cu toate problemele scenariului, simplitatea şi familiarul poveştii, Warcraft are cu ce să-ţi menţină atenţia trează şi oferă şi câteva personaje captivante. Dacă Lothar îi permite lui Fimmel să aducă pe ecran o versiune fantasy a vikingului Ragnar din serialul Vikings, regele Llane (Dominic Cooper, de văzut şi în noul serial Preacher) este poate cel mai bine scris personaj al filmului: constructiv, diplomat şi un desăvârşit strateg, regele va lua o decizie ce ar putea crea o fragilă pace între oameni şi orci. Capitol iniţial al unei probabil longevive francize, Warcraft. Începutul poate fi lăudat pentru modul cum aşază piesele pe tabla de şah a viitoarei relaţii politice dintre rasele ce convieţuiesc în Azeroth.
Nu încape îndoială că Warcraft ar fi avut o primire mai bună dacă regizorul şi coscenaristul Duncan Jones ar fi acordat mai multă atenţie poveştii şi nu s-ar fi concentrat aproape exclusiv pe exploziva desfăşurare de forţe ce va umple ecranele. Warcraft suferă masiv din cauza unor asemănări supărătoare cu filmele Stăpânul inelelor şi are o imensă problemă legată de antagonist, dar asta nu înseamnă deloc că vei regreta banii daţi pe bilet: filmul dispune de imensă energie şi nu plictiseşte nici măcar o secundă.
Pentru amatorii de cinema relevant, Warcraft vine cu o poziţie fericită a naratorului: nu există parti-pris-uri, atât Alianţa, cât şi Hoarda nedorindu-şi decât să trăiască în pace. O paralelă directă la valul de refugiaţi din Orientul Mijlociu, Warcraft porneşte de la distrugerea lumii orcilor, Draenor. Odinioară acoperit de păduri şi munţi înzăpeziţi, Draenor este acum un ţinut deşertic, iar orcii ştiu că dacă nu îl vor părăsi stirpea li se va stinge. Soluţia vine din partea lui Gul'dan, un vrăjitor orc ce ar putea deschide o poartă spre Azeroth, tărâmul oamenilor, condus de regele Llane (Dominic Cooper) şi mâna sa dreaptă, cavalerul Lothar (Travis Fimmel). Dar curând un lider al orcilor, Durotan, îşi va da seama că şi Azeroth ar putea avea aceeaşi soartă ca şi Draenor şi va pune bazele unei timide alianţe cu oamenii.
Cu un buget de 160 de milioane de dolari, Warcraft arată scump şi bibilit, iar tehnologia 3D îi pune cât se poate de bine în valoare aceste atuuri. Specificul fiecărei regiuni din Azeroth, dar şi infernul din Draenor arată foarte bine pe ecran, ca şi orcii interpretaţi prin tehnologia motion capture de Toby Kebbell (Durotan), Robert Kazinsky (Orgrim Doomhammer), Daniel Wu (Gul'dan) şi alţii. Este clar că sume colosale s-au cheltuit pentru crearea orcilor, iar rezultatul este cu totul impresionant: rareori poţi vedea creaturi fantastice mişcându-se mai convingător pe marele ecran.
Pe lângă identitatea, motivaţiile şi evoluţia personajului negativ, Warcraft suferă şi din cauza unuia dintre cele mai neinspirate personaje feminine văzute în ultima vreme la cinema. Garona, interpretată de Paula Patton, se vrea o punte de legătură între lumea orcilor şi a oamenilor. Nu i se descrie istoria, dar putem presupune că este rezultatul unei improbabile relaţii dintre un om şi un orc. Capturată de Lothar, Garona pare să nu fie în stare să ia o decizie pe cont propriu: tot ce face este dictat de cei din jur, iar Patton o interpretează cu un melanj de-a dreptul bizar al unor personaje total contradictorii, prinţesă la ananghie, gata să se îndrăgostească de salvatorul ei, şi neînfricată luptătoare. Poate că Garona va deveni un personaj mai coerent într-un posibil sequel al filmului.
Cu toate problemele scenariului, simplitatea şi familiarul poveştii, Warcraft are cu ce să-ţi menţină atenţia trează şi oferă şi câteva personaje captivante. Dacă Lothar îi permite lui Fimmel să aducă pe ecran o versiune fantasy a vikingului Ragnar din serialul Vikings, regele Llane (Dominic Cooper, de văzut şi în noul serial Preacher) este poate cel mai bine scris personaj al filmului: constructiv, diplomat şi un desăvârşit strateg, regele va lua o decizie ce ar putea crea o fragilă pace între oameni şi orci. Capitol iniţial al unei probabil longevive francize, Warcraft. Începutul poate fi lăudat pentru modul cum aşază piesele pe tabla de şah a viitoarei relaţii politice dintre rasele ce convieţuiesc în Azeroth.
