Doamne, dar ati citit cartea? E geniala! Filmul, bun, dar doar o umbra
jonny17
pe 22 Aprilie 2021 23:03
He he... aici e loc de de dat cu oistea in gard... parca ati ajuns toti deodata intr-o intersectie nedirijata...ca sa vezi doamne ca nu si-a crescut bine copilul..!
lili22
pe 23 Octombrie 2018 21:44
Culmea , astfel de filme iau premii, desi nimeni n-ar vrea ca filmul sa fie mai lung macar cu zece minute.
elianna
pe 14 Iulie 2018 18:15
Filmul se centreaza pe drama unei femei ramasa singura dupa ce fiul ei cel mare, Kevin, il omoara pe tatal sau, pe sora mai mica si pe colegii de scoala. Kevin ilustreaza portertul tipic de sociopat, inteligent, manipulator, mincinos, sadic, rece. Nu vad ce ar fi putut sa faca parintii, in special mama, in cazul asta. Nici educatia, nici dragostea nu au cum sa schimbe genetica. Morala filmului ar putea fi ca derapajele copiilor le platesc parintii.
andystarx
pe 18 Ianuarie 2017 21:57
Nu inteleg sincer de ce este asa apreciat acest film ! In primul rand,nici macar jocul actorilor nu este unul senzational,nici macar bun !Este o mare prostie ,si o pierdere de timp ! Urmariti altceva !
un film foarte interesant cu multe flash backuri ce imbina drama cu thiller-ul,Tilda Swinton face un rol foarte bun,finalul e unul tragic,merita vazut nota 9
neurons
pe 01 Aprilie 2014 07:34
Eu nu vreau sa vorbesc de Kevin. In primul rand, trebuie vorbit de mama lui !
Get0dac
pe 26 Noiembrie 2013 16:42
Un film mai bun decat vestita reclama la prezervative....cu acel copil ce se tavaleste pe jos intr-un supermarket. Nu recomand filmul cuplurilor ce inca nu au procreat...risca sa isi incheie viata fara de copii.
Refuz sa cred ca exista asemenea rebuturi genetice precum cel prezentat in film.
Vad ca e f. laudata coloana sonora....intr-adevar ca mesaj transmis e potrivita, muzica, insa m-a enervat teribil.
Ca o gluma, daca tot suntem in lumea filmelor, nu stiu cum in filmele americane sunt rapiti, violati, ucisi, cei mai angelici copii. Unu' din specia lui Kevin, nu e rapit niciodata, nu de alta dar sa le plangem putin de mila rapitorilor.
sabinalin
pe 02 Septembrie 2013 07:17
"Am venit ca sa-mi spui: de ce?". "Credeam ca stiu. Acum nu mai sunt atat de sigur"... Ce se poate face intr-o asemenea situatie? Din pacate filmul, ca si realitatea, ne demonstreaza ca mai nimic. Evenimentele isi urmeaza cursul netulburate, ce ti-e scris in frunte ti-e pus, nu poate fi modificat ADN-ul, unii au o astfel de menire, nu se stie exact de ce, nu se stie exact pentru ce. Interpretarea Tildei Swinton e exemplara dar nici aceea a lui Ezra Miller nu-i de neglijat, inceputul e un pic mai greoi dar cand se intra in atmosfera filmul captiveaza din ce in ce mai mult datorita scenariului captivant si regiei inspirate.
eko
pe 30 Ianuarie 2013 04:38
Un film foarte bun , o poveste tragica a unei mama care nu a stiut cum sa isi iubeasca copilul. Filmul este destul de previzibil de la inceput iti c-am dai seama ce o sa se intample , dar 'Spoiler' nu ma asteptam sa isi omoara sora si tatal. In multe scene din filme o vedem pe Tilda avand rosu pe maini , fiind el sange sau vopsea sugerand ca este vine ei cum au decurs lucrurile , asa cred si eu. Nu stiu daca un copil se poate naste rau , filmul este foarte bun si merita nota 9.
Utube
pe 01 Ianuarie 2013 02:39
Filmul, destul de bine realizat, este o dramă dureroasă care descrisă în câteva cuvinte prezintă, în mod tragic, efectul eșecului educației, pe care trebuie să o primească un copil în cadrul familiei, asupra societății și membrilor acesteia.
Evenimentele sunt prezentate de-a lungul a două axe temporale, axa prezentului cu scene a căror acțiuni se întâmplă în prezent și axa trecutului cu evenimente ce au avut loc în trecut și care determină evenimentele de pe axa prezentului, scenele ce compun cele două axe intercalându-se, precum se desfășoară filmul, scene din trecut fiind prezentate în prezent funcție de trăirile personajului principal, Eva, interpretat de Tilda Swinton, realizarea cronologică dorind a fi în stilul Tarantino.
Subiectul filmului a mai fost exploatat în câteva realizări cinematografice dar de o cu totul altă intensitate, cum ar fi ”The Omen” sau ”Case 39”, pelicule în care tema era împinsă mult spre limitele imposibilului spre deosebire de această peliculă unde, înfricoșător, tema este de actualitate și cochetează mult cu spectrul credibil al existenței noastre, pentru tulburările personajului Kevin, interpretat de Jasper Newell și de Ezra Miller, existând și termeni medicali de specialitate care le definesc destul de clar, încadrând subiecții, care suferă de aceste afecțiuni, exact acolo unde le este locul.
Întreaga acțiune a filmului este guvernată de atacul psihologic fără scrupule, malefic distructiv și mai târziu diabolic, pe care îl desfășoară un băiat, Kevin, împotriva mamei sale, Eva, încă din primele momente ale existenței lui, regizorul evitând să prezinte motivele unui astfel de comportament, moștenire genetică, posedare sau lipsă de afecțiune, deschizând astfel poarta numeroaselor discuții, dezbateri sau speculații din partea spectatorilor.
Tot la nivel de speculație rămâne și motivul pentru care Eva, mama lui Kevin, acceptă un astfel de comportament din partea fiului ei, două dintre motivele plauzibile fiind iubirea de mamă sau forța mare de dominare psihologică malefică a lui Kevin. Se observă că regizorul, prin modul de realizare al peliculei, evitând să introducă în scenariu prieteni, profesori, colegi sau doctori care să interacționeze cu ceilalți membri ai familiei lui Kevin, îi acordă acestuia o libertate imensă de exprimare malefică, de neoprit, lăsându-l să-și construiască nestingherit actul final al exprimării malefice, care act este posibil a fi interpretat ca o încununare a existeței sale diabolice sau ca o ”lovitură de grație” dată mamei lui care oricum, spre final, în relația cu Kevin pare o victimă sigură, fără dr scăpare, asmenea unei insecte prinsă în plasa unui păianjen.
Interpretarea actorilor este foarte bună, reușită, de excepție fiind rolul realizat de Tilda Switon care prin atitudinile, gesturile, expresiile feței și a corpului reușește să transmită extraordinar de bine toate trăirile personajului principal, de la nebunia neputinței, descurajare, disperare și abandon până la bucuria sufletească a micilor victorii pe frontul așezării fiului ei pe făgașul normal al vieții, în toate acestea ochii, filmați de multe ori de aproape, fiind extrordinar de expresivi. La fel și copiii care-l interpretează pe Kevin, sunt foarte buni în interpretare, alegerea lor fiind foarte inspirată deoarece ei seamănă mult la fizionomie.
Coloana sonoră este bine aleasă, cuvintele melodiilor conturând scena care se desfășoară pe ecran. Interesant, dar de efect, repertoriul este format din melodii ”blues” și ”country” și vin ca o mănușă situațiilor psihotice în care se află personajul, accentuând situația de nebunie prezentată.
Există, în realizarea peliculei, două aspecte mai nereușite. Primul se referă la utilizarea simbolistică, în exces, a culorii roșii, care reușește destul de bine, până la un moment dat, să exprime grozăvia ce urmează dar exagerarea duce la o saturare vizuală uneori iritantă. Al doilea aspect nereușit se referă la prima parte a peliculei, aproximativ 20 de minute, când scenele trecute cu cele prezente, foarte scurte, se succed destul de repede, unele din ele fiind filmate cu o cameră de mână. Toate acestea, coroborate cu lipsa dialogului, duc la o stare de oboseală și confuzie a spectatorului, care foarte ușor se află în situația de a pierde firul acțiunii.
Un aspect bun al realizării peliculei este acela că a fost evitat a fi prezentate scenele care au implicat violența fizică sau actele de cruzime ci doar rezultatul lor, atenuând astfel din posibilul șoc emoțional, filmul devenind astfel accesibil unui spectru mai larg de spectatori.
Este un film care transcede ideea că i se poate întâmpla oricărei familii spectatorul fiind ferit de astfel de lucruri și reușește să treacă de scutul mental propriu, strecurând, în mintea cinefilului ideea că de fapt, i se poate întâmpla oricui.
Ultima ispravă a lui Kevin, master piece-ul acțiunilor sale, este previzibilă dar scena este, din păcate, neglijent realizată conținând mai multe erori logice, una din ele, cea mai flagrantă, fiind locul unde este amplasat lacătul pe care-l taie pompierii iar alta fiind lipsa unei explicații logice a numărului mare de victime.
Finalul este previzibil, explicația gestului mamei lui Kevin decurgând din rolul ei de victimă.
Vizionare plăcută!
Sapientia
pe 05 Decembrie 2012 22:44
Daca actorii nu jucau atat de bine, filmul ar fi fost o mizerie. Dar datorita lor, mesajul filmului este transmis cu brio. Dintr-un oarecare motiv, mi-a placut portretizarea psihopatului si "naturii violente" a acestuia. Totusi, muzica m-a sacait, unele scene mi s-au parut mult prea lungi sau pur si simplu nu-si aveau locul, iar firul povestii prezentat invers m-a cam facut sa ma scarpin in cap. Din fericire, am inteles, mai mult sau mai putin, ce vroia filmul sa transmita.
psihologu
pe 19 Septembrie 2012 10:17
Nicio picatura de sange care sa satisfaca nevoia de morbid a privitorului. In schimb multe cadre inecate in nuante de rosu ca simbol al macelului anticipat. Pe alocuri suprastilizat, filmul devine o reflexie cinematografica tremurata a obsedantului “de ce?”.
We Need to Talk About Kevin e un puzzle prin constructie si o cautare de sens prin ceea ce construieste. Ansamblul se aseaza pas cu pas, printr-o serie de salturi intre prezentul deprimant al Evei Khatchadourian, o femeie intr-o postura hristica, jignita si lovita din toate partile, si trecutul ei de mama.
Desi e mai degraba un produs britanic (grosul finantarii a venit de la BBC, regizoarea Lynne Ramsay e nascuta la Glasgow, iar Tilda Swinton, actrita principala, la Londra), filmul se inspira din numeroasele cazuri de masacre din liceele americane via romanul lui Lionel Shriver si focuseaza pe un nivel extrem de intim. Daca lui Michael Moore in Bowling for Columbine ii plac meta-interpretarile sociale si culturale, We Need to… lucreaza cu o plasa de finete psihologica. Deci poate conduce la decantari diferite pentru doi privitori diferiti. A cui e povestea? Cine este vinovatul? Cine isi asuma responsabilitatea? Pentru ca uneori cele trei roluri - eroul, vinovatul si responsabilul – nu se suprapun.
Prin ochii mei: bebelusul care tipa tot timpul, mama ce nu gaseste resursele sa-i dea atentie. Copilul mic care se incapataneaza in tendintele lui rautacioase, mama ingrijorata autentic, lipsita insa de caldura necesara. Fratele mai mare dovedit dominator si tortionar, mama care isi gaseste refugiul intr-un al doilea copil. Adolescentul manipulativ, sadic si autoritar. Mama transformata intr-o stafie tematoare. Tanarul devenit natural born killer comitand un act demonic. Mama pregatindu-se sa mearga direct in iad.
Pelicula dezarmeaza cu stilistica ei. Imaginile curate semnate de Seamus McGarvey, atentia simbolistica a regizoarei Lynne Ramsay, interpretarea ravasitoare a Tildei Swinton, privirile piezise ale lui Ezra Miller, toate adancesc senzatia viscerala a filmului. Inclusiv coloana sonora – vesela si zglobie – e gandita ca un contrapunct permanent care sa ingroase, parca peste masura, dimensiunile supraomenesti ale suferintelor Evei. Intens si bolnavicios catre punctul final la care devine dificil de urmarit/indurat, We Need to Talk About Kevin nu e din categoria titlurilor care vor sa te tina de mana si sa-ti explice pe indelete. Cu un gest de discretie extrema iti face vant intr-un hau intens.
phufu.ruoz
pe 12 August 2012 20:21
Finalul m-a lasat fara cuvinte. Ma asteptam la orice, numai la asta nu... Erza Miller pur si simplu m-a fermecat. Este primul film pe care l-am vazut cu el, insa mi-a placut extrem de mult. Privirea aceea malefica, plina de "raspunsuri"... m-a facut sa ma indragostesc de el. Felul cum a interpretat personajul lui Kevin este excelent. Astept cu mare interes urmatoarele sale filme.
licinius
pe 24 Iulie 2012 19:59
un film ...
se putea si mai bine ... se vrea a fi un film complex, dar nu este nici pe departe, din punctul meu de vedere. Povestea este destul de trasa de par .
queenofhearts
pe 15 Iulie 2012 11:51
Psihiatru si sfantul bici...Cand un copil/om se hraneste cu suferintele celor din jur si mai ales cand tu nu esti capabil sa gestionezi anumite situatii, cauti ajutor.Zicea bine un comentator mai sus, te simti frustrat pe parcursul filmului, iti doresti sa intervii, sa scuturi personajele principale de umeri. Un thriller foarte bine realizat, de bifat ptr amatorii genului.
margott
pe 01 Iulie 2012 16:10
Oare mama sa fie de vina pentru comportamentul lui Kevin ? Eu n-am vazut in film nimic concret care s-o invinovateasca exclusiv pe ea, Kevin e un copil cu prea multa personalitate, care incearca sistematic, prin orice mijloace, sa atraga atentia asupra lui, insa neputinta mamei de a gestiona problemele lui de atitudine il transforma intr-un mic monstrulet (asta ca sa citez descrierea din posterul filmului). Desigur, filmul contine multa exagerare, ca orice film, dar subiectul e mereu de actualitate si merita toata atentia. Asemanator ca tema cu un alt film la fel de interesant, J'ai Tue ma Mere al canadianului Xavier Dolan.
valericba
pe 29 Mai 2012 14:45
Trebuie sa vorbim despre Kevin, o drama infioratoare despre incapacitatea unei mame de a-si arata afectiunea pentru fiul ei destul de "temperamental", dar si reciproca. Pe toata durata filmului ni se contureaza relatia mama-copil, o relatie destul de disfunctionala, ce culmineaza cu o adevarata tragedie.
Kevin, un pusti special, inteligent si capabil sa manipuleze adultii din jurul sau cu usurita, isi "tortureaza" mama prin lipsa de cooperare, atitudine sfidatoare si lipsa sa de afectiune pe care o arata fata de ea ( vorba aia, ce semeni asta culegi). Ambi au nevoie de iubirea celuilalt, pe care insa nu reusesc sa o imparta decat in final desi s-au petrecut lucruri tragice.
ginulet
pe 20 Mai 2012 17:05
un film foarte bun, te face sa te gandesti de 2 ori inainte de a-ti dori sa ai un copil...pana la urma mama tot mama ramane, indiferent de ce face copilul ei...
ankadiana
pe 10 Mai 2012 13:54
ce naiba le-a placut unora la filmul asta nu stiu...in afara de ultimele 15min filmul sucks...parerea mea...
kenya
pe 06 Mai 2012 13:57
Sa vorbim despre Kevin,dar cand????Tot filmul este un teatru al absurdului.O mama care nu-si asteapta,nu-si ingrijeste si nu-si iubeste fiul asa cum ar trebui.Un copil special,singur,ranit,dezorientat si dezumanizat pe care nimeni nu pare sa-l observe,recurge la acte diabolice pentru a atrage atentia mamei.Pare ca isi uraste mama cu pasiune si ca isi concentreaza toata forta pentru a o rani in profunzime....iar ea reactioneaza foarte tarziu-chiar la sfarsit.M-a impresionat cand a descoperit camera propriului ei copil-acuratetea cu care acesta nu lasa nici macar un flecustet sa-i tradeze personalitatea.
Inca de la inceput vina este aproape in intregime a ei-sangele cu care este manjita,acuzele vecinilor,resemnarea cu care primeste jignirile....
Este un film care trage un semnal de alarma,atentie parinti,doriti copii,stiti ce inseamna asta,ce responsabilitate presupune?Nimeni nu se naste monstru-devine,si atunci cand se intampla,cu siguranta cineva este de vina.
Tilda Swinton a facut un rol de exceptie-nu a fost parca niciodata mai ranita,mai rece,mai frustrata ca in acesta.Daca aveti rabdare si disponibilitate pentru un film dur,greoi,fara actiune si cu final greu de digerat vi-l recomand-nu veti pierde timpul.
k-rissa
pe 19 Aprilie 2012 18:41
un alt fel de film, pe care insa il recomand!o drama foarte buna, cu o distributie care s-a pliat foarte bine rolurilor.
GabrielaSirbu
pe 03 Aprilie 2012 15:24
Deosebit din toate punctele de vedere, pragmatic si dur, precum...viata, iar interpretarea actoriceasca, fara cusur.
_voda_
pe 25 Martie 2012 21:45
Un film claustrofobic, apăsător, o îmbinare ideală între thriller şi dramă. Coloana sonoră, alături de o mulţime de cadre foarte inspirate îl apropie de nota 10 .
Asproiu
pe 20 Martie 2012 10:20
Este un film foarte bun pe care il recomand tututor.
Adi_Faun
pe 17 Martie 2012 22:29
Un film bun. iti lasa un sentiment de frustrare si furie la sfarsit ...
cosmin_kedii
pe 17 Martie 2012 08:30
Spectacole au fost incredibile, stilul vizual cu adevărat eficient, care deţine povestea împreună.Tilda Swinton a dat un spectacol de Oscar câştigător
D.Ionut
pe 09 Martie 2012 21:22
Filmul e bun spre foarte bun, si-ar trebui urmarit de multa lume
______________________________________________________
Nota:8
cosmin742000
pe 08 Februarie 2012 08:10
Un film alcatuit numai din flash-backuri destul de greu de urmarit , nu credeam ca in epoca comerciala e azi se mai fac si astfel de filme.,dar e foarte bine ca se fac.
improv3
pe 06 Februarie 2012 21:12
Mi s-a parut ok filmul...actorii sunt buni, scenariu la fel, montajul bunicel iar morala o trageti in functie de varsta, unii dintre noi ne vom putea pune in locul lui Kevin sau al Mamei chiar daca noi ne jucam rolurile intr-o viata in care nu putem trage cu arcul in vecini si nu putem sa scoatem ochiul surorii mai mici.
xerses
pe 04 Ianuarie 2012 11:29
Un film despre un baiat destul de ciudat pentru care nu exista valoarile morale.
Actori: Tilda Swinton, John C. Reilly, Ezra Miller
Genul: drama, thriller
Dragostea la care ma refer in cazul de fata e dragostea de mama, al carei efect e explorat intr-o curajoasa drama despre o mama care pur si simplu nu simte nicio afectiune pentru fiul ei. Recunosc ca pana aici tinde sa sune plictisitor, dar filmul de fata dubleaza si ca thriller, si ca horror putin, prezentand un fiu cu tendinte psihopate care uneori ...
Refuz sa cred ca exista asemenea rebuturi genetice precum cel prezentat in film.
Vad ca e f. laudata coloana sonora....intr-adevar ca mesaj transmis e potrivita, muzica, insa m-a enervat teribil.
Ca o gluma, daca tot suntem in lumea filmelor, nu stiu cum in filmele americane sunt rapiti, violati, ucisi, cei mai angelici copii. Unu' din specia lui Kevin, nu e rapit niciodata, nu de alta dar sa le plangem putin de mila rapitorilor.
Evenimentele sunt prezentate de-a lungul a două axe temporale, axa prezentului cu scene a căror acțiuni se întâmplă în prezent și axa trecutului cu evenimente ce au avut loc în trecut și care determină evenimentele de pe axa prezentului, scenele ce compun cele două axe intercalându-se, precum se desfășoară filmul, scene din trecut fiind prezentate în prezent funcție de trăirile personajului principal, Eva, interpretat de Tilda Swinton, realizarea cronologică dorind a fi în stilul Tarantino.
Subiectul filmului a mai fost exploatat în câteva realizări cinematografice dar de o cu totul altă intensitate, cum ar fi ”The Omen” sau ”Case 39”, pelicule în care tema era împinsă mult spre limitele imposibilului spre deosebire de această peliculă unde, înfricoșător, tema este de actualitate și cochetează mult cu spectrul credibil al existenței noastre, pentru tulburările personajului Kevin, interpretat de Jasper Newell și de Ezra Miller, existând și termeni medicali de specialitate care le definesc destul de clar, încadrând subiecții, care suferă de aceste afecțiuni, exact acolo unde le este locul.
Întreaga acțiune a filmului este guvernată de atacul psihologic fără scrupule, malefic distructiv și mai târziu diabolic, pe care îl desfășoară un băiat, Kevin, împotriva mamei sale, Eva, încă din primele momente ale existenței lui, regizorul evitând să prezinte motivele unui astfel de comportament, moștenire genetică, posedare sau lipsă de afecțiune, deschizând astfel poarta numeroaselor discuții, dezbateri sau speculații din partea spectatorilor.
Tot la nivel de speculație rămâne și motivul pentru care Eva, mama lui Kevin, acceptă un astfel de comportament din partea fiului ei, două dintre motivele plauzibile fiind iubirea de mamă sau forța mare de dominare psihologică malefică a lui Kevin. Se observă că regizorul, prin modul de realizare al peliculei, evitând să introducă în scenariu prieteni, profesori, colegi sau doctori care să interacționeze cu ceilalți membri ai familiei lui Kevin, îi acordă acestuia o libertate imensă de exprimare malefică, de neoprit, lăsându-l să-și construiască nestingherit actul final al exprimării malefice, care act este posibil a fi interpretat ca o încununare a existeței sale diabolice sau ca o ”lovitură de grație” dată mamei lui care oricum, spre final, în relația cu Kevin pare o victimă sigură, fără dr scăpare, asmenea unei insecte prinsă în plasa unui păianjen.
Interpretarea actorilor este foarte bună, reușită, de excepție fiind rolul realizat de Tilda Switon care prin atitudinile, gesturile, expresiile feței și a corpului reușește să transmită extraordinar de bine toate trăirile personajului principal, de la nebunia neputinței, descurajare, disperare și abandon până la bucuria sufletească a micilor victorii pe frontul așezării fiului ei pe făgașul normal al vieții, în toate acestea ochii, filmați de multe ori de aproape, fiind extrordinar de expresivi. La fel și copiii care-l interpretează pe Kevin, sunt foarte buni în interpretare, alegerea lor fiind foarte inspirată deoarece ei seamănă mult la fizionomie.
Coloana sonoră este bine aleasă, cuvintele melodiilor conturând scena care se desfășoară pe ecran. Interesant, dar de efect, repertoriul este format din melodii ”blues” și ”country” și vin ca o mănușă situațiilor psihotice în care se află personajul, accentuând situația de nebunie prezentată.
Există, în realizarea peliculei, două aspecte mai nereușite. Primul se referă la utilizarea simbolistică, în exces, a culorii roșii, care reușește destul de bine, până la un moment dat, să exprime grozăvia ce urmează dar exagerarea duce la o saturare vizuală uneori iritantă. Al doilea aspect nereușit se referă la prima parte a peliculei, aproximativ 20 de minute, când scenele trecute cu cele prezente, foarte scurte, se succed destul de repede, unele din ele fiind filmate cu o cameră de mână. Toate acestea, coroborate cu lipsa dialogului, duc la o stare de oboseală și confuzie a spectatorului, care foarte ușor se află în situația de a pierde firul acțiunii.
Un aspect bun al realizării peliculei este acela că a fost evitat a fi prezentate scenele care au implicat violența fizică sau actele de cruzime ci doar rezultatul lor, atenuând astfel din posibilul șoc emoțional, filmul devenind astfel accesibil unui spectru mai larg de spectatori.
Este un film care transcede ideea că i se poate întâmpla oricărei familii spectatorul fiind ferit de astfel de lucruri și reușește să treacă de scutul mental propriu, strecurând, în mintea cinefilului ideea că de fapt, i se poate întâmpla oricui.
Ultima ispravă a lui Kevin, master piece-ul acțiunilor sale, este previzibilă dar scena este, din păcate, neglijent realizată conținând mai multe erori logice, una din ele, cea mai flagrantă, fiind locul unde este amplasat lacătul pe care-l taie pompierii iar alta fiind lipsa unei explicații logice a numărului mare de victime.
Finalul este previzibil, explicația gestului mamei lui Kevin decurgând din rolul ei de victimă.
Vizionare plăcută!
We Need to Talk About Kevin e un puzzle prin constructie si o cautare de sens prin ceea ce construieste. Ansamblul se aseaza pas cu pas, printr-o serie de salturi intre prezentul deprimant al Evei Khatchadourian, o femeie intr-o postura hristica, jignita si lovita din toate partile, si trecutul ei de mama.
Desi e mai degraba un produs britanic (grosul finantarii a venit de la BBC, regizoarea Lynne Ramsay e nascuta la Glasgow, iar Tilda Swinton, actrita principala, la Londra), filmul se inspira din numeroasele cazuri de masacre din liceele americane via romanul lui Lionel Shriver si focuseaza pe un nivel extrem de intim. Daca lui Michael Moore in Bowling for Columbine ii plac meta-interpretarile sociale si culturale, We Need to… lucreaza cu o plasa de finete psihologica. Deci poate conduce la decantari diferite pentru doi privitori diferiti. A cui e povestea? Cine este vinovatul? Cine isi asuma responsabilitatea? Pentru ca uneori cele trei roluri - eroul, vinovatul si responsabilul – nu se suprapun.
Prin ochii mei: bebelusul care tipa tot timpul, mama ce nu gaseste resursele sa-i dea atentie. Copilul mic care se incapataneaza in tendintele lui rautacioase, mama ingrijorata autentic, lipsita insa de caldura necesara. Fratele mai mare dovedit dominator si tortionar, mama care isi gaseste refugiul intr-un al doilea copil. Adolescentul manipulativ, sadic si autoritar. Mama transformata intr-o stafie tematoare. Tanarul devenit natural born killer comitand un act demonic. Mama pregatindu-se sa mearga direct in iad.
Pelicula dezarmeaza cu stilistica ei. Imaginile curate semnate de Seamus McGarvey, atentia simbolistica a regizoarei Lynne Ramsay, interpretarea ravasitoare a Tildei Swinton, privirile piezise ale lui Ezra Miller, toate adancesc senzatia viscerala a filmului. Inclusiv coloana sonora – vesela si zglobie – e gandita ca un contrapunct permanent care sa ingroase, parca peste masura, dimensiunile supraomenesti ale suferintelor Evei. Intens si bolnavicios catre punctul final la care devine dificil de urmarit/indurat, We Need to Talk About Kevin nu e din categoria titlurilor care vor sa te tina de mana si sa-ti explice pe indelete. Cu un gest de discretie extrema iti face vant intr-un hau intens.
se putea si mai bine ... se vrea a fi un film complex, dar nu este nici pe departe, din punctul meu de vedere. Povestea este destul de trasa de par .
Kevin, un pusti special, inteligent si capabil sa manipuleze adultii din jurul sau cu usurita, isi "tortureaza" mama prin lipsa de cooperare, atitudine sfidatoare si lipsa sa de afectiune pe care o arata fata de ea ( vorba aia, ce semeni asta culegi). Ambi au nevoie de iubirea celuilalt, pe care insa nu reusesc sa o imparta decat in final desi s-au petrecut lucruri tragice.
Inca de la inceput vina este aproape in intregime a ei-sangele cu care este manjita,acuzele vecinilor,resemnarea cu care primeste jignirile....
Este un film care trage un semnal de alarma,atentie parinti,doriti copii,stiti ce inseamna asta,ce responsabilitate presupune?Nimeni nu se naste monstru-devine,si atunci cand se intampla,cu siguranta cineva este de vina.
Tilda Swinton a facut un rol de exceptie-nu a fost parca niciodata mai ranita,mai rece,mai frustrata ca in acesta.Daca aveti rabdare si disponibilitate pentru un film dur,greoi,fara actiune si cu final greu de digerat vi-l recomand-nu veti pierde timpul.
______________________________________________________
Nota:8
- atmosfera & entertainment: 9/10
- regie: 9/10
- actori: 9.5/10
- scenariu: 9/10
- montaj: 9/10
Nota IMDb: 7.9/10
Regie: Lynne Ramsay
An: 2011
Actori: Tilda Swinton, John C. Reilly, Ezra Miller
Genul: drama, thriller
Dragostea la care ma refer in cazul de fata e dragostea de mama, al carei efect e explorat intr-o curajoasa drama despre o mama care pur si simplu nu simte nicio afectiune pentru fiul ei. Recunosc ca pana aici tinde sa sune plictisitor, dar filmul de fata dubleaza si ca thriller, si ca horror putin, prezentand un fiu cu tendinte psihopate care uneori ...