Războiul este singurul context în care bărbaților li se permite să se iubească unii pe alții necondiționat. Un război nu înseamnă numai arme, tehnologie și CNN. Un război e și un moment în care mai mulți bărbați sunt puși laolaltă în circumstanțe extreme și sunt gata să ucidă sau să fie uciși unii pentru ceilalți.
În aprilie 2011, în timpul conflictului din Libia, Tim Hetherington și colegul său, fotograful Chris Hondros, au fost uciși de forțele libiene în orașul Misrata. Potrivit Reporters Sans Frontières, 71 de jurnaliști au fost uciși în 2013, an în care numărul jurnaliștilor răpiți a crescut dramatic, la fel ca numărul celor ajunși după gratii.
Tim Hetherington era fotojurnalist și realizator de film documentar: a documentat fotografic confruntările din Africa de Vest și din Orientul Mijociu; documentarul său, Restrepo (regizat împreună cu Sebastian Junger), despre experiența cotidiană a unui batalion de soldați în Afganistan, a câștigat premiul juriului la Sundance și a fost nominalizat la Oscar. Indiferent de contextul explorat - Afganistan, Liberia sau Libia - imaginile lui Hetherington vorbesc despre natura umană, despre conexiunile între oameni în condiții de criză și, nu în ultimul rând, despre camaraderia masculină în vreme de război. Încotro e linia frontului este un tribut emoționant adus de un prieten și coleg unui om care avea carisma de a-i inspira pe cei din jur și care a murit luptând - cu "arma" profesiei sale în mână - pentru mai binele celorlalți. "Nu făcea nicio diferență între a fi fotograf, a face muncă umanitară, a fi realizator de film sau participant la evenimente: el era pur și simplu Tim...".