Week End e poate cel mai barbar si mai grosolan dintre filmele lui Jean-Luc Godard - ceea ce inseamna ceva. E, de asemenea, unul dintre cele mai indraznete. Iata un film in care totul e posibil: o banala converstie telefonica devine o scena muzicala plina de farmec absurd, eroii intalnesc in padure personaje de poveste, iar protagonistii pot sfarsi prost practic in orice moment.
Decizia lui Godard de a trece de la un episod la altul, si mai bizar, a fost curajoasa si a avut consecinte majore. Cineasti radicali de toate nuantele si culorile sunt profund indatorati acestui film. Dar "radical" este un termen oarecum nepotrivit pentru Week End, pentru ca sugereaza o politizare si o lipsa de umor dezastruoase pentru film. Fiti insa linistiti: Week end nu sufera de asa ceva. De fapt, este un film cat se poate de amuzant, in parte exact din cauza ideologiei sale politice.
Capacitatea de a imbina seriosul, comicul, frumosul si absurdul este numai unul din multele talente ale lui Godard. Nici o discutie despre acest film nu poate fi completa fara a mentiona scena sa cea mai cunoscuta - una dintre cele mai faimoase din istoria celei de-a saptea arte - si probabil piesa de rezistenta. E vorba de cele aproximativ zece minute cat camera filmeaza cel mai groaznic blocaj de circulatie din lume - intrerupte de irepresibila atractie a lui Godard pentru replici eliptice, cu iz pedagogic, scrise pe ecran.
Nu a fost un blocaj obisnuit - imaginile de cosmar si totodata ilare ale lui Godard surprind animale de la gradina zoologica, barci, cate un picnic ici-colo si o baie de sange. Dar, dupa cum spunea regizorul insusi odata, nu va faceti griji: e, de fapt, numai vopsea rosie.
