In Berlinul anilor '20, Paul Krantz si Günther Scheller au format un club al sinuciderii. Clubul, al carui nume era Fehou, avea doar doua reguli : dragostea e singurul lucru pentru care cei doi ar fi dispusi : 1) sa-si ia viata, si 2) sa ucida. In final, doar unul din ei respecta pactul, celalalt ramanand cu povara vinovatiei morale de a nu-si fi impiedicat prietenul sa-si duca gestul pana la capat. Exista putine replici in film, iar dintre cele existente, majoritatea vorbesc despre dragoste, despre neputinta de a te face iubit, disperarea acuta razbatand din privirile fiecaruia, pentru ca fiecare iubeste si este iubit, la randul sau, insa nu de persoana la care tanjesc ei. Unii aleg sa se consoleze pentru putin timp si sa se hraneasca cu iubirea pe care o primesc de la cei care le-o daruiesc, altii, idealisti, raman sa sufere in tacere pana cand suferinta devine insuportabila. Relatia de interdependenta dintre personaje e amplificata de faptul ca Günther si Hilde iubesc aceeasi persoana, Hans, al carui cinism e evident din faptul ca se complace in situatia in care e pozitionat : un mar al discordiei. Lucru pe care Günther il intuieste, insa e mult prea dependent de Hans, desprinderea de acesta nefiind o optiune in cazul lui. Si nici pentru Hilde, se pare. Astfel ca cei doi frati si-l disputa involuntar, fara ca vreunul din ei doi sa fie constient de asta, pana in momentul in care viata va alege pentru toti 3.
Revelatia filmului : August Diehl.
Revelatia filmului : August Diehl.