Marko trăiește de ani buni la Berlin. Pentru că mama lui își dorește, își vizitează într-o zi părinții la țară. Speranța că va petrece un sfârșit de săptămână tihnit în sânul familiei este însă deșartă. În mod neașteptat, mama dezvăluie că, după o perioadă îndelungată în care suferise de o boală psihică, se simte mai bine și că de acum încolo vrea să fie tratată ca membru deplin al familiei. În momentul în care Marko se conformează, echilibrul relației aparent bine sudate dintre părinții lui este perturbat.
Cu ajutorul unei echipe de actori de mare calibru (Lars Eidinger, Corinna Harfouch) regizorul Hans-Christian Schmid spune în "Weekend în familie" povestea unei familii care se dezintegrează în doar câteva zile, pentru a se regăsi ulterior.