Sinopsis

Singur și aflat într-un moment de răscruce al vieții, Dan se alătură unei organizații misterioase, acceptând să cutreiere țara împreună cu o străină enigmatică pe nume Jane, lucrând noaptea și pavând străzile orașelor din America, fiecare placă purtând același mesaj criptic. Dan simte că e o piesă dintr-un puzzle greșit, că acele plăci reprezintă ceva mai important și că angajatorii lor misterioși cunosc secrete vitale, în timp ce Jane vede sarcina pe care o au ca o farsă bizară. Deși Dan este o carte deschisă, Jane refuză să dezvăluie ceva din viața ei sau despre ce ar putea cunoaște în ceea ce-i privește pe cei care i-au angajat, căci aceștia comunică doar cu ea. Pe măsură ce călătoresc, devin din ce în ce mai apropiați, iar sinceritatea lui Dan înmoaie exteriorul cinic al lui Jane. Relația lor conflictuală se amplifică și se aprofundează, schimbâdu-le amândurora convingerile despre ceea ce fac, până când sunt obligați să aleagă între locul de muncă și posibilitatea unui viitor împreună.