Sinopsis
Trecutul te prinde din urma.
6 fosti anarhisti ai anilor 80 sunt nevoiti sa se confrunte cu urmarile trecutului lor rebel, atunci cand una dintre bombele amplasate de ei explodeaza 15 ani mai tarziu.
Ce sa faci in caz de incendiu? intreaba o gasca de anarhisti pe genericul incendiar al filmului lui Gregor Schnitzler. Sa arzi!
Ne aflam in Berlinul de vest, in anul 1987, inainte de caderea zidului. Un nou val de rebeli, inspirati de revolutionarii si teroristii politici ai anilor 70, alimentati cu muzica punk si insolenta tinereasca, se lupta cu autoritatile si cu lacomia capitalista ocupand cladiri parasite si aruncandu-le in aer. Printre ei se numara 6 militanti pletosi ai grupului 36, autoproclamat un club de cinema politic, pentru ca nu au multa pasiune pentru cinema, decat pentru ideologie.
Un galop peste ani si ajungem in 2002, in momentul in care un agent imobiliar si un potential cumparator deschid usa unei case abandonate si declanseaza o bomba neexplodata. Politia face o incursiune in cartierul general puternic fortificat al Grupului 36 (acum redus la doi membri activi) si aduna destule dovezi ca sa trimita in inchisoare intreg colectivul.
Leaderul posomorat al grupului si partenerul lui ciunt si exaltat hotarasc sa reuneasca grupul destramat (multi dintre componenti s-au vandut existentei burgheze) si le ofera o solutie: sa se care din tara sau sa stranga randurile pentru o ultima actiune.
Filmul e nostalgic: baietii astia sunt mai mult niste farseuri inofensivi, decat activisti politici. Chiar si bomba care detoneaza povestea nu produce trecatorilor decat rani minore. Exista in film o stranie melancolie pentru zilele bune in care politistii duri mai trosneau cate una, exprimata de inamicul inversunat al grupului, un anchetator cu fata de buldog, care detesta detectivii tineri care stiu totul si care sunt obsedati de PR. Filmul vorbeste despre rebeli fara cauza, revolutie fara directie, insa plina de stil si atitudine. Atunci cand credeam ca am vazut totul despre hippiotii care ajung yuppies, vine sarmul entuziast al acestui film si revigoreaza formula. Mult din farmecul lui deriva din stilurile de viata conflictuale: avocatul acum manierat, era cel poreclit odinioara Teroare. Insa scenaristii nu se limiteaza la gagurile de clash cultural. Isi doresc o poveste despre prietenie si loialitate. In toata aceasta nostalgie, personajele sunt fortate sa-si ispaseasca greselile trecutului. Filmul evita, din fericire, problemele delicate chiar daca fac bombe, ei nu intentioneaza sa raneasca pe nimeni, asa ca nu avem zone morale alunecoase. Aceasta productie germana e parte comedie, parte drama, cu un mic comentariu social, dar nu atat de pronuntat incat sa ne indispuna. Regizorul opteaza pentru un proiect feel good. Exista o energie a risipei in acest film care produce zambete intelegatoare. Ceea ce nu-i deloc rau pentru o mana de anarhisti punk rock.
6 fosti anarhisti ai anilor 80 sunt nevoiti sa se confrunte cu urmarile trecutului lor rebel, atunci cand una dintre bombele amplasate de ei explodeaza 15 ani mai tarziu.
Ce sa faci in caz de incendiu? intreaba o gasca de anarhisti pe genericul incendiar al filmului lui Gregor Schnitzler. Sa arzi!
Ne aflam in Berlinul de vest, in anul 1987, inainte de caderea zidului. Un nou val de rebeli, inspirati de revolutionarii si teroristii politici ai anilor 70, alimentati cu muzica punk si insolenta tinereasca, se lupta cu autoritatile si cu lacomia capitalista ocupand cladiri parasite si aruncandu-le in aer. Printre ei se numara 6 militanti pletosi ai grupului 36, autoproclamat un club de cinema politic, pentru ca nu au multa pasiune pentru cinema, decat pentru ideologie.
Un galop peste ani si ajungem in 2002, in momentul in care un agent imobiliar si un potential cumparator deschid usa unei case abandonate si declanseaza o bomba neexplodata. Politia face o incursiune in cartierul general puternic fortificat al Grupului 36 (acum redus la doi membri activi) si aduna destule dovezi ca sa trimita in inchisoare intreg colectivul.
Leaderul posomorat al grupului si partenerul lui ciunt si exaltat hotarasc sa reuneasca grupul destramat (multi dintre componenti s-au vandut existentei burgheze) si le ofera o solutie: sa se care din tara sau sa stranga randurile pentru o ultima actiune.
Filmul e nostalgic: baietii astia sunt mai mult niste farseuri inofensivi, decat activisti politici. Chiar si bomba care detoneaza povestea nu produce trecatorilor decat rani minore. Exista in film o stranie melancolie pentru zilele bune in care politistii duri mai trosneau cate una, exprimata de inamicul inversunat al grupului, un anchetator cu fata de buldog, care detesta detectivii tineri care stiu totul si care sunt obsedati de PR. Filmul vorbeste despre rebeli fara cauza, revolutie fara directie, insa plina de stil si atitudine. Atunci cand credeam ca am vazut totul despre hippiotii care ajung yuppies, vine sarmul entuziast al acestui film si revigoreaza formula. Mult din farmecul lui deriva din stilurile de viata conflictuale: avocatul acum manierat, era cel poreclit odinioara Teroare. Insa scenaristii nu se limiteaza la gagurile de clash cultural. Isi doresc o poveste despre prietenie si loialitate. In toata aceasta nostalgie, personajele sunt fortate sa-si ispaseasca greselile trecutului. Filmul evita, din fericire, problemele delicate chiar daca fac bombe, ei nu intentioneaza sa raneasca pe nimeni, asa ca nu avem zone morale alunecoase. Aceasta productie germana e parte comedie, parte drama, cu un mic comentariu social, dar nu atat de pronuntat incat sa ne indispuna. Regizorul opteaza pentru un proiect feel good. Exista o energie a risipei in acest film care produce zambete intelegatoare. Ceea ce nu-i deloc rau pentru o mana de anarhisti punk rock.
